anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 10.08.2022

O metodă controversată în lumea medicilor câştigă tot mai mult teren

Homeopatia face 1.000 de adepţi pe lună numai la Iaşi

GALERIE
homeopatia
  • homeopatia
- +

Homeopatia pare a câştiga, de la an la an, tot mai multe voturi de încredere. În acelaşi timp, metoda prin care combaţi boala cu aceeaşi substanţă care a produs-o, mărind capacitatea de apărare a corpului, câştigă în aceaşi măsură şi critici.

De asemenea, atât pacienţii cât şi practicieni ai medicinei clasice, alopate, îmbrăţişează scheme terapeutice homeopate din ce în ce mai des, în ultimii ani adresabilitatea spre această ramură a medicinei crescând simţitor. Numai în Iaşi, în prezent, peste 1.400 de persoane trec pragul cabinetelor care au această specialitate, în fiecare lună. Mulţi pacienţi îşi prezintă entuziasmaţi cazurile lor: afecţiuni acute ce dispar peste noapte, boli cronice care se ameliorează în mod surprinzător etc. Să fie vorba de simple coincidenţe, aşa cum spun adversarii radicali ai medicinei homeopate, sau homeopatia chiar devine un concurent demn de luat în seamă pentru medicina clasică?

Faţă în faţă cu o paletă de patologii, din ce în ce mai complexă şi mai complicată, medicina tradiţională a ajuns să nu mai poată răspunde tuturor nevoilor pacienţilor. Rezistenţa bolilor la medicaţia clasică, cea alopată, reprezintă una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă sistemul medical actual şi, căutând ieşirea din impas, s-a ajuns la metodele terapeutice complementare. Aici se încadrează şi schemele de tratament homeopat, în care sute de ieşeni îşi pun ultima speranţă. Nu mai puţin de 1.400 de persoane bat lunar la uşa specialiştilor homeopaţi din Iaşi, după ce au colindat cabinetele a zeci de medici alopaţi. Cele mai frecvente solicitări vin din partea părinţilor pentru copiii lor. Fiind conştienţi de cortegiul de efecte adverse de care preparatele farmaceutice obişnuite sunt însoţite, aceştia aleg să încerce terapia homeopată, care, spre deosebire de aceea clasică, este lipsită de toxicitate. „Vorbim în principal de pacientură pediatrică, de copii între 2 şi 6 ani, care prezintă frecvente infecţii respiratorii de sezon, infecţii gastrointestinale şi răspund foarte bine la tratament. Din rândul adulţilor, ni se adresează cei cu patologie cronică, gastrointestinală, digestivă, urinară, dermatologică sau de sistem nervos“, a precizat dr. Mălina Ciumaşu Rîmbu, medic homeopat.

Ce este homeopatia

Ca principiu, medicina homeopată este definită, în sens larg, ca fiind acea medicină care tratează boala cu aceeaşi substanţă care a provocat-o, în sensul măririi capacităţii de apărare a organismului. Iar aceste substanţe sunt din natură. Asta spre deosebire de medicina alopată, unde boala este combătută cu ceea ce anulează cauza (febră cu antitermice etc.). Modul în care acţionează medicamentele homeopate este însă foarte controversat. În sensul acesta, au fost şi continuă să fie numeroase dispute. Pe de o parte, specialiştii homeopaţi vorbesc despre memoria apei, care păstrează doze infinitezimale din informaţia substanţei active, şi afirmă cu convingere că efectul acestei compoziţii poate fi surprinzător asupra unui organism afectat de diverse patologii. Pe de altă parte, există tabăra medicilor care rămân fideli sistemului alopat şi care resping cu tărie teoriile homeopate şi explicaţiile modului prin care terapia de acest tip ar putea avea rezultate favorabile. Nu de puţine ori, medicii homeopaţi, numiţi ironic şi „vraci“, au fost acuzaţi de către colegii lor că ar profita de psihicul labil al bolnavilor şi le-ar da, în loc de preparate farmaceutice, placebo (medicamente care nu au nici un efect concret, acţionând doar psihic, pentru o senzaţie de bine). „Într-adevăr, vorbim de doze infinitezimale, care nu se mai regăsesc ca substanţa activă în medicament. Vorbim doar de informaţia pe care substanţa respectivă, prin procedeul de fabricaţie specific homeopat, a transmis-o substratului“, spune Carmen Ponoran, director ştiinţific la Laboratoarele Plantextrakt şi farmacist specialist cu competenţă în homeopatie. „Abordarea este total diferită faţă de cea caracteristică medicinii clasice. Există o serie de teorii care susţin posibile explicaţii ale modului în care medicamentul acţionează în organism, printre care aceea a memoriei apei, dezvoltată de mai mulţi cercetărori. La ora actuală, sunt tot mai cunoscute studiile fizicianului şi medicului Masaru Emoto din Japonia, care a arătat felul în care apa poate fi influenţată chiar de către emoţiile şi stările noastre sufleteşti, pe care le putem transmite prin acest vehicul. A fotografiat cristale de apă care au fost supuse la diverse afirmaţii şi a arătat felul în care apa îşi schimbă structura în funcţie de mesajul care i se transmite. Putem aminti şi de virusologul francez Luc Montagnier, care a realizat o serie de studii prin care a dovedit existenţa acestei amprente informatice electromagnetice transmise de substanţe la diluţii extrem de ridicate, pe care el le-a preparat printr-o tehnică homeopată“, a completat Carmen Ponoran.

Homeopat - medicină fizică; Alopat - medicină chimică

Medicii şi farmaciştii homeopaţi afirmă la unison că mai sunt încă multe etape de străbătut până se va şti cu exactitate cum acţionează medicamentul homeopat, fiind vorba de o medicină fizică. Spre deosebire de sistemul alopat, chimic, cel homeopat nu poate fi probat, iar la ora actuală nici nu există instrumente cu ajutorul cărora să se poată face demonstraţii în acest sens. Totuşi, mai important decât modul în care funcţionează medicaţia homeopată este rezultatul final al acesteia, în concepţia practicienilor. Până la urmă, sănătatea omului este miza pusă în joc, iar dacă medicina clasică îşi atinge limitele în faţa unor afecţiuni şi tot nu le rezolvă, e normal să se apeleze la terapii complementare, printre şi cele homeopate. În timp însă, homeopatia a depăşit stadiul de „medicină suplimentară“ şi a devenit un sistem medical de sine stătător. Mai mult, a câştigat din ce în ce mai multe voturi de încredere atât din partea pacienţilor, cât şi a medicilor, reuşind să răspundă cu succes unor boli pentru care tratamentul alopat nu avea soluţie. Un ieşean a simţit pe propria piele binefacerile terapiei homeopate. Acesta a fost diagnosticat cu splenomegalie (n.r. - stare patologică constând în mărirea splinei) şi, după ce a colindat mai multe spitale, i s-a spus că în situaţia sa nu se poate interveni decât chirurgical. „Medicaţia homeopată a fost soluţia. În timp ce sistemul alopat nu oferea ca rezolvare decât operaţia de înlăturare a splinei, splenectomia, care poate avea efecte secundare majore, medicina homeopată a venit cu răspunsul. La scurt timp după urmarea tratamentului prescris, splina s-a redus semnificativ. Medicul imagist care s-a ocupat de acest caz a rămas efectiv uimit şi mi-a transmis felicitări prin intermediul pacientului. Acesta este doar un caz, un caz recent, dar situaţiile în care sistemul medical homeopat reuşeşte să răspundă prompt şi cu succes la diverse patologii cu care organismul uman se confruntă sunt numeroase“, a precizat dr. Mălina Ciumaşu Rîmbu.

