IAȘI – Peronul pestriț al performanței în tenis. O altă perspectivă asupra Concord Open, înaintea tragerii la sorți de diseară

sâmbătă, 05 iulie 2025, 12:20
7 MIN
 IAȘI – Peronul pestriț al performanței în tenis. O altă perspectivă asupra Concord Open, înaintea tragerii la sorți de diseară

Turneul de tenis de la Iași își construiește în aceste zile tradiția: între « lupi tineri », jucători blazați și veterani. Care sunt favoriții? Ce putem aștepta de la ai noștri?

Luni începe la baza de tenis de la Ciric cea de-a 6-a ediție a Concord Iași Open-powered by MET, turneu masculin din categoria Challenger 100. Voi lăsa în grija comunicatelor de presă, pe care le veți găsi, fără eforturi prea mari, dând obișnuitele click-uri pe net, informațiile legate de program, premii, concerte și bilete, propunându-vă, cu riscul aferent, un alt unghi de a privi lucrurile.

De ce e important turneul masculin de la Iași?

Cârcotașilor ascunși într-un colț de tribună sau pseudo specialiștilor resemnați, care au comentat toată viața lufturile de tot râsul a fotbaliștilor de prin divizii inferioare, am să le spun, de la început, că au foarte mare dreptate dându-și cu părerea. Competiția de la Iași nu este Wimbledon, nici Roland Garros, și nici măcar BCR Open, turneul pe care domnul Țiriac l-a readus anul acesta la București, după ce l-a plimbat (desigur, din considerente exclusiv sportive și de binefacere, nicidecum financiare) pe la Budapesta sau Belgrad. Meritul principal al acestui turneu e că, iată, a ajuns să fie un punct de reper fix în calendarul evenimentelor sportive de anvergură ce au loc în Moldova. Ar fi bine să ne amintim că, în cei șase ani care au trecut, am avut prilejul să vedem la lucru, « pe viu », cum se spune, jucători care au devenit vedete incontestabile ale tenisului: cehii Jiri Lehecka (23 ani, 25 ATP) și Jakub Mensik (19 ani, 17 ATP) sau italianul Luciano Darderi (23 ani, 59 ATP, după ce anul trecut urcase pe 32). Faptul că jucători preponderent de zgură, precum bolivianul Hugo Dellien, câștigătorul de anul trecut de la Iași (79 ATP), brazilianul Meligeni sau francezul Hugo Gaston aleg să revină la Iași confirmă faptul că turneul devine, în viziunea acestor jucători consacrați, o etapă importantă în parcursul lor profesional.

Cei care nu vor fi niciodată “număr unu mondial”

În ce mă privește, am comparat mereu aceste turnee din categoria challenger cu lumea aglomerată și diversă pe care o poți întâlni pe peronul unei gări de provincie. Întâlnești acolo, întâi de toate, mulțimea navetiștilor, a călătorilor de zi cu zi, resemnați cu propria condiție și pierduți în rutina cotidiană; bătrânei care, agale, au coborât din tren fără nici o grabă, parcurgând peronul doar cu gândul la petecul de gazon care îi așteaptă acasă; sau adolescenți gălăgioși și impetuoși, deranjanți uneori prin atitudine, gata să se ia la trântă cu viața și cărora li se pare că nimic și nimeni nu li se poate opune. Cam la fel, la turneul de la Iași vom vedea și anul acesta, ca și în anii trecuți, jucători de toate categoriile. Bunăoară, spaniolul Carlos Taberner (102 ATP) va împlini 28 de ani în luna august, și știe deja prea bine că nu va ajunge niciodată la gloria lui David Ferrer, idolul său din copilărie. Dar continuă să joace tenis la un nivel extrem de ridicat, se bate să revină în prima sută mondială, și vine la Iași pentru că a câștigat aici acum cinci ani, și pentru că știe foarte bine că zgura e singura suprafață care îi poate surâde. La fel, kazahul cu origini rusești (născut, dealtfel, la Sankt Petersburg) Dmitry Popko (176 ATP, 28 de ani), un jucător care spune că se simte cel mai bine pe zgură, deși anul acesta a pierdut 10 meciuri pe suprafața roșie, câștigând doar 6. La același capitol, al jucătorilor fără speranță de mărire în clasamentul mondial, l-aș mai trece și pe brazilianul Felipe Meligeni (145 ATP, 28 de ani), care a triumfat la Ciric acum 3 ani, în ciuda celor două turnee de același nivel (Merida și Mexico City) pe care le-a câștigat în această primăvară.

Sete de victorii și de glorie

La capitolul « tineri și neliniștiți », aștept cu mare nerăbdare să îl văd în teren pe constănțeanul Luca Preda (19 ani, 855 ATP), beneficiarul unei invitații pe tabloul principal (felicitări organizatorilor pentru această inițiativă!), cel care a ocupat un onorabil loc 5 în clasamentul mondial al juniorilor, și care are acum ocazia (aș spune chiar obligația) de a demonstra că poate face cu succes dificila tranziție către tenisul mare. După cum singurul jucător român intrat direct pe tabloul principal, Filip Jianu (274 ATP), care va împlini 24 de ani în septembrie, începe să simtă tot mai mult presiunea anilor care trec, fără să fi reușit până acum să facă saltul valoric pe care mulți specialiști în tenis îl anticipau. În frunte cu Andrei Pavel, unul dintre antrenorii săi, director în același timp al turneului de la Iași. Tot speranță încă neconfirmată poate fi considerat și croatul Duje Ajdukovic (24 ani, 183 ATP), un jucător care acum un an bătea la poarta primei sute mondiale.

Un monument al tenisului, printre noi

În sfârșit, vorbind despre jucătorii aflați la finalul carierei, și care onorează turneul ieșean prin prezența lor, am să salut din tot sufletul ideea reușită a organizatorilor de a-l aduce la Iași pe elvețianul Stanislas Wawrinka (40 ani, 153 ATP), figură marcantă a tenisului mondial în ultimii 20 de ani, fost număr 3 ATP, cu 16 turnee ATP câștigate și 950 meciuri jucate în circuitul principal. Prezența unui asemenea jucător nu poate decât să ridice interesul publicului și al celorlalți competitori, chiar dacă, personal, nu cred că « Stan the man » ar putea să avanseze prea mult pe tablou. E adevărat, Stan a declarat că se pregătește intens, că nu își dorește să se retragă, iar Andrei Pavel îl crede încă în stare pe fostul său adversar (Pavel l-a învins pe Wawrinka pe zgura de la Gstaad, în 2006) să câștige nu doar meciuri, dar și turnee. Mi-aș fi dorit, de exemplu, să văd un set demonstrativ între Pavel și Wawrinka, doi jucători cu un încântător rever cu o singură mână, după cum îmi doresc ca sorții să ne programeze un meci Preda-Wawrinka în primul tur: ce magnet pentru public, ce resorturi mobilizatoare s-ar activa în inima foarte tânărului Luca Preda, ce impact ar avea o eventuală victorie pentru următorii pași ai incipientei sale cariere!

Suspans chiar înainte de start

Chiar înainte de a începe, acest turneu Challenger de la Iași ne oferă deja o neașteptată doză de dramatism. La ora scrierii acestui articol (sâmbătă dimineață), nu știm încă dacă maghiarul Marton Fucsovics (33 ani, 105 ATP), aflat printre capii de serie ai turneului, va ajunge până la urmă să joace la Ciric. Favorit 1 în calificările de la Wimbledon, maghiarul a pierdut în ultimul tur dar, lucky looser, a acces totuși pe tabloul principal. Iar aici, surpriză după surpriză, a trecut două tururi, după victorii în cinci seturi cu americanul Kovacevic (76 ATP) și cu veteranul francez Monfils (48 ATP la aproape 39 de ani!), amintindu-ne tuturor că, acum vreo 6 ani avea ambiții justificate de a pătrunde în top 30. Sigur că astăzi, în disputa cu americanul Ben Shelton (favorit 10 al turneului londonez și al zecelea jucător din lume), care încă nu a pierdut nici un set la Wimbledon anul acesta, Fucsovics are, teoretic, șanse extrem de puține. Dar și mingea de tenis e rotundă, iar maghiarul, fost sfertfinalist la Wimbledon în 2021 (învins atunci de Djokovic în 3 seturi) își dorește, cu siguranță, să își continue aventura pe iarba de la All England Club… în detrimentul unei vizite la Ciric… Meciul Shelton – Fucsovics este programat sâmbătă, pe terenul 1 de la Wimbledon, și va începe în jurul orei 19, ora României.

Și totuși, cine câștigă?

Foarte greu de răspuns la această întrebare. În ce mă privește, voi merge pe mâna specialiștilor de zgură, toți patru foști câștigători la Iași: Dellien, Meligeni, Taberner, Carabelli. La capitolul « posibile surprize », i-aș pune pe Ajdukovic (binecunoscuta « răutate » a sportivilor croați, indiferent de disciplină, m-a impresionat întotdeauna), pe francezul Royer (24 ani, 113 ATP), autorul unui sezon decent pe zgură în acest an (o victorie în Rwanda și două finale, la Zadar și Bratislava), fără să îl exclud pe românul Jianu care are, din nou, în fața propriilor suporteri, ocazia să se afirme ca racheta numărul 1 a tenisului masculin românesc. Pentru ceilalți doi români de pe tablou (ieșeanul Cezar Crețu și foarte tânărul Preda) șansele sunt mici, orice victorie putând reprezenta pentru ei un succes semnificativ și un imbold pentru confruntările viitoare.

Gata cu vorbăria, veniți la tenis!

Veniți să îl vedeți pe Wawrinka, veniți pentru meciul festiv al Simonei (o să revin, desigur, asupra acestui subiect în zilele următoare), veniți să îi încurajați pe jucătorii români! Sau, pur și simplu, veniți să vă bucurați de sport, de aer curat, de atmosfera specială a arenelor de tenis, o disciplină atât de plăcută ochiului pentru cei aflați în tribune, dar atât de cruntă, nemiloasă pentru protagoniștii de pe zgura arsă de soare. Vremea se anunță frumoasă la Iași săptămâna viitoare (cu ceva șanse de ploaie marți și miercuri), deci nu uitați ochelarii, șapca și crema solară.
Și veniți să vă bucurați de tenis, pentru al șaselea an la rând!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii