Grupul Renew solicită înfiinţarea unui ”Procuror Verde” al UE care să ancheteze infracţiunile împotriva mediului
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Grupul Renew solicită înfiinţarea unui ”Procuror Verde” al UE care să ancheteze infracţiunile împotriva mediului

GALERIE
Parlament European
  • Parlament European
- +

Grupul Renew Europe din Parlamentul European, condus de Dacian Cioloş, solicită înfiinţarea unui Procuror Verde al UE în cadrul Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi pentru combaterea infracţiunilor împotriva mediului în toate statele membre, potrivit unui comunicat de presă transmis de europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe, iniţiatorul demersului.

Potrivit sursei citate, la iniţiativa delegaţiei USRPLUS din Parlamentul European, grupul Renew a transmis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi comisarilor de resort o scrisoare oficială prin care subliniază creşterea clară a infracţiunilor împotriva mediului în toată Europa, precum defrişările ilegale, poluarea solului, braconarea şi pescuitul speciilor protejate.

”Toate aceste infracţiuni nu doar distrug masiv biodiversitatea, dar de cele mai multe ori implică şi corupţie, spălare de bani şi acte de violenţă. Este timpul ca Uniunea Europeană să dea un exemplu şi să devină un lider real în combaterea criminalităţii ecologice”, se mai arată în solicitarea Renew Europe, care vrea extinderea mandatului Parchetului European (EPPO) pentru a acoperi inclusiv infracţiunile de mediu.

Procurorul Verde European ar urma să folosească structura existentă pentru a asigura urmărirea penală eficientă la nivel transfrontalier a infracţiunilor verzi.

”Infracţiunile de mediu nu cunosc graniţe şi ne afectează pe toţi. Acesta este motivul pentru care solicităm o abordare eficientă a UE pentru a combate criminalitatea împotriva mediului. Avem deja în funcţiune un Parchet European (EPPO) şi dorim ca mandatul acestuia să acopere şi infracţiunile de mediu, ca să le putem combate cu succes la nivelul tuturor ţărilor membre”, a subliniat Dacian Cioloş, preşedintele grupului Renew Europe.

”Infracţiunile ecologice sunt în mare parte neraportate şi neinvestigate la nivel european, ceea ce duce la pierderea ireversibilă a biodiversităţii, a resurselor naturale şi deseori chiar la pierderi de vieţi omeneşti - doar în România în ultimii ani 6 pădurari au fost ucişi de hoţii de lemne, iar sute de activişti au fost agresaţi în timp ce încercau să limiteze tăierile ilegale de pădure. Veniturile din exploatarea ilicită a mediului din Europa costă bugetele naţionale miliarde de euro anual. De aici nevoia acută pentru un mecanism care să includă un mandat extins al EPPO, precum şi competenţe de mediu consolidate pentru Europol, Eurojust şi CEPOL", a explicat, la râmndul său, europarlamentarul USR PLUS Vlad Gheorghe, cel care a evidenţiat nevoia unui Procuror Verde la nivel european. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce s-a scumpit masiv energia?

Alexandru LĂZESCU

De ce s-a scumpit masiv energia?

Între factorii cei mai importanţi sunt politicile „Green Deal” ale UE, decizii care din raţiuni ideologice, au promovat abordări nerealiste care ignoră realitatea de pe teren.

Filmuletul zilei

opinii

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Nichita DANILOV

Un punct de vedere cu desăvârşire orb

Unele edificii sunt înălţate numai din scaune. În faţa scaunelor se întind nesfârşite alei, străjuite de statui ascunse printre arbori. În centrul oraşului sunt mai multe fântâni arteziene, din care nu ţâşneşte însă apa, ci timp. Oraşul a fost ridicat în plin deşert. Ţâşneşte în schimb nisip şi din când în când, spre seară, sânge în şuvoaie. Singurul locuitor al oraşului este în acelaşi timp rege, judecător, călău, victimă şi mulţime. În oraşul cu un singur locuitor „timpul are o singură secundă” şi „de fiecare acoperiş atârnă câte un deget murdar”.

Septembrie indiano-amnăşan

Michael ASTNER

Septembrie indiano-amnăşan

Păzind cazanul în liniştea amiezii, auzi din când în când căzând câte o nucă ori pe stradă trecând - urcând, coborând - o maşină.

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Nicolae CREŢU

Macro-buzunăreala „liberalizată”

Din toate câte bântuie acum în ale noastre media, din România, nu serialul rivalităţii Cîţu vs. Orban pentru şefia PNL, nici „bâlciul” şi pantomima „moţiunilor” de ce (n)zură şi criza guvernării, nu ele sunt cele care îi îngrijorează pe cei mai mulţi oameni ai ţării, încă trăitori între hotarele ei. Şi nici cifrele în creştere ale „valului” Covid-Delta, nici măcar ele, nu îngrijorează, ba chiar să sperie de-a dreptul, atât cât o fac ştirile şi aşteptările privind facturile la electricitate şi gaz sau eliminarea subvenţiei pentru încălzire, tot perspective „luminoase”, cum se vede.

pulspulspuls

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

O mare dilemă a Iaşului înaintea congresului liberal: Orban, Cîţu sau coviduţu’?

Apropo de congresul liberal cu alegeri de lider care bate la uşă, ce va fi de azi egzact într-o săptămână, cică printre unii liberalii mai vechi se vorbeşte că jocurile ar fi deja făcute, iar Cîţu ar avea deja cam două treimi din voturi de partea lui.

Caricatura zilei

Iohannis și Golful

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.