
Hristos nu ne-a cerut să murim cu el, ci doar să nu ridicăm o altă cruce (P)

Invierea este un dar pentru noi toţi. Un acelaşi înţeles pentru noi toţi. Un acelaşi crez pentru noi toţi. Şi, deşi suntem cu toate cele bune şi rele, dar omeneşti, Invierea reprezintă o aceeaşi dorinţă pentru noi toţi.
Retrăim certitudinea uniunii dintre om şi eternitate, într-un imn creat de sacrifiul Omului întru iertarea eternă a păcatelor omului! Iar decorul acestei Sărbători Sacre nu putea fi altul decât primăvara, anotimpul reînvierii.
În acelaşi sens, Martin Luther spunea că “Domnul a scris promisiunea învierii nu numai în cărţi, ci în fiecare frunză a primăverii”.
Invierea este un dar pentru noi toţi. Un acelaşi înţeles pentru noi toţi. Un acelaşi crez pentru noi toţi. Şi, deşi suntem cu toate cele bune şi rele, dar omeneşti, Invierea reprezintă o aceeaşi dorinţă pentru noi toţi. Aceea ca Sacrificiul Omului să nu fie în zadar.
Hristos nu ne-a cerut să fim alături de El pe cruce. Ne-a cerut doar să nu ridicăm o altă cruce a răstignirii.
Săptămâna trecută, a Patimilor, am asistat la o stare aproape incredibilă în comisiile parlamentare la lucrările cărora am luat parte.
Fără vreun ”consemn”, lucrările, comunicarea, poziţionările fiecăruia (… aproape a fiecăruia – fără Iuda nu ar fi existat răstignire…) au decurs lin, calm, într-un consens şi înţelegere a părţii ”adverse” fără precedent. Dar, greşesc, acum nu a existat parte ”adversă”. Căci subiectele, de la sine aproape, nu au putut crea opinii oponente: protecţia copiilor, protecţia celor fără de putinţă, protecţia celor mai în vârstă. Protecţia socială.
Totul, fără premeditare, părea a proiecta între noi drumul lui Hristos în zilele acestei Săptămâni.
Cum s-au potrivit toate? Nici nu contează. Contează că toţi, de la toate partidele, ne-am dat mâna.
O colaborare transpartinică unică în sprijinul celor care au nevoie de sprijin. Nu aceasta este misiunea noastră, a tuturor, dată de pe cruce?
Ar trebui să înţelegem cu toţii că nimic altceva nu contează în afară de a învăţa, fiecare dintre noi, să devenim Omul care a murit pentru oameni şi a înviat pentru oameni.
Hristos a înviat!
Sărbători fericite şi luminate tuturor!
Dan CAȘCAVAL
Senator PSD
Publicitate și alte recomandări video