Iar şi iar despre pocăinţă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

sambata, 08.05.2021

Iar şi iar despre pocăinţă

GALERIE
pr Constantin Sturzu
  • pr Constantin Sturzu
- +

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Două lucruri să reţinem. Mai întâi că regretul sau căinţa nu mântuiesc. Foarte mulţi confundă părerea de rău cu pocăinţa. Am văzut şi criminali cărora le-a părut rău de fapta lor, dar care nu s-au pocăit. Al doilea: acum, în această viaţă, este "loc de întoarcere" spre Dumnezeu. Dincolo, în afară de trup, nu mai poţi face nimic: "în ceea ce vei fi găsit, în aceea vei fi judecat". E ca un stop cadru dat la un film, când ecranul este umplut de o singură fotogramă. Aşadar, fiecare clipă pe care o trăim este de o importanţă capitală. Poate fi acea clipă - acea fotogramă - prin care pătrunzi şi care te însoţeşte în veşnicie!

***

Nu există un context (ne)favorabil pentru pocăinţă sau un moment anume. Femeia adulteră s-a pocăit la picioarele Mântuitorului, fiind ameninţată cu moartea de către iudeii ce-i pregătiseră o ploaie de pietre peste capul ei. O altă femeie desfrânată a venit de bunăvoie la Hristos, a spălat cu lacrimi picioarele Lui şi le-a şters cu părul capului ei. Alteori s-a întâmplat ca în mers să se pocăiască cineva, cum a fost cazul femeii cu scurgere de sânge de 12 ani. Zaheu era în copac când l-a chemat Domnul şi, stând la masă cu Acesta, a decis să se pocăiască. Petru era în corăbioara sa când, după pescuirea minunată, a căzut în genunchi, strigând: "Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos" (Luca 5, 8). Iar tâlharul de-a dreapta nici nu se mai putea mişca, nu putea face nici un gest, ci doar a strigat către Iisus: "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta" (Luca 23, 42). După Înviere, Toma se pocăieşte la vederea rănilor din coasta şi din mâna Sa, exclamând: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Pocăinţa nu cere un timp sau un loc anume, nu cere o pregătire sau un ritual anume, ci doar o inimă onestă şi deschisă.

***

Când i-a chemat la apostolat pe "fiii tunetului" - pe Iacov şi pe Ioan -, aceştia îşi dregeau mrejele (cf. Matei 4, 21). Ei nu au cerut răgaz şi îngăduinţă de a termina lucrul lor, ci "îndată au mers după El". Noi suntem ispitiţi, adesea, doar să "dregem" viaţa noastră prin spovedanie şi împărtăşanie. Să o reparăm, să o peticim, doar ca să putem să o luăm de la capăt. Ca duhovnic, am sesizat această ispită a celor ce vin să se spovedească şi să se curăţească doar pentru ca să scape de un necaz sau de o boală anume. Dar, imediat ce viaţa lor se "repară" la acel capitol, ei îşi văd mai departe de ale lor, ca mai înainte, adică fără Dumnezeu (nu spune alcoolicul, după o beţie cruntă, că "se drege" doar pentru ca să o ia de la capăt cu proxima ocazie?). Dacă vom învăţa să nu mai "dregem" nimic, ci să lepădăm cu totul viaţa noastră veche, pătimaşă, idolatră, vom primi mreje noi, cu care vom pescui lucruri dumnezeieşti în viaţă.

***

Spovedania nu e despre câte lucruri urâte am făcut. Nu e nici despre cât de nenorocit sau ticălos am ajuns să fiu. Nu e locul în care vin şi "răstorn căruţa cu păcate". Dacă spovedania mea se reduce doar la asta, atunci nu fac decât să mă centrez - şi atunci când îl săvârşesc, dar şi atunci când îmi mărturisesc păcatul -, doar pe mine, pe "omul cel trupesc". Or, spovedania este hristocentrică, în ea esenţiale sunt mila şi iertarea, iubirea jertfelnică a Fiului lui Dumnezeu, Cel pe care eu, omul, L-am răstignit pe Golgota. Pocăinţa este întoarcere spre Dumnezeu, reorientare a fiinţei mele de la cele pământeşti la cele cereşti. Dar accentul nu trebuie să cadă pe mişcarea aceasta "a mea", ci pe faptul că am către Cine să mă întorc. A mă centra pe ce fac eu în Taina Spovedaniei înseamnă a aluneca, inevitabil, către una dintre cele două extreme: fie înspre mândria izvorâtă din faptul că eu "lucrez" la mântuirea mea, fie înspre deznădejdea de a constata, mereu şi mereu, cât de păcătos (adică departe de Dumnezeu) sunt. Importantă, esenţială, eliberatoare în actul mărturisirii este iubirea cu care eu sunt primit de Dumnezeu şi care se manifestă foarte concret, prin cuvintele de dezlegare rostite de duhovnic şi prin gestul său de a-mi îmbrăţişa, cu mâinile peste epitrahil, capul (a)plecat spre pământ.

***

Taina Spovedaniei nu este o "afacere" între duhovnic şi ucenic ci implică, cumva, întreaga comunitate, duhovnicul fiind delegat de episcop spre a reprezenta, în acest sens, Biserica. De altfel, la începuturi, spovedania era publică, iar cel ce se pocăia era reprimit de toţi cei de faţă. Ulterior, din pricina smintelilor, doar duhovnicul mai ascultă, în taină, mărturisirea păcatelor. Dar el, în numele Bisericii lui Hristos, dă dezlegare şi primeşte pe cel ce se pocăieşte.

***

A mă pocăi înseamnă a mă uita mereu la Hristos, nu la rana făcută în fiinţa mea de păcatul săvârşit. Această întoarcere, de la rană la Cel ce S-a lăsat rănit pentru mine, este tămăduitoare!

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

În atenția DIICOT

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.