Haşiş adus în penitenciarul Iaşi în pachete de ţigări
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Haşiş adus în penitenciarul Iaşi în pachete de ţigări

GALERIE
hasis
  • hasis
- +

Drogul era introdus într-un pachet de ţigări.

O femeie din Iaşi s-a ales cu dosar penal şi a intrat în vizorul poliţiştilor de la Crimă Organizată după ce în urmă cu două zile a încercat să introducă stupefiante în Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, femeia a plasat într-un pachet de ţigări un pliculeţ ce conţinea o substanţă neidentificată de culoare maronie, cel mai probabil haşiş. „Au fost anunţate conducerea unităţii, organele de poliţie şi judecătorul delegat. Persoanei vizitatoare i s-a interzis accesul pe o durată de 6 luni. Având în vedere faptul că obiectele descoperite sunt interzise, fapta intră sub incidenţa Legii nr. 83/2010, de modificare şi completare a Legii 275/2006, conducerea Penitenciarului Iaşi a dispus anunţarea organelor de cercetare penală din cadrul Secţiei 2 Poliţie Iaşi şi a Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, predarea bunurilor respective şi punerea la dispoziţie a probelor administrate şi a persoanei vizitatoare organelor de cercetare penală“, au precizat reprezentanţii Penitenciarului Iaşi. De asemenea, aceştia au mai dispus restricţionarea accesului în penitenciar a persoanei vizitatoare. Este al doilea caz de acest gen, de la începutul acestui an, la Penitenciarul Iaşi. Prima dată, un vizitator a încercat să introducă două punguţe cu marijuana.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Gânduri despre Maradona

Nicolae GRECU

Gânduri despre Maradona

De morţi nu se vorbeşte decât de bine, dar nu trebuie uitat nici răul din ei.

Filmuletul zilei

opinii

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Eugen MUNTEANU

Vechiul Testament - Septuaginta - Nicolae Spătarul Milescu (III)

Prezentarea succintă a începuturilor tradiţiei biblice româneşti continuă cu o schiţă de portret a iniţiatorului acestei tradiţii, Nicolae Spătarul Milescu.

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Ciprian IFTIMOAEI

Egalitatea de gen: de la controversele teoretico-ideologice la politica publică

Problematica de gen şi egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei a fost abordată încă din anii ‘60 în cadrul studiilor despre rolul femeilor în politică şi dezvoltarea socioeconomică (women studies), mai apoi în cadrul studiilor feministe (feminist studies), iar în prezent în cadrul studiilor de gen (gender studies). În altă ordine de idei, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei a constituit un principiu fundamental al Uniunii Europene încă de la înfiinţarea sa. 

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

pr. Constantin STURZU

Adevărul tău ar trece „testul frumuseţii”?

Unul dintre ucenicii mei avea, la un moment dat, probleme la serviciu. Se confrunta cu tot soiul de neplăceri, cu şicane şi chiar cu ameninţări. M-a întrebat ce să facă, dacă nu cumva e momentul să renunţe şi să caute altceva de lucru. Eventual în alt domeniu. Îl ştiu ca fiind o persoană competentă, talentată şi dăruită în lucrarea sa. 

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.