Programul de lucru al vatmanilor şi şoferilor de autobuz din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi a fost scurtat în perioada în care în municipiul reşedinţă este codul roşu de caniculă.
Directorul CTP Iaşi, Cristian Stoica, a declarat că, pe lângă dozatoarele de apă montate la capetele de linie încă din luna iunie, atât pentru călători, cât şi pentru vatmani şi şoferii de autobuz continuă distribuirea de sticle de apă în staţiile de aşteptare.
„Am folosit şi cisterne pentru udarea şinelor de tramvai care au înregistrat temperaturi şi de 60 de grade, iar programul angajaţilor a fost modificat în intervalul 12,00 – 16,00. În plus, pentru vatmanii care lucrează pe vagoane fără instalaţie de aer condiţionat sau ventilatoare se aplică un program special între orele 10,00 – 18,00, pe perioada zilelor în care temperaturile depăşesc 37 grade. De asemenea, programul de lucru la stradă este redus la 6 ore, iar după aceea, vatmanii se vor retrage în depou unde vor sta în locuri umbrite pentru încă două ore. Pentru a proteja sănătatea şi siguranţa angajaţilor care îşi desfăşoară activitatea în tonetele de vânzare a titlurilor de călătorie, acestea sunt închise între orele 12,00 şi 16,00, până miercuri, inclusiv. Totodată, s-a început dotarea tonetelor şi dispeceratelor cu ventilatoare, până acum fiind montate 22. Excluzând şoferii şi vatmanii, programul de lucru al angajaţilor se desfăşoară în două ture: de la 06,00 – 14,00 şi de la 13,00 – 21,00. Respectăm aceste măsuri pentru sănătatea şi siguranţa tuturor angajaţilor noştri”, a declarat Cristian Stoica.
Potrivit acestuia, în prezent, CTP Iaşi are la stradă 150 de vatmani şi 15 angajate la tonetele cu bilete şi abonamente.
„Pentru confortul călătorilor, aceştia pot solicita apă de la angajaţii noştri din dispeceratele unde sunt montate dozatoare. Până astăzi au fost consumaţi peste 1.000 de litri de apă. De asemenea, am distribuit peste 100 de sticle cu apă călătorilor care aşteptau mijloacele de transport în comun. Tot pentru confortul călătorilor, staţiile de aşteptare sunt curăţate şi spălate în fiecare noapte şi se montează noi adăposturi acolo unde staţiile nu erau prevăzute cu acestea”, a mai precizat directorul CTP.
Publicitate și alte recomandări video