Iaca marfă, tot numa’ macră! Aa-loo, dați-le, dom’le, deșteptarea la ăia de la Denea-ul ieșean, că dorm pe ei de ani buni!
Știm că s-a mai vorbit despre asta, și noi aicea la gazetă și alții pe lângă noi, despre activitatea ce tinde la zero dosare serioase a Deneaului de la Iași. Dar am zis că nu strică să mai adăugăm un caz la lista asta neagră, că sigur n-are ce să strice.
Nu c-am vrea neapărat să deranjăm din relaș și voie bună pe-acolo, dar tocmai ni s-a plâns amicul nostru Archibald Tănase, colaboratorul numărul unu al rubricuței noastre aicea de față, de o chestiune de care se miră nu numai el, ci mai multă lume aflată prin preajma chestiunii.
Cum se face oare, stimați telespectatori, că în treaba aia cu premăria care e pusă la plata a aproape jumătate de milion de euro, prin niște contracte semnate cu picioarele, ei bine, există în speța asta sesizare la Deneaul ieșean încă de acum cinci luni de zile, iar de aicea nu s-a făcut nici măcar o cerere de docomente la premăria, sau la berourile celor responsabili de așa spoliere a bănuțului public? Asta ca să nu mai vorbim de mandate, audieri și alte celea.
Nu mai spunem că speța e banal de simplă, sesizarea e cu lux de amănunte și de docomente etc. Ce pretenții să mai ai când sunt spețe din alea cu firme acționare la alte firme și apoi la altele de prin paradisuri, cum e cazul șantajiștilor lui Ghihocel: acolo ce mai faci?
Mna, întrebăm, nu dăm cu paru’… Dar și când o veni vremeaaa, apăi să vă țineți bine!
Trei nume pe lista scurtă
Și dacă tot am vorbit ieri despre ieșeni influenți aflați prin zona Guvernului, la capitală, haideți să vă mai spunem una scurtă dar vioaie despre ce se mai zvonește prin zona Palatului Victoria!
Cică premierul s-ar fi decis în sfârșit asupra omului pe care îl va desemna ca menistru plin la unul din cele mai grele portofolii: cel lăsat vacant recent de rectorul clujean Daniel David.
Ei bine, informații mai recente zic că pe ultima listă scurtă s-ar aflat trei nume, nu se știe în ce ordine: madama fostă șefă a Isejeului local, racolată de la Iași anul trecut, acum consilier al lui Bolo pe educațiune, plus doi rectori, cel de la Vniversitatea București, Preda pe numele lui, dacă nu ați auzit de el, și un rector din provincie, de la Vniversitatea Alba-Iulia, Breaz pe numele lui.
Gurile rele dar bine informate zic că luni sau marți vom afla numele alesului sau alesei. Va avea au ba Iașul baftă tura asta?
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video