Tribunalul Prahova a ridicat vineri controlul judiciar în cazul lui Horațiu Potra, potrivit portalului instanței. Procurorii ceruseră arest preventiv pentru 30 de zile, prima instanță a decis doar control judiciar, iar Tribunalul a ridicat și controlul judiciar.
Conform portalului instanţelor de judecată, magistraţii au admis contestaţiile inculpaţilor, au desfiinţat decizia Judecătoriei Ploieşti şi, rejudecând, au respins ca nefondată propunerea de arestare preventivă a lui Potra şi a lui Lup formulată de procurori.
„Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti. (…) admite contestaţiile formulate de inculpaţii Potra Horaţiu şi Lup Andrei-Florin, împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024, pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, pe care o desfiinţează în tot şi rejudecând: În temeiul art. 227 alin. (1) Cod procedură penală, respinge ca nefondată propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti de luare a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile faţă de inculpaţii Potra Horaţiu şi Lup Andrei-Florin. În temeiul art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. În temeiul art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatori, în cuantum de 250 lei, fiecare, rămân în sarcina statului şi vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă”, este decizia postată pe portalul instanţelor de judecată.
Publicitate și alte recomandări video