Iaca, l-am prins cu rața-n gură! Cu ce se mai ocupă conțilierii de la giudeț în timpul ședințelor online?
Băi nene băi, vă mai amintiți de imaginile alea virale de prin pandemie, undeva la Cluj, când un angajat la stat a scăpat telefonul cu camera deschisă la o ședință din asta online, cum era moda atuncea, și s-a văzut că omul, deși sus era la sacou și cravată, jos era la chiloți tanga?
Ei bine, iaca ieri de dimineață, urmărind ceva anume acolo, am vizionat și noi întreaga ședință a aleșilor județeni ieșeni, ca să vedem cine și cum mai votează într-o speță mai controversată. Că și aicea uneori e cu fentă: nu totdeauna se votează cum spune partidul.
Și, urmărind noi ședința, iaca am avut ocazia să vedem cu se se mai ocupă la online-urile astea unii aleși ai boborului ieșean.

Iată așadar pe cine l-am prins ieri cu rața-n gură: conțilierul AUR Cojocaru, zis Mopsu, unul din sponsorii partidului dar și sponsor la Poli, pe filiera gri. Omul ronțăia de zor pufuleți în timpul ședinței, ba chiar ici colo mai și vorbea în plen cu gura plină.
Băbăete, mergi matale acolo la hauriștii tăi și-ai șefului de galerie Simion și fă molfăieli din astea politico-intestinale, nu aicea unde ne reprezinți în forul ăsta pe toți ieșenii, nu numai pe zăbăucii care te-au votat! Dar, în fine, hai: stânga-mprejur și pe loc repaus! Că n-ai cu cine…
Una e măscăreala cu tortul, alta e faza cu ordinul de la Moscova
Mno, dacă tot am intrat pe rostogolul politic al hauriștilor, atunci haideți să vă mai spunem una tare, de care vedem că se face mare bașcă de două zile-ncoace.
Vă mai amintiți de poza asta de acum câteva luni, după ce șeful haurist Simion a fost cu o mare gașcă din partid în SUA, chipurile ca să stabilească marele parteneriat strategic al partidului cu gruparea MAGA din jurul lui Trump? Și când, ca să fie și mai servil acolo, a comandat un tort în formă de Groenlanda, cu steagul SUA pe el, ca să fie în ton cu scandalul zilei de atunci? Și când s-a întors acasă proclama sus și tare că, gata, el e alesul MAGA la București?

Ei bine, iote că nu a trecut mult și s-a dovedit clar că tot de la Moscova e păpușat, nu din SUA. Alaltăieri, tot partidul a votat în parlament împotriva cererii lui Trump de a aduce avioane mai performante la baza de la Kogălniceanu. Explicațiunea declarată: să fie pace în lume, vorba lui Ceașcă! Care pace, nene? În fundul gol vrei pace? Evident, explicația neoficială e că asta e și poziția Moscovei: împotriva noilor capabilități aduse de americani aici.
Asta ca să știm cu cine avem de-a face, nu de alta…
Care-i filiera lui Simion în SUA, de fapt?
Apropo de hauriști și votul de alatăieri, o explicație mai elaborată are economistul Andrei Caramitru, cel care a lucrat și lucrează de ani buni cu americanii. Iată o postare interesantă a acestuia:
„Ultima teorie e ca da haur și-a pus in cap sua dar are «intrare» in zona vance care e important, o sa ajungă ala potus / presedinte deci sunt smecheri tari de tot domne nu înțelegem noi.
Fascinant . Oameni care habar nu au nimic de cum functioneaza America isi dau cu parerea stiu ei mai bine domne.
Așa ca re-explic. Nu de alta – dar eu toată viața mea aproape am lucrat la vârf in firme americane care chiar lucrau cu toți pe acolo. Și când ești senior partner cu equity in firma de la vârf din New York – poate totuși înțelegi mai multe .
Așadar despre cum funcționează SUA ca vad ca ăștia habar nu au:
- În SUA nu serviciile sau politicienii au așa de multă putere. Nu e România. Acolo contează grupările de business atât – și sunt multe și fluide. Așa se împarte puterea acolo. E total diferit. Cine crede ca sunt scheme cu serviciile pe acolo e total pe arătură nu înțelege nimic.
- La republicanii actuali – ai 3 zone. Republicanii clasici (care reprezintă industria inclusiv cea energetică plus wall street) – acum vârful acolo e Rubio; zona Trump clasică (imobiliare, casinouri, o parte din cei clasici mutați la el plus cei din tech «normali» gen elison, Zuckerberg etc) și zona dark tech distopică (thiel, musk, Andersen etc). Vance e pionul zonei 3.
- Langa zona 3 s-au alăturat si zona pro-rusă, agenți plătiți de ruși. Se învârt pe acolo dar nu ei decid ceva doar gravitează tâmp. Tucker, Marjorie, Luna,Alsx Jones, Bannon etc. ăștia sunt super marginali și cam toți dați afară din partidul republican sau marginalizați. Sunt șmecheri pe rețele dar nu au nici o influență reală . Și sunt gradual vânați de establishment. Sunt plătiți de ruși direct sau indirect prin fundațiile lui Viktor Orban (gen Danube Institute – care învârte și bani de la ruși). Acum ăștia de disperare îl înjură inclusiv pe Trump.
- Zona dark maga cu putere reală (thiel, musk) pare ca s-au deconectat de putin de fapt. Altfel nu le închidea rușilor Starlink-ul Musk, de sunt ăia în haos total pe front. Nu mă miră. Ăia sunt nebuni din dark maga dar pragmatici și nu sunt agenți ruși, se foloseau unii de alții. Acum se pare ca dragostea a dispărut de tot. Ai noștri nu înțeleg asta
- Haur de la noi are legături DOAR cu zona asta marginală pro-rusă. De fapt sunt împinși de handler-ii lor din periferia noastră estică, care lucrează cu aia din spatele și lui Orban și ONG-urile ungurești și cu băieții de la fsb. Atât.
- Niciodată sua nu va permite lui vance să ajungă ceva undeva (ca s-au prins toți de acolo ca thiel si băieții sunt dilimani). Nu vrea nimeni deci nu se va întâmpla. Și aia din zona rusa au fost identificați și vor fi bușiți. Inclusiv de Trump (vedeți ce zice de Tucker sau de Marjorie în ultima vreme, ce vorbim)
Pentru toți combinatorii de la noi – citiți încă o dată și încă o dată cele 6 puncte de mai sus – poate înțelegeți ca iar iese totul invers ce faceți voi. Ca nu înțelegeți chestii basic. Jalnic.”
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video