Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Guvernul a aprobat eşalonarea datoriilor restante de la declanşarea stării de urgenţă

GALERIE
esalonare datorii
  • esalonare datorii
- +

Guvernul a aprobat aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală. De asemenea, perioada în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă, a fost prelungită până la 25 decembrie.

”Guvernul a aprobat, joi, aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligaţiile bugetare principale şi accesorii a căror scadenţă/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanşată starea de urgenţă şi până la data eliberării certificatului de atestare fiscală”, a informat ministerul.

Eşalonarea la plată nu se acordă pentru sume de până la 500 de lei, în cazul persoanelor fizice, respectiv 5.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Proiectul de act normative este publicat pe site-ul MFP la rubric Transparenţă decizională. Totodată, Executivul a decis prelungirea până la 25 decembrie a perioadei în care nu se percep dobânzi şi penalităţi pentru obligaţiile fiscale neachitate la termen, a căror scadenţă s-a împlinit după declanşarea stării de urgenţă.

„Până la 25 decembrie 2020 organele fiscale nu vor începe executarea silită, dând posibilitatea debitorilor de a se decide cu privire la accesarea facilităţilor fiscale oferite corespunzător situaţiei sale fiscale”, precizează Ministerul de Finanţe.

Beneficiari ai facilităţii de eşalonare simplificată sunt toţi contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată potrivit Codului de procedură fiscală şi care nu înregistrează obligaţii fiscale restante la data declarării stării de urgenţă, sau acestea au fost achitate până la eliberarea certificatului fiscal.

”Această măsură are ca scop, pe de o parte, din perspectiva contribuabililor, susţinerea conformării la plată, pentru contribuabilii aflaţi în dificultate generată de lipsa de lichidităţi financiare, ca urmare a crizei provocate de pandemia COVID-19, iar pe de altă parte, din perspectiva statului, asigurarea încasării unor sume certe şi periodice la bugetul general consolidat”, arată MFP.

Pentru acordarea eşalonării contribuabilul, trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, el trebuie să depună cererea până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv. La cerere, debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare. Trebuie să nu înregistreze obligaţii bugetare restante la data declarării stării de urgenţă şi neachitate ulterior. Mai mult, contribuabilul trebuie să nu se afle în procedura insolvenţei şi să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare.

O altă condiţie este să aibă depuse toate declaraţiile fiscale şi să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară, potrivit prevederilor art. 25. şi 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Pot beneficia de eşalonarea simplificată şi debitorii aflaţi în insolvenţa pentru obligaţiile curente născute după declararea stării de urgenţă, dar şi cei care au eşalonare la plată conform Codului de procedură fiscală.

”Întrucât eşalonarea simplificată nu presupune constituirea de garanţii, legiuitorul, în acord cu mediul de afaceri şi ceilalţi parteneri sociali, a instituit plata unei dobânzi. Nivelul de dobânzii este redus la jumătate, respectiv 0,01% pe zi de întârziere adică la 3,65 % pe an (faţă de Codul de procedură fiscală care prevede nivelul dobânzii de 0,02% pe zi de întârziere)”, menţionează Miniterul de Finanţe.

Debitorul poate solicita modificarea eşalonarii prin includerea în eşalonare a obligaţiilor născute după acordarea eşalonării la plată de 2 ori pe perioada eşalonarii. Dacă debitorul pierde eşalonarea, poate solicita menţinerea acesteia tot de două ori. Debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare, care poate cuprinde rate diferenţiate de plată.

”Avantajele acestei măsuri: este o alternativă la măsurile fiscale adoptate după intrarea în starea de urgenţă, pentru care perioada de aplicare încetează la data de 25 octombrie 2020; este o procedură simplificată de acordare a eşalonării la plată, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă. Faţă de procedura normală de acordare a eşalonării, potrivit Codului de procedură fiscală, procedura şi documentele depuse de debitori sunt simplificate, în sensul că se acordă eşalonare numai în baza unei cereri, fără a fi depuse alte documente”, mai arată MFP.

Un alt avantaj este că termenul de soluţionare este mult diminuat - cinci zile de la data depunerii cererii, întrucât nu este necesară o analiză amplă asupra situaţiei fiscale a debitorului.

De asemenea, se suspendă executarea silită pentru obligaţiile bugetare ce fac obiectul eşalonării la plată. În plus, nu se constituie garanţii, ţinând cont de termenul scurt de acordare eşalonării la plată (12 luni), de situaţia dificilă cu care se confruntă contribuabilii din perspectiva lichidităţilor financiare mult diminuate faţă de perioada anterioară intrării în starea de urgenţă, precum şi de necesitatea susţinerii mediului de afaceri pentru revitalizarea activităţii.

”Nu se consideră a fi restante obligaţiile bugetare pe perioada eşalonării la plată. Pe perioada eşalonării la plată, contribuabilii trebuie să achite toate obligaţiile născute în această perioadă, cu posibilitatea de prelungire a termenelor de plată. Debitorul poate solicita, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, modificarea eşalonării la plată prin includerea în eşalonare a obligaţiilor ce constituie condiţie de menţinere a valabilităţii acesteia”, informează ministerul. Mai mult, debitorul poate menţine eşalonarea la plată, pierdută, o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, respectiv în cele 12 luni de eşalonare.

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri