anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Guvernul Ponta 3, binecuvântat de Băsescu

GALERIE
guvern
  • guvern
- +

Preşedintele şi premierul au ajuns la un acord privind numirea în funcţie a miniştrilor din noul Cabinet. Curtea Constituţională va avea ultimul cuvânt.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretele de numire în funcţie a miniştrilor din Cabinetul Ponta 3. Anterior, şeful statului a anunţat că a ajuns la un acord cu premierul, iar Guvernul urmează să-şi asumea răspunderea în Parlament pe programul de guvernare. "Am ajuns la un acord, care constă în următoarele: Guvernul îşi va asuma răsunderea pe un nou program, în consecinţă, eu voi valida astăzi (n.r. - miercuri) miniştrii care au trecut prin Parlament, sper ca aşa cum eu îmi respect partea din acord, şi partea care revine Guvernului să fie respectată în termenii stabiliţi", a spus Băsescu. Potrivit şefului statului, sesizarea făcută de PDL şi PMP la Curtea Constituţională va continua să producă efecte, dacă nu va fi retrasă şi a menţionat că i se pare important ca CCR să se pronunţe, pentru că este o situaţie "absolut nouă". "Dacă sâmbătă Curtea Constituţională va constata că trebuie să fie un program de guvernare nou, care să includă şi noile înţelegeri între partidele din coaliţia la guvernare, procesul ar fi durat foarte mult, pentru că obliga la aşteptare până la depunerea programului şi se derulau toate procedurile parlamentare, inclusiv o eventual moţiune de cenzură", a mai explicat şeful statului.
 

Băsescu, "impresionat" de numărul mare de miniştri tineri

 
Cei 17 miniştri ai Guvernului Ponta au depus aseară jurământul la Palatul Cotroceni. În discursul ţinut cu această ocazie, Traian Băsescu s-a declarat impresionat de numărul mare de miniştri tineri din noul Cabinet. Băsescu a menţionat că şi el a dorit să promoveze tinerii, iar cu unii dintre aceştia a avut succes, iar cu alţii nu a avut. Preşedintele a mai spus că, din acest punct de vedere, poate premierul Ponta va fi mai norocos. Potrivit lui Băsescu, tinereţea aduce şi "mai multă fantezie" în exercitarea guvernării, ceea ce este foarte bine.
 

Judecător CCR: Belgia a dus-o mai bine fără Guvern

 
Curtea Constituţională discută sâmbătă sesizarea PDL în cazul Hotărârii Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat ieri că aceasta este "o situaţie absolut nouă". Întrebat dacă este posibil să cadă Guvernul în urma analizării sesizării referitoare la Hotărârea Parlamentului privind noua componenţă a Guvernului, Zegrean a spus: "Să dăm noi jos Guvernul? Nu, nu facem noi asta. Numai Parlamentul poate să dea jos Guvernul".
Zegrean a ţinut să menţioneze că au fost şi alte ţări care au rămas fără Guvern pentru o perioadă. "Vedeţi că au fost ţări care... De exemplu, Belgia, un an jumătate nu a avut Guvern şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia", a adăugat preşedintele Curţii Constituţionale.
Întrebat dacă, în cazul în care efectele hotărârii privind noua componenţă a Guvernului sunt suspendate, Guvernul Ponta II rămâne în vigoare, Zegrean a răspuns: "Da, pentru că nu a fost demis acest guvern. El funcţionează, ţara este pe mâini bune, nu? Este guvernată. Este în regulă".
Şi judecătorul constituţional Petre Lăzăroiu a spus că CCR nu s-a mai confruntat cu o situaţie de genul celei apărute în prezent în cazul validării noului Guvern, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid.
PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la Curte, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Să ne pregătim pentru ce-i mai rău

Pavel LUCESCU

Să ne pregătim pentru ce-i mai rău

La anumite intervale de timp, istoria pare să-şi iasă din minţi. Nu suntem departe, dimpotrivă, de un asemenea moment. Îl întrezărim şi îl simţim deja, dar e abia începutul. Nu ştim cât va dura mica apocalipsă, nu ştim de fapt nici cât de mică sau mare va fi şi nici cum voi ieşi din ea. Cei care vom ieşi. Dar ne putem pregăti, învăţând sau reînvăţând să fim mai buni. Cu ceilalţi şi cu noi înşine.

opinii

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

Iaşi, oraşul teilor

George PLEȘU

Iaşi, oraşul teilor

În niciun oraş rolul teilor nu este atât de important ca la Iaşi. Şi nu doar prin legătura cu Teiul lui Eminescu şi importanţa pe care poetul, sub influenţa folclorului german, unde era considerat copacul îndrăgostiţilor, a atribuit-o acestei specii. Ci prin modul în care mirosul teilor devine parte din patrimoniul intangibil al oraşului. Nu există ieşean, născut aici sau venit din alte părţi, ba chiar studenţi sau turişti, care să fi trecut în iunie prin capitala Moldovei şi să nu aibă amintiri unice legate de teii în floare.

Omul textual, noul protagonist postmodern

Codrin Liviu CUȚITARU

Omul textual, noul protagonist postmodern

Omul textual nu are o identitate stabilă, el migrează tipologic, în universul ficţional. Nu-şi arată niciodată fizionomia. Preferă imaginea „haşurată”, decompusă în „aburul” literaturii. Bret Easton Ellis este, indubitabil, unul dintre cei mai mari prozatori contemporani, un postmodernist pur-sânge.

pulspulspuls

Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste

Saga Jiji&Mihăiţă - Nepoţelu’ revine în prim-plan: noi ponturi pentru vechi piste

La cererea publicului, stimaţi telespectatori, revenim la cele spuse aicea pe la începutul săptămânii curente referitor la destinul tragi-cosmic al şmenului penal Skoda şi la rolul unui procurorel nepoţel al unei inculpate conţilieră personală de actual edil şef. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.