Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Guvernul a suplimentat bugetul Parlamentului cu 15 milioane de lei pentru organizarea Adunării Parlamentare NATO

GALERIE
parlament
  • parlament
- +

Bugetele celor două Camere ale Parlamentului au fost suplimentate de către Guvern cu 15 milioane de lei, din Fondul de rezervă, pentru organizarea, în luna octombrie, la Bucureşti, a sesiunii anuale a Adunării Parlamentare NATO.

Potrivit unei Hotărâri a Guvernului, publicată marţi în Monitorul Oficial, bugetul Senatului a fost suplimentat cu 3 milioane lei, iar bugetul Camerei Deputaţilor cu 10,9 milioane lei.

Banii provin din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului. Suplimentarea era aşteptată încă de la finalul anului trecut, când Parlamentul şi-a votat bugetele, banii urmând să fie alocaţi în funcţie de posibilităţi în cursul anului.

Sesiunea de toamnă a Adunării Parlamentare a NATO va avea loc la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, în perioada 6-9 octombrie. România a mai găzduit astfel de reuniuni în 1997 şi 2011.

AP NATO are un rol important în sensibilizarea parlamentarilor faţă de problemele de apărare şi securitate, fiind un forum unde legislatorii se pot întâlni regulat pentru a discuta teme de actualitate, a schimba opinii, a înţelege punctele de vedere ale celorlalţi. Pe de altă parte, prezenţa oficialilor NATO la principalele reuniuni ale AP NATO îi ajută pe parlamentari să înţeleagă acţiunile Alianţei. De asemenea, AP este un indicator ale opiniilor colective ale parlamentarilor, ceea ce este necesar pentru Alianţă şi guvernele membre deoarece sprijinul opiniei publice a fost întotdeauna esenţial pentru NATO, mai ales ţinând seama de tipul de operaţiuni în care este angajată Alianţa astăzi.

AP NATO are 257 membri (titulari, cu drept de vot), din parlamentele celor 28 de ţări membre NATO şi 66 delegaţi,(fără drept de vot) din parlamentele a 14 state asociate (Federaţia Rusă, Ucraina, Austria, Azerbaidjan, Suedia, Elveţia, Georgia, Armenia, R. Moldova, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Finlanda, Serbia si Muntenegru). La reuniuni participă si parlamentari din ţări cu statut de observator precum Japonia şi Kazakstan, reprezentanţi ai Parlamentului European, ai Adunării Parlamentare a OSCE şi ai Adunării Uniunii Europei Occidentale, ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei si ai delegaţiilor mediteraneene asociate (Algeria, Israel, Iordania, Mauritania şi Maroc).

Parlamentul României a fost reprezentat în Adunare încă din 1990. În perioada noiembrie 1990 – aprilie 2004, Parlamentul României a luat parte la activităţile Adunării cu statut de invitat şi apoi de asociat. După aderarea la NATO, în aprilie 2004, delegaţiei Parlamentului României i-au revenit, conform regulamentului, zece locuri de membru, ce se repartizează corespunzător între Camera Deputaţilor şi Senat. Acestora li se adaugă zece supleanţi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri