Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Iaşul ca loc al memoriei (II)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Nu putem şti cum ar fi arătat astăzi o Românie care ar fi privilegiat, de la bun început, diferenţa şi spiritul civic în defavoarea etnicităţii, dar ştim, pentru că vedem şi acum, la peste o sută de ani, ce fel de politică a memoriei a fost construită în ţară şi în manuale.

Încă de acum o sută de ani, după definitivarea unui stat românesc complet, politica dusă de autorităţile româneşti a fost consolidarea unei istorii etnice, mai aproape de componenta sa tradiţională, ţărănească, etnografică decât de o analiză intelectuală comparativă şi critică. După efortul diplomatic care a dus la recunoaşterea României Mari (1919-1920), guvernul a avut de rezolvat o situaţie cu care nu era deloc acomodat şi care îi ridica o serie de probleme majore: 28,3 la sută dintre cetăţenii noului stat erau de altă etnie. Maghiari, germani (saşi şi şvabi), evrei, ruteni, ţigani, lipoveni, bulgari, armeni, ruşi sau turci intraseră în corpul naţional şi problemele lor de identitate nu erau deloc uşor de rezolvat.

De altfel, recunoaşterea internaţională a noului stat a fost strict condiţionată de acceptarea scrisă de către delegaţia României a Tratatului Minorităţilor (decembrie 1919) prin care noile state naţionale create pe ruinele vechilor imperii, în baza principiului autodeterminării, lansat de preşedintele american Woodrow Wilson (punctul 10 din Declaraţia Celor 14 Puncte, din ianuarie 1918), erau obligate să asigure drepturi minorităţilor naţionale aflate pe teritoriul lor. De aici a început aventura memoriei şi a istoriei româneşti din ultima sută de ani.

Odată stabilizată puterea la Bucureşti şi definitivat Regatul României (cu fastuoasa ceremonie a încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria de la Alba Iulia, din 1922) şi cu asumarea teoretică a drepturilor tuturor cetăţenilor prin Constituţia din 1923, au început cele două decenii de funcţionare a României Mari, cu o politică centralistă şi integratoare etnic şi religios, după modelul Franţei. Există mari dezbateri între istorici dacă politicile publice adoptate de guvernele interbelice ar fi putut fi altele decât românizarea din educaţie şi cultură şi sprijinirea dominaţiei bisericii ortodoxe, în baza realităţii că peste 75 la sută din populaţie era de această confesiune. Explicaţiile oamenilor politici au vizat nevoia unei configurări a unităţii poporului şi a unei coerenţe a sentimentului de apartenenţă la noul stat românesc, în ciuda diferenţelor evidente sub raport etnic şi confesional. De aceea, s-a argumentat, au fost privilegiate acele politici ale memoriei care vorbeau de unitate, de naţionalitate şi nu celelalte care ar fi vizat civismul şi diferenţa (motiv pentru care, şi astăzi, cetăţenii de etnie maghiară amintesc de Rezoluţia Adunării Naţionale de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, unde se spunea, înainte de garantarea autonomiei confesionale, că cel mai important principiu al noului stat va fi următorul: „Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”). Din nefericire, lucrurile nu prea au stat aşa în următorul secol şi chiar dacă, formal, au fost proclamate în diverse forme aceste drepturi, punerea lor în practică a avut serioase sincope şi bariere. Practic, după 1920, a fost declanşat un proces de omogenizare naţională, de afirmare a românităţii şi de construcţie a reprezentărilor istorice doar în această cheie etno-naţionalistă. De atunci, imaginarul public a fost populat de figuri de ţărani cu steaguri, de teme exclusiv româneşti, de exaltarea necritică a unei istorii oficiale, instrumentalizată, convenabilă discursului puterii. Iar Iaşul a beneficiat de unele dintre efectele acestei politici, care privilegia românismul.

În primul rând, Universitatea. După Primul Război Mondial, universitatea ieşeană era un centru educaţional mult mai puţin dezvoltat şi competitiv decât Universitatea din Cernăuţi. Aceasta din urmă, beneficiară a experimentului civilizaţional implementat de Imperiul Habsburgic în Ducatul Bucovinei (1774-1918), marcă cu statut special a Austriei în zonă, era un centru universitar de limbă germană de rang european, cu mari profesori, cu facultăţi recunoscute, cu studenţi de top (în special din elita evreiască germanofonă care alcătuia o resursă importantă pentru cultură şi pentru administraţie din absolvenţii de aici). Politica de românizare a mutat centrul de interes la Iaşi şi, în acest fel, odată cu decăderea Cernăuţiului a marcat, în compensaţie, ascensiunea universităţii ieşene. A fost un proces extrem de complex, prin care s-a asigurat accesul la educaţie cu precădere a românilor din mediile defavorizate, rurale, proces care, între altele, a generat în mediul universitar ieşean reacţiile faţă de studenţii evrei şi ascensiunea discursului rasist, antisemit, lansat de A.C. Cuza la Facultatea de Drept şi pus în practică de mişcările sindicaliste studenţeşti, conduse de Ion Moţa şi Corneliu Zelea-Codreanu, care au degenerat apoi în gruparea mistic-teroristă „Legiunea Arhanghelului Mihail”. Transferul de know-how şi de autoritate simbolică de la Cernăuţi la Iaşi nu a fost întâmplător. El era parte dintr-o politică globală de dezvoltare a învăţământului în limba română propusă şi implementată de Onisifor Ghibu la Universitatea din Cluj şi preluată de ministrul liberal Constantin Angelescu, academician şi mare sprijinitor al culturii naţionale, cel care va structura uniformizarea sistemelor de învăţământ din ţară, în cele patru mandate din fruntea ministerului, dintre 1918 şi 1937. Deşi controversat astăzi, acest complex proces de românizare şi de aducere la acelaşi numitor a sistemelor educaţionale din fostul regat, din Basarabia, Transilvania şi Banat, e greu de crezut că s-ar fi putut realiza altfel.

Oricât de seducătoare ar fi, istoria contrafactuală nu poate reprezenta nimic altceva decât un exerciţiu literar. Nu putem şti cum ar fi arătat astăzi o Românie care ar fi privilegiat, de la bun început, diferenţa şi spiritul civic în defavoarea etnicităţii, dar ştim, pentru că vedem şi acum, la peste o sută de ani, ce fel de politică a memoriei a fost construită în ţară şi în manuale şi cum şi-au dat mâna peste timp partidele aflate la putere, fie ele PNL, PNŢ, Partidul Renaşterii Naţionale, PCR sau partidele postcomuniste în exaltarea unui concept, istoric şi politic, nediscutat suficient de serios din punct de vedere critic şi comparativ: statul naţional unitar. (Continuare în Ziarul de Iaşi din 12 decembrie).

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri