Haideți să privim olecuță și altfel alegerile astea importante!

joi, 07 noiembrie 2024, 03:00
1 MIN
 Haideți să privim olecuță și altfel alegerile astea importante!

Înainte de a vorbi despre oile noastre, recte politichia de Bahlui, haideți să dezbatem olecuță, din start, chestiunea cea mai importantă a zilei de ieri: alegerile din SUA.

Acuma e ok să cam admitem că, după cum mulți susțineau, ar fi fost poate mai bine pentru România și estul Europei, plus Ucraina, să câștige Kamala. Doar că, trecând noi olecuță în revistă ieri, după anunțarea victoriei lui Trump, și argumentele analiștilor ce susțin cauza republicană, inclusiv nu puțini de la noi, parcă am picat olecuță pe gânduri.

Haideți mai întâi să amintim câteva din acestea: Trump a insistat pentru ruperea relației economice dintre Merkel și Putin, de care zicea că e toxică pentru Evropa; în timpul fostului lui mandat, și din ordinul lui, după invadarea Crimeei din mandatul anterior al lui Obama la care democratul n-a spus nici pâs, au fost înarmați și pregătiți zeci de mii de soldații ucraineni de invazia din 2022, căci altfel Ucraina ar fi fost cucerită în 2 zile; tot din ordinul lui  a început războiul economic cu China; tot el a ordonat asasinarea generalului Soleymani, care conducea tot terorismul Iranului.

Dincolo de asta, iaca și o captură, în imagine, oferită de un amic din presa de astă vară, despre ce spune șeful diplomației lui Trump!

Așa că, am zice: haideți să lăsăm să mai treacă olecuță vremea, și să judecăm după fapte, nu după declarațiile politice de uz intern, pentru alegătorul american! În fond, marile războaie ale SUA s-au dus în mandate republicane. Deci, stăm pe fază!

PS: Scurt pe doi, încă una despre aceste alegeri americane. Iaca și cea mai umilă declarație de lider politic auzită după victoria lui Trump – cea a lui Marcel Ciolacu de Buzău: „Sub noua dvs. conducere, sperăm la pace şi prosperitate pentru toţi cetăţenii noştri”. Brava!

Sfaturi de la Jakob Ban

Și dacă tot vorbim de alegeri, iacătă încă una mică observațiune, din alergare, vizați de terenul acesta tot mai subțire la Iași dintre politichie și sport. Sau, altfel spus, iote că se vede la domn reftor politehnist că încă nu s-a hârșâit cu politichia, novice fiind, ca să simtă de la distanță unde e de mers când ești în campanie și unde nu.

De-un  par egzamplu, zilele trecute am văzut că domn reftor a participat, probabil pe motive de campanie electorală, el candidând la parlament din partea partidoiului, la un meci de aruncat mingea la coș al Iașului, echipă la are și instituțiunea pe care o conduce este parte.

Numai că, ce să vedeți, dragilor: a participat la un meci la care abia de era o mână de oameni, bașca echipa ieșeană a mâncat o bătaie de tot râsul, pierzând în fața unei vniversități de rang mult inferior. Ei, vedeți dacă vă luați după consilierea lui Jakob Ban? Domnu’ catindat, un reftor trebuie să-și știe bine și ograda, și vechilii!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Etichete: donald trump, Jakob Ban

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii