anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Horia Simu, arestat preventiv în dosarul despăgubirii pentru un teren supraevaluat

GALERIE
horia simu
  • horia simu
- +

Omul de afaceri Horia Simu a fost arestat preventiv, vineri, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de obţinerea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 55 milioane de euro.

Decizia CAB poate fi contestată la instanţa supremă. Horia Simu, reţinut joi noapte de procurorii DNA, urmează să fie dus în arest.

Horia Simu este suspectat că, în perioada 2006 - 15 ianuarie 2008, a sprijinit şi înlesnit nerespectarea prevederilor legale de către preşedintele, vicepreşedintele şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), prin depunerea la un dosar de despăgubire a unui imobil a mai multor înscrisuri, printre care o adeverinţă medicală şi o expertiză extra-judiciară din 2006 întocmită de expertul Zizi Dumitrescu, prin care s-a prezentat fals o stare de sănătate precară şi o identificare greşită a terenului, pentru a acredita ideea de imposibilitate de restituire în natură şi de urgenţă în soluţionarea dosarului, potrivit rechizitoriului procurorilor, obţinut de MEDIAFAX.

Aceleaşi documente au fost depuse anterior şi la emiterea dispoziţiei primarului general al Capitalei din 9 iulie 2007, respectiv a avizului de legalitate a Prefecturii Bucureşti din 7 septembrie 2007.

Astfel, cu acceptul dat supraevaluării făcute de evaluatorul Alexandru Florin Hanu şi cu aprobarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a raportului de evaluare, întocmit în condiţii nelegale, s-ar fi produs bugetului de stat un prejudiciu de 55.144.265 de euro, respectiv peste 200.600.000 de lei, sumă primită de Horia Simu în mod necuvenit.

Horia Simu a cumpărat drepturile litigioase asupra terenului de la Mihaela Cojocaru, domiciliată în SUA.

În 18 mai 2005, Mihaela Cojocaru a solicitat Primăriei Capitalei emiterea unei dispoziţii de retrocedare, în echivalent, la nivelul sumei de 244.928.107.524 de lei vechi, sub formă de titluri de valoare nominală folosite în procesul de privatizare, a imobilului compus din 97.516 mp de teren şi o clădire cu parter şi două etaje, garaj şi magazie, situat în Bucureşti, strada Virtuţii şi strada Fabricii, astfel cum este identificat în planul anexat raportului de expertiză întocmit de Zizi Dumitrescu, efectuat în cauza ce a format obiectul unui dosar dela Tribunalul Bucureşti - Secţia Civilă.

În timpul demersurilor efectuate către Primăria Municipiului Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 494/03.04.2006, Mihaela Cojocaru, domiciliată în SUA, a vândut lui Horia Simu drepturile prezente şi viitoare privind suprafaţa de 97.509 mp teren situat în Bucureşti, în zona cuprinsă între Şoseaua Virtuţii şi str. Fabricii, care a făcut parte din zona cunoscută sub denumirea de "Ferma Ciurel", preţul dreptului litigios privind această suprafaţă de teren fiind de 1.500.000 de dolari, mai arată procurorii.

De asemenea, în cauză, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ingrid Zaarour, Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraş şi Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu), preşedinte, vicepreşedinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), la data faptei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

În cauză, mai este urmărit penal şi Florin Alexandru Hanu, expert evaluator, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.

Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii ianuarie 2015, ANRP a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

Concret, la data de 28 februarie 2008, Ingrid Zaarour, Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraş, Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu) şi alte persoane - membri ai comisiei - au aprobat raportul de evaluare, întocmit de expertul evaluator Hanu Florin Alexandru, corespunzător dosarului de despăgubire nr. 38386/CC/2007, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu.

În cuprinsul raportului întocmit cu nerespectarea standardelor şi legislaţiei în domeniu, valoarea totală la care a fost evaluat imobilul supus despăgubirii (teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi situat în Bucureşti, în zona cartierului Militari), s-a ridicat, conform expertului evaluator, la suma de 128.276.015 euro (1315, 53 euro/mp) echivalentul a 466.770.763 lei, prin supraevaluarea acestuia cu 55.144.265 euro, echivalentul a 200.658.951 lei, prejudiciind bugetul de stat cu această sumă, şi facilitând obţinerea unor foloase patrimoniale necuvenite de către inculpatul Simu Horia, în acelaşi cuantum.

În cauză, procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Ionela Mihaela Nicolescu (fostă Bărbulescu).

Theodor Cătălin Nicolescu, Mihnea Remus Iuoraş şi Florin Alexandru Hanu au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, alături de Zaarour Ingrid sub control judiciar, la data de 9 aprilie 2015, pentru fapte asemănătoare.

În dosarul ANRP, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, la 9 aprilie, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul ANRP, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizaţi.

Astfel, în faţa instanţei vor ajunge foştii deputaţi Marko Attila şi Theodor Nicolescu, fostul preşedinte al ANI Horia Georgescu, Ingrid Zaarour, Mihnea-Remus Iuoraş, Ingrid-Luciana Popa-Mocanu, Remus-Virgil Baciu şi Constantin-Cătălin Canangiu.

De asemenea, au fost trimiși în judecată şi experţii evaluatori Gheorghe Vişoiu, Alexandru-Florin Hanu, Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă.

"Prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi din prezenta cauză au produs un prejudiciu bugetului statului român în cuantum de 84.588.304 euro", conform anchetatorilor.

Dosarul a fost mutat de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la Curtea de Apel Bucureşti după ce Cătălin Theodor Nicolescu și Marko Attila-Gabor au demisionat din Parlament.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.