Tot mai mulţi adepţi din rândul medicilor

La rândul lor, medicii alopaţi devin din ce în ce mai receptivi la sistemului terapeutic homeopat. În prezent, nu mai puţin de 100 de medici din Iaşi şi din regiunea Moldovei participă la cursuri de formare în acest domeniu, nesatisfăcuţi pe deplin de medicina tradiţională, pe care unii o numesc „limitată“. Dincolo de barierele pe care anumite boli le ridică în faţa medicaţiei obişnuite, preparatele farmaceutice clasice sunt întotdeauna însoţite de un convoi de efecte adverse, de contraindicaţii, şi tot mai mulţi medici, conştientizând acest aspect, îmbrăţişează metodele terapeutice complementare. „Practic homeopatia din 1994. Am profesat întâi ca medic alopat, însă nu am avut niciodată satisfacţiile pe care le am acum. Dintotdeauna am fost preocupată de modul în care pacienţii mei tolerează medicamentele. Aveam chiar un stil aparte de a prescrie reţete: recomandam câte jumătate de comprimat în loc de un comprimat întreg, propuneam ca tabletele să se ia la intervale orare mai mari decât se preciza în prospect etc. Aveam mereu grijă să nu produc mai mult rău decât bine. Astfel, m-am apropiat de medicina homeopată, care tratează cu blândeţe, fără toxicitate, fără a stârni reacţii adverse, aspect extrem de important. De asemenea, în homeopatie se alocă un timp mai mare de consult pentru fiecare pacient în parte, pentru că noi căutăm să tratăm bolnavul, nu boala, iar asta impune o anamneză amănunţită“, a spus dr. Silvia Ignat, medic primar în boli interne, cu competenţe în homeopatie, acupunctură şi terapie florală Bach, prezentă la Cursurile de Competenţă în Homeopatie de la Iaşi.

La ce folosesc remediile homeopate

Remediile homeopate pot fi folosite, potrivit adepţilor acestora, atât la sugari, cât şi la persoanele de vârsta a treia. Printre problemele ce pot fi soluţionate la nou-născuţi se numără obstrucţia nazală, colicile, dificultăţile digestive apărute în perioada de alăptare, erupţiile cutanate, rash-ul de scutec, simptomele din timpul dentiţiei şi reacţiile la vaccinuri. La copiii cu vârste între 2 şi 4 ani se pot trata infecţiile respiratorii superioare, imunitatea scăzută, afecţiunile digestive, parazitozele intestinale, indigestiile, alergiile cutanate, infecţiile urinare, diverse boli neurologice şi tulburările de comportament. În ceea ce-i priveşte pe adolescenţi şi tineri, în general, homeopatia poate ajuta la reglarea hormonală feminină care produce dificultăţi premenstruale, însoţite şi de probleme precum acneea feţei, oprirea creşterii, creşterea în greutate şi pilozitatea exagerată. De asemenea, ameliorează starea de oboseală intelectuală manifestată în urma orelor de studiu şi tulburările de comportament cauzate de transformările fizice şi psihice caracteristice pubertăţii. La adulţi, medicamentul homeopat poate remedia aproape orice afecţiune, potrivit specialiştilor - de la dureri de cap şi nevralgii, până la afecţiuni respiratorii, digestive, urinare, dermatologice şi chiar boli cronice, dacă pacientul se prezintă în stadii incipiente ale acestora. Nu în ultimul rând, homeopatia poate avea efecte spectaculoase şi în rândul persoanelor în vârstă, deşi acestea nu mai sunt la fel de reactive la tratament precum copiii şi adulţii tineri. Terapia homeopată poate ameliora durerile articulare şi musculare, reumatice, problemele de circulaţie a sângelui, cardiace, tulburările de memorie, de somn, durerile de cap, ameţelile, precum şi starea de oboseală specifică persoanelor de vârsta a treia.

Principalele argumente ale adversarilor medicinei homeopatice

Criticii metodelor homeopate reclamă cel mai adesea că mulţi dintre cei care folosesc medicamentele homeopate o fac fără a şti câtuşi de puţin despre ele. Adesea, homeopatia este pusă în strânsă legătură cu lumea orientală, văzută ca izvor al practicilor medicale alternative. Homeopatia, în fapt, îşi trage numele din alipirea a două cuvinte greceşti: „homoios“ (asemănător) şi „pathos“ (suferinţă).

Homeopatia nu constituie o specializare medicală în sine, la nici o facultate de medicină din ţară neputându-se studia acest domeniu. Cei care practică homeopatia, cât şi legislaţiile în vigoare privind Sănătatea, recunosc faptul că homeopatia nu este recunoscută legislativ, ca specializare universitară. Nu există şcoli homeopate organizate, şi, mai ales, nu există date statistice pentru a putea compara rezultatele acţiunii medicamentelor homeopate. Nu există nici o statistică în care să se spună că, de exemplu, din o mie de bolnavi care au urmat o terapie homeopată, atâţia s-au făcut bine, atâţia şi-au îmbunătăţit starea, atâţia au rămas în aceeaşi stare şi atâtora li s-a înrăutăţit sănătatea. Interesant este şi faptul că homeopaţii spun că „homeopatia nu lucrează statistic“.

Homeopatia este cunoscută ca fiind metoda controversată de a oferi tratamente care nu conţin efectiv nici un ingredient chimic activ. Homeopatia mizează pe tratarea bolilor prin stimularea capacităţii de vindecare a organismului uman, precum şi prin prevenirea apariţiei afecţiunilor la cei predispuşi. Potrivit homeopaţilor, eficacitatea medicamentului homeopat ţine de modul în care este preparat, adică de dinamismul metodei (nenumărate dizolvări şi agitări ale „substanţei“). Medicamentele homeopate depăşesc însă chimia, implicând o adevărată alchimie. Mai mult, spun adversarii, tratamentul homeopat poate fi periculos datorită tentaţiei de a evita tratamentul medical real, mai eficace.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Rivalităţi globale (I)

Lucian DÎRDALA

Rivalităţi globale (I)

Astăzi, indiferent dacă vorbim de relaţia SUA - Rusia sau de cea între SUA şi China, toată lumea are scenarii de victorie, în caz de război, chiar şi în ipoteza în care s-ar ajunge la o folosire limitată a armamentelor nucleare.

opinii

Inteligenţa politehnică

Florin CÎNTIC

Inteligenţa politehnică

A trecut insuficient comentat un excepţional interviu pe care Toni Hriţac i l-a luat lui Cristian Tudor Popescu. Cum eu am căzut pe gânduri privindu-l, simt nevoia să scriu.

Despre război şi liceul militar

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre război şi liceul militar

Eram în clasa a 8-a, când în clasa noastră a venit un maior. Nu-i mai ţin minte numele, probabil că nici nu i l-am cunoscut. Umbla prin şcoli şi recruta elevi pentru a da examen la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc. 

Lumini şi umbre în mass-media românească

Alex VASILIU

Lumini şi umbre în mass-media românească

Mai demult am fost surprins auzind opinia hotărâtă a unui fost coleg de redacţie: educaţia, cultura se face în şcoală, acasă, nu la radio şi televiziune, aceste instituţii având doar menirea să informeze, să distreze. 

pulspulspuls

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Iată scenariul revenirii lui MRU în politică, prin intermediul unui ocol pe la primăria Iaşului

Două vorbe despre MRU şi şansele sale la cea mai înaltă funcţie în târg, dragi telespectatori, vorbe care s-au desprins din luările de cuvânt ale participanţilor la şcoala politică de vară de pe Bahlui, care a avut loc săptămâna trecută, seara, pe răcoare, pe terasa unei cunoscute berării din târg. 

Caricatura zilei

Rafila și pastila

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.