anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

duminica, 29.01.2023

Iaşi: Medicii de la Spitalul Clinic "Dr. C. I. Parhon" au efectuat încă două transplanturi renale

GALERIE
transplant
  • transplant
- +

În cursul nopții precedente, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” au fost realizate două transplanturi de rinichi în urma prelevării organelor de la un donator aflat în moarte cerebrală.

Au fost efectuate transplanturile cu numărul 16 și 17 din acest an. Unul dintre primitori este un pacient în vârstă de 50 de ani din Focșani care se afla în programul de dializă din anul 2018, iar al doilea primitor este o femeie în vârstă de 43 de ani din Suceava, care se afla în programul de dializă din anul 2006. Aceasta suferea de nefropatie de reflux, o afecțiune urologică congenitală.

Ambele intervenții s-au desfășurat fără incidente, iar în momentul de față pacienții se recuperează în cadrul Compartimentului de Transplant Renal. „Avem o distribuție regională a cazurilor, adică sunt transplantați pacienți din toate zonele țării și în mod deosebit din toate județele Moldovei în funcție de compatibilitatea imunologica. Prioritatea principală este compatibilitatea și vechimea în dializă și nu regiunea geografică de unde provine pacientul”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic „Dr. C. I. Parhon”.

Din cele 17 transplanturi realizate în acest an, 12 sunt realizate în urma prelevării de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală și cinci de la donatori vii.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.