Tranzacţie “’bombă” la Iaşi! Americanii au vândut totul pentru 3,5 milioane euro. Cine e cumpărătorul?
Terenul de aproape 11.000 mp are o forma neregulata si înconjoara, pe partea vestica si cea su (...)
citeste totmiercuri, 17.08.2022
Unul dintre cei mai importanți producători de cărămidă de la nivel național, LEIER BRIKSTON, a încheiat anul 2019 cu rezultate financiare în creștere cu 6% față de anul 2018.
Evoluția înregistrată se datoreză unor principii integrate de business bazate pe eficiență și productivitate.
„În primul an alături de Grupul LEIER avem cele mai bune rezultate din istoria companiei, depășind pragul cifrei de afaceri de 100 milioane lei, în creștere cu 6% față de anul 2018. Succesul se datorează atât întregii echipe precum și managementului LEIER, care, prin implicare activă și suport continuu și-a concentrat atenția către îmbunătățirea eficienței și productivității în toate segmentele business-ului.” spune Adrian Minzat, Manager General Leier Brikston.
Brikston s-a alăturat Grupului LEIER în anul 2018, beneficiind de oportunitatea derulării unor investiții menite să satisfacă nevoile exigente ale pieței și să crească întreaga capacitate de producție a Grupului, acțiuni ce au creionat perspectivele viitoare ale companiei: „Proiectele de investiții demarate de LEIER la Iași, prin construcția unei secții noi de produse prefabricate din beton și sistematizarea modernă a întreg perimetrului fabricii, precum și sinergia fabricilor din Grup, vor consolida poziția LEIER pe piața materialelor de construcții din România, aducând numeroase beneficii tuturor clienților noștri.” declară Adrian Minzat.
Înființat în urmă cu 55 de ani în Austria, Grupul LEIER, un business cu perspective de dezvoltare axate în special asupra piețelor din Europa, a devenit un producător ce deservește astăzi piețele materialelor de construcții din 7 state europene. Gama diversificată și inovativă de produse ceramice și din beton, fabricate în cele peste 40 de fabrici în care muncesc cu devotament și profesionalism peste 2700 de angajați, poziționează LEIER drept unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul construcțiilor la nivel European. În România, LEIER deține 3 fabrici funcționale, dintre care cea de la Iași, Sighișoara și Unirea, Alba și una în construcție la Arad.
Cuvinte cheie: + caramida, leier, brikston, experienta, constructii, imobiliare
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un pui de leu i-a adus unui rădăuțean o amendă de 25.000 de lei
FOTO O recunoașteți? O vedetă de la noi a ajuns piele și os și este bănuită de anorexie
Un membru al Gărzii Elveţiene leşină sub privile Papei Francisc, în timpul audienţei generale
(FOTO) Două autoturisme s-au ciocnit violent pe drumul morţii: cinci persoane au fost rănite
Armata chineză trimite trupe în Rusia pentru un exerciţiu militar comun
Fost membru al Comitetului de Organizare al Jocurilor Olimpice de la Tokyo, arestat pentru corupţie
Haaretz: Asemănări tulburătoare între Viktor Orban şi Nicolae Ceauşescu
Peste 1.000 de genţi şi accesorii în tendinţele verii, la Bag Expo, în Palas
Expert militar apropiat Kremlinului: armata rusă foloseşte tactici din primul război mondial
Câștigătorii Campionatului Național de Volei pe Plajă Brizo 2022
Marian Godină despre Poliţia Română: ministrul Bode, „pupat în cwr” pe pagina oficială de Facebook
Cristiano Ronaldo promite că va spune în curând "adevărul" despre situaţia sa la Manchester United
Corijenţe anulate în instanţă pe motiv că elevul nu a avut acces online
Ruşii din Crimeea au abandonat casele furate de la ucraineni şi fug înapoi spre Rusia
David Popovici s-a retras din finala probei de 400 metri liber de la CE de Nataţie
Primarul PSD Iulian Preda, mare fan a lui Putin, distribuie fake news-uri care frizează ridicolul
Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut pe Străpungere Silvestru
Microsatelit construit de 9 liceeni români. "Vrabia Spaţială" va fi lansată cu o rachetă Space X
CE de Nataţie: David Popovici, în finala la 400 metri liber, cu al patrulea timp
„Înţeleg că oamenii s-au săturat să citească acele poveşti oribile, dar războiul nu s-a terminat”
Un pic de stres nu-i chiar rău pentru funcționarea creierului
Cum să alegi și să gătești carnea potrivită pentru grătar (P)
Insuficiența mitrală poate trece neobservată dar poate fi și fatală
Netflix a publicat primul vizual pentru serialul regizat de Tim Burton despre Familia Addams
Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia
Un nou drum de acces către muntele Rarău. Anunţ de ultimă oră
Om de afaceri, trimis în judecată din cauză că BMW său a ajuns într-un stâlp
Accident cumplit: bunica moartă, o mamă şi doi copii răniţi grav
Varujan Vosganian, fost senator iesean, a rămas fară permis. A plecat de la locul accidentului
David Popovici concurează astăzi la 400 m liber, la Campionatul European de nataţie
Preţurile petrolului au scăzut marţi la cele mai reduse niveluri din ultimele şase luni
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.