anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 17.08.2022

Haaland și ai lui n-au mai venit

GALERIE
romnor
  • romnor
- +

 

Meciul România-Norvegia nu s-a mai disputat, autorităţile nordice interzicând echipei să călătorească. Omologarea partidei va fi decisă de UEFA

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, sâmbătă seară, că meciul primei reprezentative cu Norvegia, care era programat ieri, în grupele Ligii Naţiunilor, nu se va mai disputa.“UEFA ne-a informat că ‘în urma cazului pozitiv înregistrat în lotul Norvegiei şi după întâlnirea din această seară cu autorităţile guvernamentale, Federaţia din Norvegia nu va călători în România pentru a disputa partida din Liga Naţiunilor programată mâine. Astfel, partida România-Norvegia nu se va mai disputa’”, se arată pe site-ul FRF.Ulterior, forul continental a trimis un comunicat mai detaliat privind situaţia partidei România-Norvegia, prin care informează că speţa va ajunge la Corpul de Control, Etică şi Disciplină pentru o decizie ce va fi luată “potrivit regulilor speciale aplicabile partidelor din competiţiile UEFA la nivel de echipe naţionale, aşa cum au fost acestea aprobate de Comitetul Executiv UEFA din 29 august 2020”. FRF menţionează că documentul pe care comunicarea UEFA îl inserează, cel aprobat de CEX UEFA şi la care se face referire mai sus, conţine 4 principii dintre care unul (principiul 3) face referire la situaţia actuală: „Dacă partida nu poate fi reprogramată, UEFA, Corpul de control va lua o decizie. Federaţia care este responsabilă pentru nedisputarea partidei sau pentru imposibilitatea disputării acesteia până la finalul ei va fi declarată ca pierzătoare prin forfait. Dacă se ajunge la concluzia că ambele echipe sunt responsabile sau niciuna dintre ele nu este responsabilă şi nu poate fi declarat forfait, rezultatul partidei va fi decis prin tragere la sorţi (1-0, 0-1 sau 0-0) de către administraţia UEFA”.Tricolorii se pregătesc conform programului pentru meciul cu Irlanda de Nord, ei urmând a pleca astăzi spre Belfast; Slecţionerul Mirel Rădoi crede că anularea nedorită a meciului cu Norvegia poate fi un avantaj pentru tricolori, la meciul de miercuri din Irlanda de Nord.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (II)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (II)

Este mult mai greu să articulezi, astăzi, o doctrină a îngrădirii, când ţintele ei sunt regimuri cu care nu demult Occidentul stătea - iar în anumite domenii, încă mai stă - la aceeaşi masă, tratându-le drept actori legitimi.

opinii

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

Caua şi politicaua

Radu PĂRPĂUȚĂ

Caua şi politicaua

Jivină fantastică caua/ e rudă cu bau-baua/ şi politicaua:/ sperie copiii: ai!/ fac pipi în pat: vai!/ Şi vrabia-i pui,/ dar dracul ştie de când îi,/ zice o zicală/ naţională./ 

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Alex VASILIU

Valori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu

Siguranţă, sensibilitate, putere de adaptare, vecinătate netulburată a maturităţii. Sunt impresiile stabile de care am avut parte la primele audiţii ale pianistei Alexandra Dăriescu.

pulspulspuls

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?

Multă lume ne-a tot întrebat în ultimele zile cum se face de declaraţiile liderului liberal de la Iaşi, dipotatul Muraru, legate de rotaţia premierilor între PSD şi PNL, au fost aşa de preluate şi mediatizate de tătă presa naţională, asta în timp ce până atunci dipotatul şi-n limbă dacă stătea nu relata nimeni nimicuţa despre el. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.