Iaca norocoșii ieșeni ai politichiei de austeritate: se plimbă la Paris pe 50.000 de coco de la guvern!
Cine sunt norocoșii de la Iași care vor încasa, pentru câteva cântări la Paris, o sumă pentru care, cu puțină baftă, ai putea-o aduce acolo chiar și pe marea vedetă americană Taylor Swift? Iacătă-i!
Supărare mare printre multe fețe bisericești de pe tot rostogolul patriei și chiar al Evropii, iubiți drept-credincioși, după ce o decizie recentă a Departamentului Românilor de Pretutindeni a tăiat adânc, pe motiv de austeritate bugetară, alocările generoase de bani pentru bisericile ortodoxe românești din afara țării.
Doar că, ce să vezi: cu toată austeritatea guvernamentală dictată de Bolo, trei ieșeni au motive să sară în sus de bucurie. Da, ei sunt, ași ghicit: cei trei tenori ieșeni, șeful de la operă, coordonatorul artistic tot de aici, plus șeful de la Palat, cărora li s-a aprobat suma de 50.000 de coco pentru a cânta la Paris, manifestare dedicată românilor de acolo.
Acuma, stând strâmb și gândind drept, am zice că probabil doar marea vedetă americană Taylor Swift mai cântă pe așa bani. Dar, dacă am sta drept și am judeca strâmb, mai degrabă am zice că, iote, după concursul cu năbădăi de la opera ieșeană, unde la prima strigare șeful instituției a rămas pe dinafară, vine și o consolare pentru trupă.
Altfel, ce poți să faci cu 50.000 de coco la Paris? Ehehee, și voi acuma…
Viitorul partid al lui Nicușor: unde trebuie să fim atenți la Iași?
După desemnarea oficială de ieri a lui Ludovic Orban și Eugen Tomac în echipa de consilieri de stat la Președinție, prin mediul politic se aude că demersurile de înființare a noului partid al lui Nicușor, cu care se va ieși la înaintare în 2028, ar ieși deja la suprafață, din underground, unde s-au tras până acum sforile.
Iar gurile rele dar bine informate spun că taman cei doi de mai sus, oameni hârșâiți în politichia românească, sunt personagiile care se vor ocupa de aceste demersuri.
Ei bine: ca urmare, cam unde vom putea vedea ceve mișcări și la Iași pe frontul politichiei de Bahlui, în sensul celor de mai sus?
Omul lui Tomac de la Iași este Petrică Movilă, consilierul personal al lui Mihai Chirica. Deci aicea am zice că mai degrabă e de râs. dacă nu cumva de plâns.
În ce privește Orban, acesta are cică 2-3 primari notorii care l-ar urma în secunda doi dacă se arată vreun orizont serios în față, iar printre aceștia și o madamă premăriță veche, coană preoteasă de felul ei. Asta, așa, la prima strigare. Ș’apoi om vedea, că nici pe la vârful județului nu am băga mâna-n foc…
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Publicitate și alte recomandări video