Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cod roşu la Probaţiune

HALUCINANT! Clădirea din Iaşi în care infractorii sunt educaţi nu are pază!

GALERIE
puscarie
  • puscarie
- +

Instituţia care se ocupă de reintegrarea în societate a infractorilor a fost uitată de către autorităţile române, care ignoră creşterea substanţială a numărului de persoane condamnate cu suspendare.

Serviciul de Probaţiune Iaşi, la fel ca şi unităţile omologe din celelalte judeţe ale ţării, se confruntă cu o lipsă de personal acută, din acest motiv reprezentanţii instituţiei spunând că sunt nevoiţi să lucreze mai puţin pe dosarele persoanelor condamnate cu suspendare sau eliberate condiţionat ce trebuie reintegrate în societate.

Începând de ieri, într-un demers solidar cu cele demarate la nivel naţional, reprezentanţii Serviciului de Probaţiune Iaşi au intrat în grevă japoneză, acest tip de protest urmând a fi continuat cel puţin până la finele săptămânii. Dacă revendicările inspectorilor de proba­ţiune nu vor fi respectate, aceştia spun că vor intra în grevă generală, suspendându-şi activitatea, demers iniţiat deja, în cursul zilelor trecute, în mai multe judeţe din România.

Mirela Vlad, şefa serviciului de la Iaşi, a explicat ieri „Ziarului de Iaşi“ motivele din spatele protestului. Potrivit acesteia, la Iaşi, ca şi în celelalte judeţe ale ţării, inspectorii se văd nevoiţi să lucreze în regim de avarie în dosarele pe care le au, fie că e vorba de foşti deţinuţi pentru omor sau condamnaţi cu suspendare pentru in­fracţiuni mai uşoare.

„Suntem nevoiţi să recurgem la schimbarea frecvenţei întrevederilor să lucrăm mai puţin pe cazuri sau să oferim mai puţină consiliere“, ne-a spus Mirela Vlad, care a mai precizat că instituţia a primit scrisori de susţinere a demersului lor, până acum, de la Judecătoria şi Tribunalul Iaşi.

113 cazuri per consilier

Scrisorile de susţinere au venit după ce, la finele anului trecut, Serviciu de Probaţiune a trimis tuturor instanţelor din judeţul Iaşi un document prin care semnalat „situaţia critică“ a unităţii.

„Iniţiativa de faţă, de a aduce în atenţia instanţelor de judecată situaţia îngrijorătoare în care se află sistemul de probaţiune din România la finalul anului 2015, este un efort comun al tuturor serviciilor de probaţiune din ţară, o acţiune pe care ne-am asumat-o cu toţii, în scopul mediatizării crizei şi în speranţa determinării puterilor statului de a ieşi din pasivitate şi de a aloca sistemului de probaţiune resurse decente, care să corespundă complexităţii acti­vităţii de probaţiune, aşa cum, în mod conştient, şi-au asumat-o adoptând o legislaţie penală nouă, modernă, orientată către comunitate“, se arată în scrisoarea întocmită de Serviciul de Probaţiune.

În acelaşi document se mai precizează că problemele au început să se acutizeze începând cu intrarea în vigoare a noi legislaţii penale (1 februarie 2014), care prevede acordarea în­deobşte, atunci când situaţia o impune, a unor condamnări cu suspendare în locul celor cu executare a pedepsei. Astfel s-a ajuns ca, la finele anului 2015, la nivel naţional, 282 de consilieri să gestioneze 53.009 cazuri. La Iaşi, media per inspector este de 113 cazuri. În total, în judeţul nostru lucrează 18 inspectori, unul dintre aceştia fiind în concediu de maternitate.

„Pentru a avea o imagine reală a acestui volum colosal de muncă, invităm instanţele să pună în oglindă faptul că în celălalt segment al sistemului execuţional penal, cel privativ de libertate, se află aproximativ 28.000 de deþinuţi, iar angajaţii din sistemul penitenciar numără, în prezent, peste 12.500 de persoane. Pentru a reliefa şi mai mult disproporţia, semnalăm că întreg personalul de probaţiune din toate cele 42 de servicii de probaţiune din România (324 - consilieri şi şefi de servicii) reprezintă un număr mai mic decât personalul unui singur penitenciar dintre cele 39 existente în ţară, precum şi faptul că bugetul alocat anual întregului sistem de probaţiune din România (format din 42 de servicii şi o structură centrală) este mai mic decât bugetul unui singur penitenciar“, se mai arată în scrisoarea Serviciului de Probaţiune Iaşi.

În document se mai precizează că inspectorii de probaţiune au mai precizat că nu vor să pună semnul egal între penitenciare şi serviciile de probaţiune, ci doar să tragă un semnal de alarmă cu privire la situaţia în care se află. După intrarea în vigoare a noii legislaţii, guvernanţii au promis inspectorilor că vor lărgi schema de personal pentru a evita ca serviciile de probaţiune să intre în colaps. Reprezentanţii Exe­cutivului nu s-au ţinut de cuvânt, iar la nivel naţional au apărut, în trecut, inclusiv acţiuni de grevă a foamei susţinute de inspectorii de probaţiune. 

„Consilierii din cadrul Serviciului de Probaţiune Iaşi pot fi consideraţi norocoşi, numărul de cazuri per consilier situându-se la 113 (comparativ cu alte servicii din ţară unde media depăşeste 200 de cazuri), dar departe de normalitate, în condiţiile în care, în ţările europene, un consilier de probaţiune gestionează între 10 şi 50 de cazuri (...) După in­trarea în vigoare a noii legislaţii penale, volumul de muncă este în continuă creştere, iar şansele de angajare de noi consilieri sunt foarte reduse tocmai pentru că sunt servicii, aşa cum arătam anterior, cu un deficit de personal mult mai mare. Astfel, este doar o chestiune de timp până când vom resimţi din plin efectele acestei crize instituţionale. Pentru întregirea acestui tablou, este bine de ştiut că personalul de probaţiune realizează toate activităţile de secretariat, colectare de date statistice, arhivare documente, achiziţii de bunuri, mici reparaţii, chiar şi curăţenie (în lipsa personalului specific), iar din octombrie 2014 la sediul serviciului ieşean nu mai este asigurată paza de către jandarmerie“, se mai arată în document.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri