Grindeanu și Manda calmează parlamentarii PSD: partidul rămâne la guvernare, mai sunt bani din PNRR de cheltuit – surse
Sorin Grindeanu, președinte al PSD, și Claudiu Manda, secretar general al partidului, calmează parlamentarii PSD: partidul rămâne la guvernare, mai sunt bani din PNRR, iar, politic, nu sunt opțiuni mai bune, afirmă surse din această formațiune.
Grindeanu și Manda calmează parlamentarii PSD
Mesajele împăciuitoare ale celor doi lideri social-democrați sunt în contradicție cu declarațiile publice agresive și amenințările împotriva premierului Bolojan și ale USR.
Potrivit sureselor din PSD, Grindeanu a respins o alianță cu AUR, precum și posibilitatea votării unei moțiuni de cenzură inițiată de partidul lui George Simion.
El a explicat că nu vrea nici ca PSD să sprijine un guvern minoritar, care ar pune PSD în situația de a fi și la putere, și în opoziție.
Publicitate și alte recomandări video