anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 15.07.2020

Iaşi: Tânără cu grupă rară de sânge salvează, după moarte, vieţi din ţară şi din străinătate

GALERIE
transplant
  • transplant
- +

O femeie în vârstă de 25 de ani, care avea o grupă de sânge rară, va salva mai multe vieţi după ce familia acesteia a fost de acord cu prelevarea de organe.

Raluca Neagu, coordonator al Centrului Regional de Transplant Iaşi, a declarat, vineri, că prelevarea de organe a fost făcută de la o tânără dintr-un judeţ din zona Moldovei, care avea grupa O negativ.

"Inima a fost prelevată de o echipă din Slovenia, plămânii de o echipă din Germania, ficatul a fost prelevat de echipa de la Iaşi, dar a fost dus la o clinică din Bucureşti pentru că acolo exista o urgenţă de grad zero. Rinichii şi corneea au fost prelevaţi şi vor fi transplantaţi la Iaşi. Au fost prelevate şi tendoanele, iar, ulterior, au fost trimise la banca de ţesuturi de la Bucureşti, singura din ţară", a declarat dr. Raluca Neagu, coordonator al Centrului Regional de Transplant Iaşi.

UPDATE: Primul pacient care a primit un rinichi de la donator are 27 de ani, este din Suceava şi făcea dializă din 2017. Al doilea are 37 de ani, este din Dorohoi şi era în programul de dializă tot din 2017.

Ambele intervenţii au decurs fără incidente.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri în Europa

Lucian DÎRDALA

Alegeri în Europa

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ne reacomodăm cu procesele electorale, în câteva state-membre ale Uniunii Europene. Este vorba de cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, scrutinul parlamentar din Croaţia, turul decisiv de la prezidenţialele poloneze şi, în fine, votul pentru legislativele regionale din Galicia şi Ţara Bascilor (Spania).

Filmuletul zilei

opinii

Cultura de supermarket

Florin CÎNTIC

Cultura de supermarket

Tsunamiul de RIP1-uri care a invadat Facebookul odată cu trecerea în veşnicie a talentatului şi prolificului compozitor de muzică de film, Ennio Morricone, mi-a readus în minte graniţa fragilă care separă arta autentică de entertainment.

Instant (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Instant (II)

Pe fereastră aud slujba de la biserică. Preotul se roagă pentru poporul român. Foarte bine. Dar se roagă separat şi pentru „conducătorii noştri”, pentru „mai marii oraşelor şi satelor”. Oare de ce? Înţeleg, aşa e protocolul. Dar protocolul e prost, de urzeală bizantină.

Precariatul

Ioan MILICĂ

Precariatul

Din categoria cuvintelor aflate în uz fără a fi prinse în dicţionarele limbii române actuale, vă  invit să ne oprim asupra unui neologism plastic şi sugestiv pentru vremurile în care trăim: precariat. 

pulspulspuls

Vă mai amintiţi ce spunea nea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un mic şpil!

Vă mai amintiţi ce spunea nea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un mic şpil!

Caricatura zilei

Prelungire

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.