Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Hackerii au o rată de succes de 80% în deblocarea dispozitivelor securizate cu amprentă

GALERIE
telefon securizat
  • telefon securizat
- +

Securizarea cu amprenta a telefoanelor, laptopurilor şi a altor device-uri, nu este nici pe departe la fel de sigură cum cred majoritatea utilizatorilor.

Talos, divizia de cercetare din cadrul Cisco, a realizat un studiu care a vizat senzorii de amprente folosiţi de unii dintre cei mai importanţi producători de dispozitive mobile, printre care Apple, Samsung, Huawei şi Microsoft.

Scopul studiului a fost să vadă cât de bine rezistă securizarea cu amprenta în faţa hackerilor motivaţi, care au suficiente resurse la dispoziţie, eventual susţinuţi de anumite guverne.

Astfel, folosind cele mai bune amprente false, cercetătorii au reuşit să păcălească senzorii de amprente în 80% din cazuri. În medie, din 20 de încercări la un device, 17 au fost încununate cu succes.

Amprentele false au fost create cu mare atenţie şi precizie, pe parcursul mai multor luni - o activitate ce este la îndemâna hackerilor motivaţi, care atacă ţinte precise - politicieni, oameni de afaceri etc.

Cele mai vulnerabile device-uri din cadrul studiului au fost cele din seria Huawei Honor 7 şi Galaxy Note 9, al celor de la Samsung. Rata de succes a atacurilor în cazul acestora a fost de 100%.

Senzorii de amprente reprezintă o măsură bună de securitate pentru protejarea dispozitivelor de utilizatorii obişnuiţi, care nu au mijloacele, cunoştinţele tehnice şi motivaţia de a întreprinde atacuri complexe, cu amprente false foarte bine realizate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri