Iași – Limba rusă devine „limbă de stat”, bacșișul e denunțat public. Ce scria presa locală acum exact 100 de ani?

La începutul lunii martie 1926, opinia publică din Iași urmărea atent ce se întâmpla în Basarabia, iar Ziarul Universul prelua o știre de la Chișinău care anunța că după ce tribunalul refuzase să vizeze cărțile comerciale în limba rusă, Curtea de apel a hotărât că acestea trebuie vizate, stabilind oficial că „limba de Stat este şi cea rusească.”

Textul ridica întrebări incomode: cum vor proceda funcționarii care nu cunosc rusa? Se sugera folosirea interpreților sau învățarea obligatorie a limbii, iar observația finală nota ironic că „după opt ani de la unire este un oarecare progres.”

Pentru ieșeni, astfel de știri nu erau doar administrative, ci atingeau identitatea, autoritatea statului și funcționarea instituțiilor, stârnind discuții în redacții, cafenele sau săli de curs.

Redăm aici integrat textul articolului publicat de ziarul Universul la data de 5 artie 1926 și recuperat de pe platforma Ziarele Arcanum:

„Limba rusească declarată oficială în Basarabia

Ziarul „Poşta Basarabiei“ scrie : „În vederea faptului, că tribunalul Chişinău a refuzat comercianţilor să vizeze cărţile comerciale redactate în limba rusească, cei interesaţi au făcut apel împotriva sentinţei tribunalului în faţa Curţii de apel, care a hotărît că tribunalul trebue să vizeze şi cărțile scrise în limba rusească.

Hotărîrea aceasta stabileşte oficial că limba de Stat este şi cea rusească.

Dacă luăm în vedere, că majoritatea acelor cari conduc cărţile comerciale în limba rusă sunt de fapt evrei, ne mirăm de ce au fost siliţi să-şi scrie aceste cărţi în limba asupritorului de ieri şi nu s’a făcut un gest și mai larg, dându-li-se dreptul să le scrie în jargon idiş.

Întrebarea este: ce vor face funcţionarii din regat cari nu știu ruseşte; cum vor face ei viza cărţilor scrise în ruseşte?

Probabil, prin interpreţi, sau vor fi forţaţi să înveţe ruseşte? După opt ani de la unire este un oarecare progres”.

„Cetăţeanul se face mic, aproape invizibil, în faţa majestăţii sale domnului funcţionar”

În același timp, la Iași apărea un alt text care viza direct viața de zi cu zi a cetățeanului. În paginile ziarului Opinia, un articol publicat sub titlul „Demnitatea noastră şi bacşişul” descria fără menajamente relația dintre funcționar și public. „Soarta funcţionarilor înduioşează”, începea articolul, dar tonul devenea aspru când venea vorba despre practici cotidiene.

Textul descria scena familiară din anticamerele instituțiilor: cetățeanul „se face mic, aproape invizibil”, abdică de la demnitate și așteaptă să i se rezolve cererea. „În genere funcţionarul se consideră un mic satrap, dominând absolut în jurul biuroului său; pentru dânsul, marele public este un fel de pradă” și orice lucrare „trebue obţinută cu rugăminţi şi cu suprataxe cari în limbajul legal poartă numele de mită”. (n.r. orice asemănare cu fapte actuale este pur întâmplătoare.

Iată textul integral publcat de Ziarul Opinia în 2 martie 1926:

„Demnitatea noastră şi bacşişul

Soarta funcţionarilor înduioşează. Pentru dânşii se fac manifestaţii de simpatie pretutindeni şi majoritatea impozitelor care ne apasă este pentru îmbunătăţirea salariilor funcţionăreşti. Recunoaştem că pentru munca lui, oricine are dreptul la o justă răsplată.

Dar trebue să mai recunoaştem un fapt: în genere funcţionarul se consideră un mic satrap, dominând absolut în jurul biuroului său; pentru dânsul, marele public este un fel de pradă care trebue ţiută la distanţă până când, sătulă de mizerii, cade în cursa întinsă cu abilitate. Fiecare lucrare pentru care funcţionarul primeşte un salar fix, trebue obţinută cu rugăminţi şi cu suprataxe cari în limbajul legal poartă numele de mită.

Cetăţeanul poartă vina acestei situaţii. El, când intră pe uşa unei administraţii publice, se face mic, aproape invizibil, în faţa majestăţii sale domnului funcţionar, care tronează pe jâlţul său cu gravitatea unui suveran.

Cetăţeanul abdică de la demnitatea lui, se milogeşte pentru dreptul său şi când, în cele din urmă, obţine informaţia, numărul de eşire, sau hârtia pe care o urmăreşte cu prea multă răbdare de săptămâni întregi, se pare că s’a coborât asupra-i însuşi harul divinităţii.

Nimeni nu protestează. Pe sălile tuturor autorităţilor există oameni pe cari îi vezi de vreme îndelungată, trişti şi amărâţi, în căutarea dreptăţii. Ea nu se apropie de dânşii de cât în raport cu mita pe care o dau, după tratative îndelungate şi după bruscări umilitoare.

Dacă fiecare cetăţean ar avea educaţia necesară şi ar şti că pentru abuzul funcţionăresc există texte în condica penală şi ar face să opereze cât mai frecvent articolul care vorbeşte despre refuzul de serviciu legalmente datorit, s’ar schimba întreaga situaţie şi moravuri civilizate ar intra şi în atmosfera îmbâcsită de abuz a unor birourilor administrative.

Bacşişul trebue înlăturat. Fiecare cetăţean să refuze cu indignare a deveni mituitor şi să recheme la datorie pe funcţionarii leneşi şi exploatatori ai nevoilor şi ai drepturilor pe cari sunt puşi să le respecte şi pentru cari primesc un salariu; dacă nu le este suficient salariul, să demisioneze, să-şi impună revendicările, dar să nu se ratrapeze asupra cetăţeanului care contribue destul la sarcinile statului.

Liga drepturilor omului trebue să lupte şi în contra nenorocirei bacşişului, pentru că, din atâtea ruşini cari distrug demnitatea omenească şi ne răpesc drepturile, plaga bacşişului nu este una din cele mai neglijabile. O. SPINA”

Citite împreună, aceste texte din martie 1926 surprind două fațete ale aceleiași realități: dificultatea de a armoniza reguli, limbi și practici într-un stat întregit recent și nevoia de a redefini raportul dintre autoritate și cetățean. În paginile ziarelor, Iașul de acum un secol își reflecta neliniștile și speranțele, cu o franchețe care, peste timp, rămâne surprinzător de actuală.

Publicitate și alte recomandări video