Guvernul a adoptat normele pentru aplicarea legii insolvenței persoanelor fizice
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 27.02.2021

Guvernul a adoptat normele pentru aplicarea legii insolvenței persoanelor fizice

GALERIE
insolvent
  • insolvent
- +

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu, a declarat, vineri, că în şedinţă au fost adoptate normele metodologice pentru aplicarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, acestea stabilind modul în care procedura de insolvenţă va putea fi declanşată, cum se vor putea recupera datoriile, dar şi ceea ce înseamnă ”un nivel de trai rezonabil”.

 

”Pe de-o parte se stabilesc criteriile privind ceea ce înseamnă un nivel de trai rezonabil. Aceste criterii sunt necesare pentru declanşarea acestei proceduri şi pentru stabilirea modului în care se recuperează datoriile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
 
Alina Petrescu a precizat că nivelul de trai rezonabil este stabilit de o comisie de insolvenţă care va lua în calcul câteva criterii care sunt evidenţiate şi detaliate în normele metodologice adoptate în şedinţă.
 
”Vă dau doar câteva exemple: valoarea coşului lunar de consum, valoarea minimă a cheltuielilor profesionale şi/sau de şcolarizare, preţul utilităţilor, al alimentelor şi produselor de bază, componenţa şi structura familiei debitorilor, existenţa sau inexistenţa unor situaţii speciale de sănătate care ţin de integritate fizică, existenţa unor eventuale handicapuri fizice sau de altă natură, cheltuieli minime determinate de creşterea, îngrijirea şi educarea copilului aflat în întreţinerea debitorului”, a explicat Petrescu.
 
De asemenea, normele metodologice pentru aplicarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice stabilesc modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.
 
Actul normativ stabileşte, totodată, că şedinţele de conciliere între creditor şi debitor trebuie să servească exclusiv intereselor legitime ale părţilor şi că niciuna dintre părţi nu poate impune celeilalte o soluţie.
 
Potrivit Executivului, deschiderea procedurii de insolvenţă se va face pe baza unei cereri pe care debitorul persoană fizică o poate depune personal sau prin poştă, cu confirmare de primire sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată, la comisia de insolvenţă la nivel teritorial din judeţul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa de cel puţin 6 luni. În termen de 5 zile de la data primirii cererii, va avea loc o şedinţă de ascultare a debitorului. Dacă debitorul este persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, ascultarea va avea loc cu asigurarea unui interpret în limbaj mimicogestual.
 
Administratorul procedurii verifică creanţele, în baza informaţiilor transmise atât de creditori, cât şi de debitori. Creanţele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate într-un tabel preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale la data deschiderii procedurii insolvenţei, exceptând cazurile în care legislaţia specială cuprinde prevederi diferite.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Volei, handbal, rugby

Nicolae GRECU

Volei, handbal, rugby

Dacă ar fi de ales trei jocuri sportive pentru a le sprijini, tradiţia  ar obliga guvernanţii să se opreasă la cele trei.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (III)

Eugen MUNTEANU

Monumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (III)

În episodul de faţă sunt menţionate numele tuturor cercetătorilor care au contribuit la finalizarea proiectului.

Însemnări pentru predica de mâine

pr. Constantin STURZU

Însemnări pentru predica de mâine

Pilda întoarcerii fiului risipitor este considerată de scriitorul Charles Dickens cel "mai măreţ pasaj din literatura universală". Nu cred că este inimă care să nu vibreze la citirea ei. 

Forma oraşului

arh. Ionel OANCEA

Forma oraşului

O ştire surprinzătoare, învelită în trecut, revelatoare pentru ieşeni, vine tocmai de la începutul secolului nouăsprezece. Oraşul avea pe atunci aproximativ zece mii de suflete în structură cosmopolită, cum stă bine unei capitale de ţară, moldoveni, evrei, greci, armeni, albanezi, ruşi şi mulţi alţii în procente mai mici. 

pulspulspuls

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

Aventurile lui Peni Hill la un ziar din capitală

S-a dus Peni Hill deunăzi şi a dat interviu la un ziar din capitală, ca să mai scoată capul în lume după problemele cu justiţia. 

Caricatura zilei

Bloc lângă vilă

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.