vineri, 29.03.2024
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a lansat vineri, un atac virulent la adresa președintelui Klaus Iohannis pe care l-a calificat ca fiind „un politician extremist antimaghiar”.
Declarația sa, postată pe Facebook, vine la doar câteva ore după ce șeful statului a anunțat că trimite CCR o lege care prevedea deschiderea unui punct de frontieră cu Ungaria, scrie hotnews.ro.
Proiectul legislativ a fost inițiat de trei parlamentari PSD și unul de la minorități.
„Din păcate Președintele Romaniei este un politician extremist antimaghiar. Implică în continuu Ungaria si guvernul ungar în campania electorala din România. Acum, pe deasupra, face rău în mod intentionat relației ungaro-romane si nu se sfiiește să pună piedici unor cauze care sunt importante atât pentru maghiari, cât și pentru români. Trecerile de frontieră deschise la granița celor două state nu sunt doar simbolice, au și o însemnătate practică. Aduc mai aproape comunitățile care trăiesc la granița celor două state, respectiv înlesnesc viața de zi cu zi a celor care trăiesc acolo. Veto-ul deschiderii unei noi treceri de frontieră nu înseamnă altceva decât împiedicarea intenționată a aproprierii celor două națiuni. Guvernul Ungariei rămâne în continuare angajat în dezvoltarea relațiilor bilaterale, deoarece aceasta este și interesul maghiarilor care trăiesc în Transilvania și în Ținutul Secuiesc”, a scris Szijjarto, pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a sesizat vineri Curtea Constituțională asupra Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Ungaria privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Beba Veche (România) – Kubekhaza (Ungaria).
Legea a fost trimisă președintelui la promulgare în 2 iunie 2020. În sesizarea către CCR, Iohannis arată, între altele, că legea contravine dispozițiilor constituționale privind principiului separației puterilor în stat.
El spune că prin adoptarea unui astfel de act normativ "Parlamentul limitează libertatea Guvernului în a-și manifesta voința cu privire la o anumită problemă de politică externă". "Astfel, Guvernul este obligat să-și exercite o anumită atribuție în condițiile fixate de Parlament, în sensul declanșării/inițierii unei acțiuni juridice sub forma unor discuții oficiale, adică a unor negocieri, purtate cu scopul încheierii în viitor a unui acord separat cu Republica Ungaria care să privească deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat", arată Iohannis.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Administratora unui bloc din București a fost înjunghiată mortal de un vecin
Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova
Cât costă kilogramul de miel de Paște: ”Nu-mi pot permite luxul ăsta”
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Rusia a primit un avertisment scris de la SUA înainte de atacul terorist de la Moscova
Cazul fetiţelor încurcate la externarea din maternitatea Ploieşti: ce sancțiune a primit asistenta
Ploieşti: Ce a păţit asistenta care a încurcat doi bebeluşi la externare
În pofida războiului, economia ucraineană a crescut cu 5,3% în 2023
Economia SUA a înregistrat o creştere peste estimări în trimestrul patru din 2023
Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu
Manchester City a transferat un fotbalist american de 14 ani
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |