Iași: Un șofer care s-a urcat băut la volan și fără permis va medita după gratii la faptele sale timp de o lună

luni, 09 decembrie 2024, 22:07
1 MIN
 Iași: Un șofer care s-a urcat băut la volan și fără permis va medita după gratii la faptele sale timp de o lună

Un șofer din Hârlău a fost arestat după ce a fost depistat beat criță la volan. Individul avea și permisul de conducere suspendat.

„La data de 5 decembrie, polițiștii din Poliției Orașului Hârlău au reținut un bărbat, de 40 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit faptul că la data de 29 noiembrie 2024, acesta ar fi condus un autoturism, în orașul Hârlău, având suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice. De asemenea, în urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat reprezentanții Poliției Iași. Bărbatul a stat 24 de ore după gratii apoi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău și Judecătoriei Hârlău, instanță care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Etichete: beat, sofer

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii