Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Gropi comune staliniste la Moscova, descoperite cu ajutorul Luftwaffe

GALERIE
stalin
  • stalin
- +

O echipă de istorici şi arheologi a folosit o fotografie aeriană a armetei germane, din al Doilea Război Mondial, pentru a identifica locul de înhumare a mii de persoane executate la Moscova în timpul represaliilor staliniste, relatează AFP.

Existanţa unor gropi comune în cartierul Komunarka, în sud-vestul Moscovei, era cunoscută deja, de la deschiderea temporară a arhivelor KGB, în ultimele zile ale URSS, însă nu existau informaţii precise despre locul unde se aflau corpurile.

Locul este unul dintre cele trei de acest fel folosite de către NKVD - serviciile secrete sovietice - , la Moscova, pentru a face să dispară cadavre, în timpul terorii staliniste din anii '30.

Potrivit istoricilor, 6.609 persoane au fost executate şi înhumate în gropi comune la Komunarka din 1937 în 1941. Ele se află într-o zonă forestieră închisă care i-a aparţinut o vreme lui Ghenrih Iagoda, şeful NKVD, care deţinea acolo o casă de odihnă. Iagoda a fost destituit în 1936, iar apoi a fost executat în 1938. Ironia Istoriei face ca corpul să i se odihnească la Komunarka.

”Înainte nu era nimic aici (la Komunarka), oamenii veneau aici să culeagă ciuperci”, afirmă Roman Romanov, directorul Muzeului de Istorie al Gulagului de la Moscova. Potrivit lui Romanov, care a fost unul dintre conducătorii căutărilor, zona Komunarka a fost mai puţin studiată decât gropile comune cele mai mari situate în cartierul moscovit Butovo.

”ÎNTREGUL GUVERN MONGOL ESTE AICI”

Inaugurarea programată a unui memorial la Komunarka i-a determinat însă pe istorici să vrea să identifice mai precis amplasamentul mormintelor.

”Voluntari au degajat zona, iar un radar geologic ne însoţeşte în detectarea unor anomalii în sol”, a precizat Romanov.

Însă o fotografie aeriană făcută de un pilot din Germania nazistă, care survola zona în 1942, când mormintele erau ”proaspete”, s-a dovedit hotărâtoare în succesul căutărilor.

Examinând mărimea copacilor vizibili în forografie, istoricii au ajuns la concluzia că unii dintre ei au fost plantaţi deasupra gropilor comune - o tactică folosită adesea de NKVD pentru a-şi ascunde crimele.

Viitoarea etapă a anchetei, potrivit lui Romanov, este identificarea victimelor prezente în fiecare groapă. ”Într-o groapă mică se pot afla aproximativb 30 de persoane, înt-alta 100. Noi vrem să ştim unde este înmormântată fiecare persoană”, afirmă istoricul.

Potrivit lui Racinski, un vechi membru al ONG-ului Memorial, care adună informaţii despre crime staliniste, aproximativ 30.000 de au fost executate la Moscova în perioada 1937-1938.

În timpul Perestroikăi, la sfârşitul anilor '80, KGB a acceptat să trimită temporar informaţii despre aceste crime jurnaliştilor de la Memorial. Fişele individuale ale NKVD precizau uneori locul execuţiei victimelor, în districtul Butovo sau la cimitirul Donskoi de la Moscova. Altele nu dădeau alte informaţii în afară de ”într-o groapă comună”.

”Credem că persoanele al căror loc de execuţie nu este precizat se află la Komunarka”, afirmă Racinski.

”Practic, întreg Guvernul mongol este aici”, continuă el. La vremea resectivă, Mongolia, care era un satelit al Uniunii Sovietice, a fost de asemenea victima represiunii oarbe a lui Stalin.

Mulţi oficiali de rang înalt care proveneau din ţările baltice au fost de asemenea executaţi acolo, după anexarea Lituaniei, Estoniei şi Letoniei de către URSS, în 1940.

ACCES LA ARHIVE

Potrivit lui Racinski, peste 1.000 de persoane care ar fi fost îngropate la Komunarka nu au fost identificate încă, pentru că serviciile secrete ruse au suspendat accesul la arhivele lor.

”Ei au încetat brusc să ne mai trimită documente”, deplânge Racinski, care acuză autorităţile că nu se interesează de crime crimele staliniste.

”Statul este responsabil de ceea ce s-a petrecut aici”, afirmă la rândul său istoricul Serghei Bondarenko, al cărui străbunic a fost împuşcat la Komunarka. În opinia sa, doar un responsabil de ”rang mediu” va particpa la inaugurarea noului memorial, în octombrie.

”Cred că preşedintele ar trebui să vină, pentru că este una dintre cele mai mari gropi comune din Moscova”, a apreciat el.

În opinia directorului Muzeului Gulagului, Romanov, ”tabloul” este mai puţin sumbru. El subliniază că preşedintele Vladimir Putin s-a dus anul trecut la memorialul victimelor represiunii staliniste, în centrul Moscovei.

Potrivit istoricului, în alte regiuni din Rusia este necesar să continue ”precedentul pozitiv” de la Komunarka şi să se definească ”frontierele exacte” ale gripilor comune staliniste.

Obiectivul este identificarea, într-o bună zi, a mormintelor tuturor victimelor.

”Poate părea utopic, dar este necesar”.

Ocuparea cu victimele stalinismului nu este tocmai lipsită de riscuri, mai ales în provincie.

Istoricul Iuri Dmitriev, care a dedicat ani de zile scoaterii la lumină a gropilor comune ale victimelor represiunii staliniste în Carelia (nord), este acuzat de agresiuni sexuale - un caz fabricat piesă cu piesă, potrivit unor activişti în domeniul drepturilor omului şi multor personalităţi ruse.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri