Harta criminalităţii în ruralul românesc

În perioada 24-25 mai a.c., la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuzaˮ s-a desfăşurat a IX-a ediţie a Conferinţei Internaţionale pentru cadrele didactice Provocări şi strategii în ordinea şi siguranţa publică, prilej cu care colegul drd. Robert-Vicenţiu Gabor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi a prezentat poate cea mai interesantă lucrare – „Geografia omuciderilor în spaţiul rural românescˮ. În realizarea acestei lucrări tânărul cercetător ieşean a beneficiat de îndrumarea profesorului Octavian Groza de la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Al. I Cuzaˮ din Iaşi, cu care am avut plăcerea să colaborez pe linie academică şi la realizarea altor lucrări ştiinţifice, cum a fost cea despre fenomenul sinuciderilor, despre care am scris recent în paginile Ziarului de Iaşi.

Articolul din această săptămână reprezintă o contribuţie la diseminarea/ popularizarea datelor referitoare la geografia omuciderilor din România rurală. Rezultatele cercetărilor ştiinţifice nu trebuie să rămână doar în volumele colective realizate cu prilejul unor conferinţe sau în paginile jurnalelor academice oricât de prestigioasă ar fi indexarea acestora şi/sau factorul de impact. Chiar dacă ştiinţa este făcută de o elită care reuneşte cercetători, experţi, specialişti, profesori universitari, oameni cu abilităţi, competenţe şi cunoştinţe supramedii în domeniile cunoaşterii, rezultatele acesteia trebuie să ajungă la publicul larg, să fie utilizate în beneficiul oamenilor. Abordarea geografică a omuciderilor (crime/ omoruri/ asasinate) este importantă nu numai pentru decidenţii în materie de politici publice pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, ci şi pentru omul simplu în ideea de a evita acele spaţii (localităţi, zone, regiuni) unde incidenţa (riscul) fenomenului este mai mare.

Fenomenul omuciderilor ţine indiscutabil de sfera patologiei sociale sau de ceea ce sociologii numesc anomie, care înseamnă încălcarea/ violarea/ distrugerea normelor, valorilor şi legilor dintr-o societate, producând dezordine, suferinţă, teamă, afectând vieţile indivizilor şi ale comunităţile. Pornind de la constatarea că, în perioada 2011-2020, peste 62,5% dintre omucideri au fost înregistrate în acest mediu de rezidenţă, demersul celor doi cercetători ieşeni (R.-V. Gabor şi O. Groza) a fost centrat pe reliefarea dimensiunilor geografice ale omuciderilor în ruralul românesc. Datele utilizate în acest articol sunt furnizate de Institutul Naţional de Statistică şi fac parte dintr-o bază mai largă, respectiv aceea a mortalităţii generale în funcţie de cauzele de deces. Acest set de date nu include şi victimele care au avut domiciliul în străinătate. Datele furnizate recent de Eurostat arată o scădere a incidenţei omuciderilor în România cu aproape 34%, între 2011 şi 2020.

Chiar dacă valorile ratei omuciderilor au avut o evoluţie descendentă accentuată, România (cu 1,47 în 2020) îşi păstrează locul nefavorabil în ierarhia statelor europene, alături de Letonia (3,5), Estonia (3,19), Lituania (2,47), Cipru (1,43), Finlanda (1,31) şi Serbia (1,31). Descreşterea valorilor ratei generale este datorată diminuării mai rapide a valorilor ratei omuciderilor din mediul rural (de la 2,54, la 1,74, respectiv o scădere cu 0,8 între 2011 şi 2020), rata corespondentă din mediul urban scăzând cu doar 0,38 la 100.000 de locuitori (figura 2).

În perioada 2011-2020, au fost înregistrate 3.313 de cazuri de omucideri. Din acestea, numai 3.101 (93,6%) au fost identificate la scara comunală abordată de cercetătorii ieşeni. Din totalul de 3.101 de cazuri, un număr de 1.941 de omucideri (62,6%) aparţin celor 2.862 de unităţi administrative teritoriale (UAT) rurale, care cumulează 47,8% din populaţie şi 87,2% din suprafaţa României. Chiar dacă valorile scad (o cercetare sociologică anterioară pentru intervalul 2001-2006 arăta o pondere a ruralului de 65% din totalul omuciderilor), acest mediu continuă să concentreze în continuare aproape două treimi din omoruri.

Analiza cartografică a criminalităţii la nivel comunal arată că există diferenţieri semnificative între judeţe care fac parte din aceeaşi clasă a ratei omuciderilor. De exemplu, judeţele Dolj şi Iaşi se află în aceeaşi clasă de valori ale ratei omuciderilor din mediul rural (figura 3B), dar interiorul acestor judeţe arată complet diferit: în Dolj, din cele 104 de UAT-uri rurale, doar 29 (respectiv 27,9%) înregistrează omucideri, în vreme ce în Iaşi, din cele 93 de UAT-uri rurale, un număr de 54 (respectiv 58,1%) sunt afectate de acest fenomen.

Pentru perioada analizată, din cele 2.862 de UAT-uri rurale, în 1.568 (54,8%) nu au fost înregistrate omucideri (figura 4). Din cele 1.294 în care s-au înregistrat omoruri, 82 au avut rate medii de peste 10 la 100.000 de locuitori. Din aceste 82 de UAT-uri, un număr de 52 au sub 2.000 de locuitori (15 chiar sub 1.000 de locuitori). În rândul acestor 52 de comune, deşi cumulează fiecare cel mult 4 omoruri pe întreaga perioadă, jocul statisticii face să fie înregistrate cele mai mari rate ale omuciderilor. Luate în sine, cu foarte mici excepţii, precum în sud-estul Moldovei sau în nordul Dobrogei, distribuţia lor geografică (cele mai închise culori de pe figura 4) are un caracter mai degrabă aleatoriu. Însă, privite în ansamblul teritorial din care fac parte, ele se asociază spaţial cu alte comune caracterizate de valori medii şi mari, ceea ce face tentantă ipoteza înrădăcinării teritoriale a fenomenului în Moldova central-estică, în Oltenia, în nord-vestul Munteniei, în nordul Dobrogei, în centrul şi în nord-vestul Transilvaniei.

Potrivit lui R.-V. Gabor & O. Groza, dinamica descendentă a omuciderilor nu presupune în mod necesar, dar poate conduce şi la scăderea numărului unităţilor teritoriale afectate de fenomen. Analiza statistică simplă, însoţită de aceea cartografică, tinde să confirme ipoteza. Astfel, dacă în perioada 2011-2015 erau înregistrate omoruri în 886 de unităţi teritoriale administrative rurale, în perioada următoare numărul lor a scăzut la 677. Ajunşi în acest punct, cercetătorii ieşeni sesizează o problema legată de faptul că este posbil ca aceste numere să nu se refere la aceleaşi comune. Pentru elucidarea acesteia sunt utilizate analize cartografice sofisticate, care depăşesc spaţiul alocat unui articol de popularizare a ştiinţei. Însă, pentru toţi cei interesaţi de geografia omuciderilor în România rurală şi pentru fundamentarea unor politici publice de prevenire şi combatere a acestui fenomen, recomandăm articolul in extenso, publicat şi pe platforma ResearchGate. 

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video