Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iaşul are, de ieri, cea mai mare sală de spectacole din Moldova

GALERIE
Sala spectacoleSala spectacole1Sala spectacole2
  • Sala spectacole
  • Sala spectacole1
  • Sala spectacole2
- +

Aseară a rulat primul spectacol în noul cinema Victoria, renovat din temelii. Noua denumire a edificiului este Sala Unirii. În ciuda acestor investiţii, primarul a anunţat ieri că ar vrea ca această clădire să dispară din peisajul Iaşului, căutând investitori care să edifice altceva acolo. Care sunt motivele?

Cinematograful Victoria, redenumit în Sala Unirii, a găzduit seara trecută primul spectacol după renovarea începută de către Ateneul Naţional din Iaşi, în această dimineţă având loc primul spectacol oficial, Harap Alb, un spectacol pentru copii care se joacă cu casa închisă. În cursul zilei de ieri, Andrei Apreotesei şi primarul Mihai Chirica au participat la o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat noua sală, dar şi planurile viitoare legate de cinematografele de stat din Iaşi.

Astfel, primarul Mihai Chirica a menţionat că pe viitor vor fi investiţi trei milioane de euro în renovarea şi extinderea Cinematografului Dacia, iar Cinematograful Trianon (Tineretului) va fi refăcut după planurile iniţiale, de la prima inaugurare a acestuia. „Ne aflăm în situaţia fericită de a relua activitatea la fostul Cinematograf Victoria, viitoarea Sală a Unirii, începând de la sfârşitul acestei zile (n.r. - 5 decembrie). Cea mai mare sală de spectacole din Moldova în momentul de faţă, pentru că va avea în jur de 850 de locuri, iar în acest fel vom putea face spectacole cu o participare mai numeroasă şi vom reuşi să aducem şi nume din ce în ce mai proeminente din lumea artistică. Sala a fost modificată în totalitate. După cum se poate vedea, avem o scenă, e gândită ca o sală de spectacol, până când vom reuşi poate să reconstruim ceva, având în continuare ideea de a avea sală de spectacole. Nu va fi doar pentru Ateneul din Iaşi, va fi o sală multifuncţională, care va putea da şi proiecţii cinematografice, dar care va putea aduna şi alte orchestre, cum este cea a Filarmonicii, şi ale căror spectacole au fost anunţate deja către sfârşitul de an şi începutul anului viitor“, a subliniat primarul Mihai Chirica. Suma investită până în acest moment în Sala Unirii, menţionază primarul, este de aproximativ 300.000 de euro, urmând ca în perioada următoare să fie achiziţionat şi un sistem de proiecţie performant. Mihai Chirica a menţionat şi faptul că îşi doreşte ca, pe viitor, clădirea să dispară, şi să găsească un investitor care ar dori să investească într-un cinematograf nou.

„Nu are niciun fel de abordare arhitecturală corectă faţă de centrul istoric al oraşului, dar momentan, pentru funcţiunea de sală de cinema, de spectacole, este în regulă, urmând să vedem în perioada următoare cine se va arăta interesat de a investi în zona centrală a oraşului şi, mai departe, să ne construiască o sală de cinema modernă, de spectacole“. În ceea ce priveşte investiţiile viitoare în fostul Cinema Victoria, Andrei Apreotesei subliniază că „ne aflăm doar la jumătatea drumului cu ea, pentru că vom mai avea nevoie de investiţii, că vorbim de sistemul de cinema, fie de cel de climatizare sau de faţada pe care nu o vom putea lăsa în acest fel“. Peste 5.000 de ieşeni şi-au achiziţionat deja bilete la cele aproximativ 20 de evenimente care vor avea loc în această lună în Sala Unirii. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri