
Opinia specialistului
Hemoroizii: cum să recunoști simptomele și de ce este important să mergi la medic

Deși boala hemoroidală afectează milioane de oameni la nivel global, subiectul rămâne adesea tabu. Mulți pacienți nu se adresează medicilor din jenă sau din teama de a fi judecați, ceea ce face ca afecțiunea să fie frecvent subdiagnosticată. Această tăcere în jurul hemoroizilor determină mulți pacienți să amâne tratamentele necesare, riscând astfel complicații care ar putea fi evitate prin intervenție timpurie. În acest context, diagnosticarea corectă devine esențială pentru un tratament eficient și pentru prevenirea agravării simptomelor.
În funcție de localizare, hemoroizii se clasifică în două tipuri:
– Hemoroizii interni: Aceștia sunt localizați în interiorul canalului anal și al rectului inferior.
Deși nu pot fi observați cu ochiul liber, dimensiunile și eventualitatea măririții lor pot fi identificate prin palpare în timpul consultului medical.
Principalul simptom este sângerarea la finalul defecației, vizibilă uneori (și) doar pe hârtia igienică;
– Hemoroizii externi: Aceștia se află în exteriorul canalului anal, sub tegumentele din jurul anusului și sunt adesea mai vizibili, având manifestări mai pronunțate, principalul simptom fiind
durerea, alături de sângerare, usturime sau iritație;
Hemorozii se clasifică, de asemenea, în funcție de evoluție în patru grade:
– Gradul I: Plexurile venoase sunt ușor mărite, dar nu prolabează (nu ies în afara anusului) la scaun.
– Gradul II: În timpul defecației, hemoroizii prolabează prin anus și se reintegrează spontan imediat după aceasta.
– Gradul III: Hemoroizii se exteriorizează odată cu scaunul, dar nu se reduc spontan; este necesară intervenția manuală pentru reintegrarea lor.
– Gradul IV: Hemoroizii interni s-au unit cu cei externi și rămân permanent în afara anusului.
Boala hemoroidală poate avea diverse (simptome) manifestări precum durere, senzație de arsură, sângerare, mâncărime, secreții de mucus din zona anală și chiar exteriorizarea hemoroizilor.
Deși mulți oameni resimt durere, sângerarea anală, ce poate varia ca intensitate, este ceea ce îi determină pe mulți să consulte medicul.
Consultul medical presupune anamneză (discuție în care se identifică simptomele legate de hemoroizi, vechimea, frecvența și intensitatea acestora, prezența factorilor de risc etc.) și examinarea fizică obligatorie (tușeul rectal) prin care specialistul poate stabili un diagnostic.
În anumite situații, pentru un diagnostic corect și complet, sunt necesare explorări suplimentare, cum ar fi:
– Anuscopia: O (examinare detaliată a zonei anale cu un aparat special) vizualizare directă a canalului anal cu un dispozitiv special.
– Sigmoidoscopia: O examinare a porțiunii inferioare a colonului (aproximativ 30-50 cm) utilizând un tub rigid sau flexibil.
– Colonoscopia: O examinare care cuprinde întreg colonul.
Este important ca pacienții să se adreseze medicului, deoarece simptomele hemoroizilor pot fi, de asemenea, indicii ale unor afecțiuni mai grave, cum ar fi fisuri anale, abcese, polipi sau chiar
cancer. Numai un specialist poate formula un diagnostic corect și poate recomanda tratamentul adecvat.
Dr. Gabriela CANSCHI
Medic primar chirurgie generală
Spitalul Clinic CF Iași
Publicitate și alte recomandări video