Prețul unui loc de parcare la Iași: între 46 și 876 lei/lună. De ce semnul „Oprirea interzisă” este mai peste tot ignorat și nesancționat la Iași?
Haosul parcării mașinii unde ai chef prin oraș, întreținut chiar de Poliția Locală? La fiecare amendă de parcare s-au dat trei avertismente. Cum va face primarul bandă unică pe Păcurari, stradă ticsită de mașini?
Pentru parcări în locul interzise, polițiștii locali au aplicat 1.875 de amenzi anul trecut, adică cinci sancțiuni pe zi. Contribuția totală la bugetul local a ajuns la două milioane de lei. Doar că, la fiecare amendă sunt și peste trei avertismente: în total, 5.500. Măsuri lejere care, în mod cert, nu prea disciplinează șoferii ieșeni în privința parcatului regulamentar.
Anunțul primarului Mihai Chirica de a îndepărta mașinile parcate pe strada și pe șoseaua Păcurari, pentru a încerca implementarea benzii unice pe această arteră – încă nu e clar dacă doar dinspre zona Școlii „Petru Poni” spre ieșirea din oraș sau și pe segmentul dinspre Piața Eminescu (Fundație) – ridică un mare semn de întrebare: unde „vor dispărea” cele câteva sute bune de autovehicule parcate acum lângă bordură?
Este binecunoscut faptul că în oraș este o criză acută de locuri de parcare. La sfârșitul anului trecut, în tot județul erau înmatriculate peste 254.000 de autoturisme, dintre care aproape 150 de mii în municipiul Iași. Unde „se opresc” toate aceste mașini peste noapte?
De la Serviciul Administrare Parcări am aflat că, la sfârșitul lunii februarie, erau încheiate 11.501 contracte de închiriere pentru locuri de parcare. Acestea sunt nominale, față de locurile de parcare cu taxă pe oră sau cu abonament, amenajate în câteva locuri din oraș sau de-a lungul unor străzi – pe malul Bahluiului, de exemplu, din cartierul Alexandru cel Bun până în Tudor Vladimirescu sau pe Canta.
Peste jumătate din locurile de parcare au fost închiriate pe sume modice: 46 de lei pe lună
Din locurile închiriate cu contract, aproximativ 12,2 la sută, adică 1.412 locuri, erau atribuite persoanelor cu dizabilități. Mai mult de jumătate, respectiv 6.037 de contracte, sunt încheiate pe prețul minim (care se actualizează cu câte un leu sau doi pe an): 46 lei/ lună în 2026, respectiv 552 de lei/an. La aceeași valoare se ridică un abonament fără loc în Zona 2 a orașului pentru două luni și jumătate, zonă unde altfel se poate parca pentru o taxă de 5 lei/ oră.
Răspunsul primit la solicitarea Ziarului de Iași precizează și unde este cea mai mare cerere de locuri de parcare: în centrul orașului, unde pentru un loc se plătește cea mai mare chirie, 876 de lei pe lună, precum și în cartierele Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun, unde în urma licitațiilor de atribuire s-a ajuns la 744 de lei/ lună.
Rămâne așadar de văzut care va fi „bursa” locurilor de parcare în zona Păcurari, unde spațiile dintre blocuri sunt și neamenajate în mare parte, dar și ticsite de mașini.
În medie, sunt sancționate cu amendă doar cinci parcări neregulamentare pe zi
Pe de altă parte, polițiștii locali își fac datoria și împart amenzi celor care parchează neregulamentar. Dacă numărul sancțiunilor administrate pentru staționarea pe trotuar nu a putut fi precizat din totalul opririlor neregulamentare, altfel stau lucrurile atunci când cineva parchează mașina pe spațiul verde, pe pista pentru biciclete sau în zone pietonale.
La cererea „Ziarului de Iași”, Poliția Locală a precizat că amenzile se dau în baza a două acte normative, OUG nr. 195/ 2002 și Hotărârea Consiliului Local nr. 54/2020. Pe ordonanță, anul trecut, au fost aplicate 831 de amenzi, însumând peste 730 de mii de lei, iar pe HCL, 1.044 de amenzi, care au adus la bugetul local 1,27 milioane de lei. Așadar, două milioane de lei – iar asta dintr-o medie de doar cinci amenzi aplicate pe zi. Totuși aproape 5.500 de cazuri au scăpat doar cu avertisment. În răspunsul primit la redacție, cei de la Poliția Locală ne-au precizat că totalul amenzilor administrate pe parcursul anului trecut a fost de 8,86 milioane de lei, de peste patru ori mai mult decât sancțiunile pentru parcare în locuri interzise.
Publicitate și alte recomandări video