Iașul celor mulți, nevăzuți și neauziți, Iașul celor 7 coline își va recâștiga forța prin vot! (P)

joi, 06 iunie 2024, 18:14
3 MIN
 Iașul celor mulți, nevăzuți și neauziți, Iașul celor 7 coline își va recâștiga forța prin vot! (P)

Social – democrații ieșeni au organizat astăzi o amplă întâlnire ce a marcat încheierea unei campanii electorale petrecute între oameni, în toate cartierele orașului, unde candidatul pentru funcția de primar al Iașului, Bogdan Balanișcu a vorbit cu fiecare cetățean în parte, și-a prezentat soluțiile pentru oraș și a dat voce omului de rând care a fost ignorat timp de două mandate de Mihai Chirica.

 „Din Iașul celor nevăzuți și neauziți vine dorința de schimbare și o susținere masivă a oamenilor, pentru care le mulțumesc! Ieșenii vor astăzi o Primărie care să muncească real pentru toți, nu care să-i discrimineze și să-i izoleze în sărăcia și problemele lor! Iașul are nevoie de un lider, de un primar care să-l reprezinte la nivel central, de un om vertical! Astăzi, Mihai Chirica este primarul cu cele mai multe dosare penale, este omul pe care procurorii îl acuză de organizarea unui grup infracțional în Primărie, iar în dimineața aceasta am aflat cu toții că este bruta capabilă de o  violență fără margini! Votul de duminică este semnul prin care spunem nu corupției, violenței, incompetenței, indiferenței față de oameni! Este și semnul că nu vă dați votul acelor candidați care au dus administrația în derizoriu, care au bagatelizat campania electorală, care au devenit clovnii scenei politice! Viitorul Iașului nu este o glumă, așa că vă încurajez să nu alegeți o glumă de primar! Am venit cu soluții clare pentru problemele Iașului profund, cu linii de finanțare și perioade de implementare, pentru că mi-am asumat public să transforme Iașul machetelor în Iașul proiectelor”, a declarat candidatul PSD pentru funcția de primar al Iașului, Bogdan Balanișcu!

Viziunea lui Bogdan Cojocaru, viitorul președinte al Consiliului Județean Iași, are doi piloni importanți: integritate și investiții. „Pentru dezvoltare avem nevoie de două lucruri: domnia legii și proiecte mari de investiții. Cele două condiții sunt esențiale. Nu poți avea dosare penale și în același timp să administrezi un județ. Acest lucru e imposibil, proiectele publice nu au succes în afara legii. Totul pleacă de la buna-credință pe care eu, Bogdan Cojocaru, am dovedit-o ca parlamentar, ministru și prefect. Aceasta nu mai e doar o promisiune, e o certitudine. Integritatea mea e baza marilor proiecte de care județul are nevoie. Vom accesa peste 500 milioane de euro în următorii patru ani. Vom imprima o viteză de dezvoltare pe care Iașul n-a mai cunoscut-o. Vom crea infrastructura care reprezintă cheia dezvoltării noastre economice. Vom construi parcuri industriale și vom deveni un hub al investițiilor directe pe flancul estic al Uniunii Europene. Și vom deveni unul din primele trei județe ale țării din punct de vedere economic. Vom exporta bunele noastre practici și vom deveni un exemplu. Din rușinea țării vom deveni o mândrie. Vom scăpa de prostul renume pe care ni l-a adus Costel Alexe și ne vom ridica. Și nu cu vorbele, ci cu faptele!”, a declarat Bogdan Cojocaru, candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași.

Programul de guvernare locală al candidatului PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Iași, Bogdan Cojocaru, poate fi accesat pe https://psd-iasi.ro/bogdan-cojocaru-presedinte-consiliul-judetean-iasi/

Programul de guvernare locală al candidatului PSD pentru funcția de primar al Iașului, Bogdan Balanișcu, poate fi accesat pe https://balaniscu.ro/

Executat de SC Creative Idea SRL la comanda PSD Iași, CMF: 21240002

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii