Urs în judetul Iaşi? Urme ciudate în zona Dobrovăţ, făcute publice de un inginer silvic. Unde duc indicaţiile?
“Urs în padurea Bârnova-Dobrovat? Ce informatii avem si de ce nu ar trebui sa ne & (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Guvernul LuCovid s-a instalat la Palatul Victoria şi pare că nu are de gând să renunţe prea uşor la acele “fotolii de ministru”. La această concluzie am ajuns foarte simplu, lecturând doar declaraţiile şefilor PNL şi ale miniştrilor din Guvernul României din ultima perioadă.
Astfel, ministrul Nelu Tătaru ne ameninţă, în fiecare zi, cu instituirea unei noi stări de urgenţă, tocmai acum când economia României abia s-a mai dezmorţit. În schimb, domnul ministru uită să ofere explicaţii cu privire la numeroasele cazuri în care bolnavilor cronici li s-a refuzat tratamentul medical specific sau actul medical a fost amânat într-un mod nejustificat, fapt ce a condus la agravarea stării de sănătate a pacienţilor cronici sau chiar la deces.
Ministrul de Externe mai avem sau este în carantină? Întrebarea este legitimă în contextul în care românii sunt, din păcate, victimele focarelor din străinătate, fie că lucrează pe plantaţiile cu sparanghel, fie că lucrează în abatoare. Ba mai mult, unele ţări europene instituie interdicţii pentru cetăţenii români, într-un pur gest de discriminare, fără ca Ministerul de Externe să vină cu vreo măsură fermă.
Ministrul Cîţu, care în luna mai astepta o revenire a economiei în “V”, a devenit mai sceptic în ultima perioadă fiind instigatorul neaplicării dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte majorarea punctului de pensie cu 40%, venind cu o soluţie proprie care nu acoperă decât ¼ din majorarea votată de Parlamentul României. Mai mult, statul român prin ministerul condus de domnia sa a reuşit “performanţa” de a se împrumuta în 8 luni de guvernare PNL cât valoarea împrumuturilor pe 2 ani făcută în timpul guvernării PSD.
Domnul Ministru Vela tânjeşte după perioada în care era purtătorul de cuvânt al mesajelor cotroceniste, ducând, în continuare, propriul război cu industria HORECA. Ne surprinde însă anunţând acum câteva zile că procedura înmatriculării autovehiculelor se va simplifica, aceasta fiind probabil, în concepţia domniei sale, o măsură de restartare a economiei. Nimic însă de clanurile mafiote care se înfruntă pe străzi pentru delimitarea teritoriilor.
Ministrul educaţiei ne anunţă în schimb că scenariul cel mai probabil, din toamnă, este ca toate cursurile să se desfășoare on-line deşi nu a fost rezolvată problema tabletelor pentru elevi.
Concluzia viziunii de dreapta a fost trasă de doamna Turcan care a precizat că, chiar dacă avem mai mulți infectați comparativ cu perioada stării de urgenţă, prioritatea guvernării liberale rămâne organizarea alegerilor, cu alte cuvinte, acontarea pentru încă 4 ani a locurilor călduţe din administraţiile locale şi din administraţia centrală, într-un total dispret faţă de cetăţenii pe care îi ameninţă zilnic cu carantinarea forţată.
Faţă de o aşa stare de fapt nu putem decât să cerem demisia de urgenţă a acestui Guvern incompetent, care prin politica promovată supune cetăţeanul român la un tratament inuman şi degradant.
Președinte interimar TSD
Cojocaru Petru Bogdan
Cuvinte cheie: + guvern pnl, bogdan cojocaru, catastrofa, pandemie, sanatate
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Lazăr Vlădică, fostul şef de la Armamente, a fost audiat de procurorii DNA
Cererea de ghiozdane antiglonț pentru copii a crescut în SUA
Cantităţi fără precedent de petrol din Rusia se îndreaptă către India şi China
Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava prins când primea 40.000 de euro mită, trimis în judecată de DNA
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase: „Bună! Sânii mei se numesc Chloe și Coco”
Un deputat atrage atenţia asupra mâncării cu gândaci servită la cantina de la “Cuza”
Profilul proprietarului care apelează la firma de izolații exterioare Isoterm (P)
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, divorț și partaj de multe milioane
Ministrul Dîncu vrea salarii mai mari pentru personalul din Armată
"The Gray Man" va fi disponibil pe Netflix începând cu 22 iulie (VIDEO)
Ungaria vinde benzină și motorină la preț redus doar maghiarilor
Cum a început povestea Dedeman. Absolventul de matematică de la Cuza a descoperit ceva
Surpriză la Roland Garros: Alize Cornet a eliminat-o pe Jelena Ostapenko în turul doi
Broadcom dă 61 de miliarde de dolari pe Vmware. Una dintre cele mai mari din sectorul tehnologiei
Reprezentant IULIUS: „Mallul tradiţional este puţin depăşit“
Actorul Jude Law pe afişul viitorului film din seria "Star Wars" la Disney+
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.