Hal de Justiție – Scandalosul caz de corupție din primăria Pașcani: după ani de procese, în loc să recupereze paguba statul iese în pierdere

luni, 13 ianuarie 2025, 12:00
5 MIN
 Hal de Justiție – Scandalosul caz de corupție din primăria Pașcani: după ani de procese, în loc să recupereze paguba statul iese în pierdere

După un proces de corupție, statul nu doar că nu a reușit condamnarea principalului inculpat și nici recuperarea prejudiciului, dar s-a trezit și dator. Fostul secretar al municipiului Pașcani, Mircea Zuzan (foto), a câștigat în primă instanță plata salariilor pe trei ani și a diferenței dintre pensii și salarii pe alți doi.

Sentința nu este încă definitivă, ea trebuind să fie confirmată și de Curtea de Apel. Decizia reprezintă însă o înfrângere amară la 9 ani după o trimitere spectaculoasă în judecată.

Proces început în 2015

Mircea Zuzan a fost trimis în judecată în 2015 pentru abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, fiind acuzat că prin acțiunile sale favorizase firma viceprimarului de atunci al Pașcaniului, Dumitru Pantazi. Concret, Agrocomplex Lunca Pașcani concesionase în 1997, de la primăria muncipiului, o suprafață de 60 ha de teren, contra echivalentului a 500 kg grâu pe hectar anual. Prețul era cel standard practicat la acea dată în cazul arendei. Timp de 10 ani, firma nu a plătit mai nimic, invocând ba seceta, ba inundațiile. Până în 2007, se adunaseră restanțe de 15.000 lei și penalități de 948.000 lei. Atunci, Agrocomplex a cerut primăriei Pașcani anularea datoriilor, iar Consiliul Local a aprobat solicitarea. Hotărârea a fost atacată de Prefectură în instanță, fiind anulată ca nelegală.

În mod normal, primăria Pașcani ar fi trebuit să demareze procedurile de recuperare a restanțelor și penalităților, dar dosarul a fost „îngropat” într-un sertar până la prescripția dreptului la acțiune. Procurorii DNA au trimis în judecată în 2015 toată conducerea primăriei Pașcani din 2007, de la primar la ultimul consilier local, ca și pe funcționarii publici implicați. Prejudiciul calculat de procurori se ridica la 2 milioane lei.

La trimiterea în judecată, secretarul CL Pașcani, Mircea Zuzan, a fost suspendat din funcție. În 2018, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare. În acel moment, a fost demis din funcție.

Surpriză: a fost achitat pentru acuzația de abuz în serviciu

Ulterior însă, Zuzan a obținut rejudecarea cazului. În septembrie 2023 a fost emisă ultima decizie a Curții ieșene de Apel. Zuzan a fost achitat pentru acuzația de abuz în serviciu, iar pentru alte două acuzații, de participație improprie la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, s-a constatat prescripția răspunderii penale. Zuzan nu era absolvit de vină, dar trecuse prea mult timp de la comiterea faptelor pentru a se mai putea pronunța o hotărâre de condamnare.

La nici o lună de la primirea ultimei decizii a instanței, Zuzan s-a adresat din nou judecătorilor. El a cerut magistraților Tribunalului anularea dispoziției prin care fusese demis în 2018, constatarea încetării suspendării din funcție din 2015, reintegrarea pe postul de secretar al municipiului Pașcani, precum și plata retroactivă a drepturilor salariale din 2015 și până la reintegrarea pe post, actualizate cu indicele de inflație, ca și a dobânzii legale aferente. În 2015, Zuzan avea un salariu net lunar de aproximativ 6.000 de lei.

„Nu există în prezent nicio hotărâre de condamnare pentru vreo faptă dintre cele prevăzute de art. 54 lit. h) din Legea 188/1999 (Statutul funcționarilor publici, n.r.), în vigoare la data emiterii dispoziției de încetare de drept a raportului de serviciu”, a argumentat Zuzan.

În timpul procesului, Zuzan și-a nuanțat pretențiile

Conform paragrafului de lege invocat de Zuzan, „poate ocupa o funcție publică persoana care nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție și serviciu”. De asemenea, Statutul funcționarului public stabilea că „în cazul încetării procesului penal, suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv îşi va relua activitatea în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare”. Acest articol a fost abrogat în 2019, dar prevederile legale actuale sunt în esență aceleași.

În timpul procesului, Zuzan și-a nuanțat pretențiile. El a cerut plata salariilor pentru perioada 2015-2018, când se pensionase anticipat. Pentru intervalul 2018-2023, cerea doar diferența dintre salariul pe care l-ar fi avut și pensia pe care o încasa deja.

De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Pașcani au arătat că nu se făceau vinovați de nimic. În cazul ambelor dispoziții referitoare la Zuzan, cea privind suspendarea și cea privind demiterea din funcție, nu făcuseră altceva decât să aplice legea. Pe de altă parte, Zuzan împlinise pe 9 ianuarie 2020 vârsta de 65 de ani, la care ar fi trebuit să se pensioneze. Funcționarii publici au dreptul de a solicita prelungirea activității și după această vârstă, dar angajatorul nu este obligat să și aprobe. Zuzan nu avea nicio bază legală pentru a cere diferența dintre salariu și pensie pentru perioada 2020-2023.

Oricum, Zuzan nu putea afirma că era nevinovat. Fusese absolvit doar de una dintre acuzații. În cazul celorlalte două fiind constatată prescripția răspunderii penale, dar nu fusese dispusă achitarea, ci doar încetarea dosarului penal. Doar clasarea sau achitarea exclud vinovăția, au explicat reprezentanții primăriei Pașcani. În plus, situația juridică a lui Zuzan nu era încă definitivă. DNA atacase decizia din 2023 a Curții ieșene de Apel pe o cale extraordinară, recursul în casație, iar acesta încă nu a fost soluționat.

Stadiul actual al dosarului

După analiza dosarului, magistrații Tribunalului au fost de acord cu reprezentanții primăriei Pașcani, în sensul că instituția aplicase de fiecare dată legea. Pe de altă parte, prin faptul că nu fusese condamnat, Zuzan avea dreptul de a ocupa funcția publică de secretar. Că scăpase de condamnare prin prescripție, iar nu prin achitare, nu avea importanță. Prin urmare, decizia de demitere din funcție nu mai era valabilă. Totuși, Zuzan făcuse în august 2018 cerere de pensionare anticipată. Nu se mai putea pune astfel problema reintegrării în funcție.

Judecătorii au apreciat că Zuzan se pensionase anticipat în 2018 pentru că avea nevoie de o sursă de venit. În condiții normale, ar fi continuat să lucreze până în ianuarie 2020, neexistând însă nicio garanție că i s-ar fi aprobat prelungirea cu încă trei ani a activității. Pe aceste considerente, judecătorii au conchis că el era îndreptățit să primească salariile pentru perioada 2015-2018 și diferența dintre salariu și pensie pentru perioada 2018-2020. Hotărârea Tribunalului a fost contestată de primăria Pașcani, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. Nu a fost stabilit încă primul termen de judecată a apelului.

 

 

Etichete: coruptie, pascani, procese

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii