Iaşi: Un alt copil ars după ce s-a electrocutat pe un tren
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 04.12.2021

Iaşi: Un alt copil ars după ce s-a electrocutat pe un tren

GALERIE
copil tren
  • copil tren
- +

Motivul gestului elevului de 15 ani pare să fie acelaşi ca în alte cazuri similare: un selfie.

Un alt copil a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren. Băiatul în vârstă de 15 ani a suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corporală, prin electrocuţie, fiind nevoie de intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Operaţia a fost realizată de o echipă medicală condusă de dr. Sidonia Susanu, şefa Secţiei de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă.

„Este un pacient într-o stare extrem de gravă, intubat şi ventilat mecanic. După 12 ore de intervenţie s-a excizat o suprafaţă de 15% din arsură, este suprafaţa permisă pentru a nu crea un dezechilibru hemodinamic asupra pacientului. Este o arsură extrem de gravă”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii.

Medicii atrag atenţia asupra faptului că aceste situaţii sunt tot mai dese - în fiecare lună ajunge la spital un astfel de caz.

„Facem un apel către părinţi să îşi ajute copiii să conştientizeze ce înseamnă urcarea pe un vagon şi atingerea unui fir care are tensiune cu voltaj mare. Dacă supravieţuieşti, rămâi cu amputaţii, iar ceea ce părea normal şi banal până la acel moment, cum ar fi să mergi sau să fii cu prietenii, poate deveni un lux. Avem în fiecare lună câte un caz de copil care se urcă pe un vagon sau locomotivă. Pentru o secundă de faimă, poţi să îţi pierzi viaţa”, a completat managerul Spitalului de Copii.

Un caz recent a fost cel al unor adolescente care au fost electrocutate după ce s-au urcat pe un vagon ca să îşi facă un selfie. Una dintre acestea, în vârstă de 15 ani, a ajuns în stare foarte gravă la spital având arsuri pe aproape jumătate din corp.

Specialiştii îi sfătuiesc pe copii şi adolescenţi să evite astfel de experienţe care le pun viaţa în pericol sau care îi pot lăsa cu probleme majore de sănătate.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ar fi prea frumos

Nicolae GRECU

Ar fi prea frumos

În noul format al Cupei Davis, extrem de ofertant, echipa României are o mică şansă de a participa la masa bogaţilor.

Filmuletul zilei

opinii

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (IV)

Eugen MUNTEANU

Conservarea textelor vechi între diortosire şi editare ştiinţifică* (IV)

Autorul continuă seria distincţiilor între editarea ştiinţifică a textelor vechi şi diortosirea periodică a cărţilor întrebuinţate în serviciul liturgic.

O zi cu Părintele Florescu

pr. Constantin STURZU

O zi cu Părintele Florescu

Un eveniment editorial: publicarea volumului "Lumea ca o zi de vineri. Din jurnalul unui preot misionar" (Editura Doxologia, Iaşi, 2021). Nu e puţin lucru să publici azi o carte cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei şi cu un cuvânt înainte entuziast al lui Andrei Pleşu, care constată că în paginile lucrării se împleteşte "cu atâta naturaleţe cateheza cu libertatea spirituală, cu surpriza (nearogantă) a interpretării, cu experienţa de viaţă şi, când e cazul, cu umorul" (p. 10). Dar, când este vorba de Părintele Ioan-Florin Florescu, pe mine - din 1997, de când l-am cunoscut - nu mă mai miră nimic. În sensul bun, curat. Precum sunt "uimirea şi cutremurul" (p. 55), cele care ne ţin vii în Biserică.

Altfel

arh. Ionel OANCEA

Altfel

Am reiterat în acest spaţiu povestea proiectelor publice de amploare pentru a releva complexitatea lor. Marele proiect de reabilitare a centrului istoric din Oradea a durat peste cincisprezece ani. Pentru ca un asemenea proiect public să aibă sorţi de izbândă este necesară punerea la punct în detaliu a mecanismelor economice, juridice şi tehnice. Ele înseamnă, între multe altele, negocieri dificile între partenerii implicaţi direct în proiect, dar şi acceptarea lui de comunitate.

pulspulspuls

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Scenarii cu privire la desemnarea noului viceprimar din partea partidoiului la noi în târg

Aventurile consilierului Balalaicu de la partidoiul ieşean, care caută un post bun pe la vreun minister, dar, desigur, s-ar mulţumi şi cu ceva pe plan local, dar care musai să producă caşcaval, aventuri pe care le-am povestit aici la gazetă exclusiv din dorinţa de a arăta cum merg lucrurile în politichia ieşeană, au stârnit un interes neaşteptat în rândul cititorilor noştri şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cântecel de sezon

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.