marti, 19.03.2024
Îmbătrânirea demografică a județelor României, cu efecte multiple, atât în plan economic și social, lipsa forței de muncă și viitoarea criză a capacității de susținere a plății pensiilor pentru cei care acum încă mai sunt în producție sunt tratate în cadrul unui studiu de către doi cercetători ai Universității București.
Autorii, George Secăreanu și Aurelian Giugăl, au prezentat în Libertatea o sinteză a acestui studiu realizat pentru intervalul 1992-2022, cu o concluzie îngrijorătoare – ne confruntăm cu un dezastru demografic, cu populația vârstnică mai numeroasă decât cea tânără în 37 din cele 42 de județe.
La nivel național, valoarea indicelui de îmbătrânire demografică era în anul 1992 de 47,7, ajungând în anul 2007 să fie de 93,4, iar în prezent, de 120.
În mod surprinzător, chiar dacă se resimt și aici efectele migrației, Iași stă foarte bine la acest capitol, cu un indice de îmbătrânire demografică de 80,7, fiind depășit doar de Ilfov (74,5). Celelalte județe care mai au valori cât de cât bune sunt Vaslui (89,1) și Bistrița-Năsăud (95,7) – în rest, situația este alarmantă, indicând o depopulare masivă și probleme care se vor resimți la nivel național. În urmă cu 30 de ani, nu era nici un județ a cărui valoare să fie peste 100.
Dacă în 1992 România era „verde”, cu excepția a două județe, 30 de ani mai târziu găsim o țară îmbătrânită, cu dor trei județe „verzi”.
România, 2022
Textul integral, pe libertatea.ro
Cuvinte cheie: + imbatranire, populatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Trump incapabil să garanteze plata celor 454 de milioane de dolari pentru fraudă (avocaţi)
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia vor da filmări intime"
Produse din hârtie: Esențiale în igiena și confortul zilnic (P)
Numărul trei din Hamas a fost ucis de o operaţiune israeliană, afirmă SUA
Idei de cadouri pentru cei dragi - Cum să îi surprinzi plăcut! (P)
Revine zăpada la Iaşi: Lapoviță sau ninsoare în mare parte din țară, până joi seară
Fosta actriţă porno Stormy Daniels îşi prezintă versiunea privind relaţia cu Trump
Medic: Să nu uităm că accidentul vascular cerebral se poate face şi la copii
Prognoza meteo: Ne aşteaptă un început de aprilie mai călduros decât normalul termic
Dan Voiculescu șantajează PSD-PNL cu candidatura lui Piedone la Primăria Capitalei
Iubitul Arynei Sabalenka, Konstantin Koltsov, a murit la vârsta de 42 de ani
Azi, Simona Halep revine pe teren. De la ce oră ar putea începe partida
Interviu ZdI TV - Bilanț la Tomești: ce s-a construit și ce urmează
Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate
Ce relații comerciale mai are Iașul cu Rusia. S-a redus diferența dintre importuri și exporturi
Pasionații de programare și hardware se pot înscrie la concursul național iTEC
Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții
Peisagiștii evită să participe la o licitație a Primăriei pentru finalizarea unor „părculețe”
FOTBAL Leo, trezeşte-te, că nenoroceşti fotbalul ieşean! Cine-i arată lui Grozavu bârna din ochi?
Lista celor 10 finaliști pentru Premiul Național pentru Proză „Ziarul de Iași” 2024
In memoriam Paulică Răileanu, un reputat profesor al Politehnicii ieșene
Lista școlilor unde pot începe lucrări: Primăria a semnat opt contracte
Bosch va monta pe tramvaiele din Iași sisteme „inteligente” pentru evitarea accidentelor
O tânără din Iaşi, designer pentru celebrul brand adidas. A absolvit London College of Fashion
Proiectul A8 a ajuns „bătaia de joc a Guvernului Ciolacu/Ciucă”
O hoaţă a atacat o femeie chiar dacă era însoţită de un bărbat
NATO, confruntarea Vestului cu Rusia, ambițiile lui Klaus Iohannis
„D-ale noastre, ale studenţilor”. Tableta de duminică: astăzi, despre „gen”, „deci” şi „fără deci”!
VIDEO Dronele ucrainene au pătruns 1.000 de km în Rusia și au aruncat în aer două rafinării
VIDEO Un român este cel care a dat ”voce” deșertului Arrakis în superproducția Dune 2. Cine este
Cosmin PAȘCAAlianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin? |
Briscan ZARABunici obraznici |
Cristina DANILOVNoi, femeile |
Nichita DANILOVÎntre artă şi credinţă |