luni, 15.08.2022
Ehehei, dragi sărbătoriţi ai zilei de ieri au ba, “La mulţi ani!” în primul rând celor în cauză, dar şi un mic pont haios pentru cei care nu au avut de-a face nici în clin nici în mânecă la o astfel de sărbătoare, ca să se destindă şi ei niţeluş.
Iaca, stimaţi telespectatori, o frumoasă poză primită la redacţie de la un cetăţean de bine, rămas anonim, fotografie realizată alaltăseară, la biserica din complexul studenţesc din Tudor Vladimirescu, aia condusă de aşa-numitul preot al vipurilor locale, părintele Florin (Săru’mâna, părinte, şi Doamne-ajută!).
Spune lumea mai pricepută şi mai informată că părintele Florin a chemat la vecernie vipurile politice de la judeţ dar şi de la premărie ca, având în vedere hramul de ieri, să le ureze cele cuvenite, după caz, cum ar fi lui Mihai Chirica de la Roznovanu şi Mihai Doruş de la ApaVital, sau să le înmâneze câte o plachetă cu Sfinţii Arhangheli la toţi de faţă, ca să fie cu spor la mandat şi, tot după caz, să-i apere de necuraţii ăia de procurori şi în anul care vine.
Nu am putut bate cu privirea de la distanţă ce scrie exact pe plachetele înmânate la vecerrnia de alaltăseară, înaintea hramului. Dar, dacă ne-ar fi întrebat cineva, sigur am fi propus să se scrijelească pe ele, cu şănţuleţ aurit, “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Costiil”. Aşa să îi ajute Doamne-Doamne!
O fentă la derută?
Nu ştim dacă îţi fost pe fază în uichend, dar deputatul liberal Muraru, şef al filialei, a avut o atitudine clară împotriva unei alianţe a PNL cu PSD. Care să fie explicaţia, din moment ce, se ştie, la centru cel ce a împins PNL în braţele PSD e chiar prezidentul, cel în tabăra căruia sunt şi fraţii Muraru? Amicul Archibald Tănase zice să nu băgăm de seamă, că e doar o mişcare la derută, ca Iohannis să se facă că se-mpiedică. Hm, oare?
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Cuvinte cheie: + Mihail, Costiil, parintele Florin, fratii Muraru, Iohannis
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cu cât va crește salariul mediu net în acest an. Cifrele anunțate de Comisia Naţională de Prognoză
Sfâşietor - jurnalul unui artist care ştia că moare. S-au împlinit 20 de ani
Valorificarea potențialului tehnologic spațial al Indiei (P)
Simona Halep, campioană la Toronto. “Sunt epuizată, a fost o luptă dură azi”
Un autoturism în care se aflau doi tineri a lovit un pod, s-a răsturnat şi apoi a luat foc
David Popovici în finală la 200 m liber, la CE de nataţie de la Roma
Ucraina anunţă că este în proces de izolare a unei părţi a forţelor ruse din regiunea Herson
Morsa Freya, vedeta fiordului Oslo, a fost eutanasiată, deoarece punea în pericol vieţile turiştilor
Bilanţul persoanelor ucise în incendiul izbucnit într-o biserică din Giza a crescut la 41
CE gimnastică feminină: Medalie de bronz pentru Amalia Puflea, în finală la bârnă
Mauro Icardi nu va fi transferat la Monza, anunţă Adriano Galliani
Accident cu patru victime în localitatea Boureni. Au fost implicate două autoturisme
Zeci de şoferi care au blocat circulaţia pe Transfăgărăşan au fost amendaţi
Tragedie într-o biserică din Giza (Egipt): 35 de morţi şi 45 de răniţi în urma unui incendiu
Ionela Cozmiuc, medalie de aur la simplu vâsle feminin categorie uşoară la CE de la Munchen
Canotaj: România a cucerit aurul la Europene în proba feminină de 8+1
O fată de 17 ani şi un băiat de 14 ani au fost loviţi de fulger în Pasul Vâlcan
L'Equipe, după victoria şi recordul mondial al lui David Popovici: Veni, Vidi, Popovici
Analistul politic Stelian Tănase: UDMR trebuie să iasă de la guvernare
CE de Nataţie: Alexandra Victoriţa Bogdăneci a ratat calificarea în semifinale la 100 metri fluture
Stelian Tănase: Iohannis va decide dacă această coaliţie merge mai departe sau se desface
Simona Halep o va întâlni pe brazilianca Beatriz Haddad Maia în finala turneului de la Toronto
Sabrina Voinea, medalie de aur în finală la săriturila CE gimnastică feminină
Atenție la viteză și alcool! Suntem în trafic, cu poliția, în municipiul Iași! FOTO
David Popovici, locul 2 în serii la 200 metri liber şi calificat în semifinale
Copil de 13 ani, gasit înecat în Bistriţa. Un altul a fost salvat la limită
Sri Lanka autorizează acostarea unei nave chineze despre care India afirmă că ar fi una de spionaj
VIDEO - Accident cu opt victime pe raza localităţii Moţca. Două autoturisme s-au izbit frontal
Compania rusă Gazprom a mărit livrările de gaze către Ungaria prin conducta Turkstream
VIDEO: Maşină filmată pe autostrada Bucureşti – Constanţa în timp ce mergea pe contrasens
Rectificările bugetare sau trezirea periodică la realitatea economică
Cum ne protejăm economiile de efectele tot mai distructive ale inflaţiei
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.