2 mil. euro zboară de pe Aeroport: bilet doar „dus”
Un proces cu bataie lunga, care are o miza însemnata - 8,8 milioane de lei, a mai bifat o etap (...)
citeste totduminica, 18.04.2021
În acest weekend, la Iași, are loc etapa a III-a a Campionatului Național de tir sportiv. Poligonul de tir de la Tehnoton, cel mai modern din țară, a reunit la start peste 30 de sportivi, băieți și fete, seniori și juniori, care se întrec în competițiile de pușcă și pistol, aer comprimat 10 m.
Ieri a avut loc prima serie de trageri, iar astăzi ce-a de a doua, în urma căreia, după însumarea punctajelor, vor fi desemnați cei mai buni 8 sportivi care se vor întrece în finalele de duminică. Probele finale se desfășoară după un algoritm eliminatoriu. Astfel, sportivii vor efectua 12 trageri, după care sportivul cu cel mai slab punctaj va fi eliminat. În același mod se va proceda la fiecare două trageri, până vor rămâne în competiție doi sportivi, care își dispută medalia de aur. Punctajele sportivilor de la fiecare tragere se însumează și câștigă cel care adună cele mai multe puncte.
„Mă bucur că în aceste condiții dificile de pandemie competițiile sportive pot fi, în continuare, organizate și mai mult, mă bucur că reușim să organizăm la Iași o nouă etapă a Campionatului Național. De 15 ani știți foarte bine că Iașul devine pentru câteva zile Capitala tirului european și național. Din păcate, în acest an, nu avem participare internațională, motivat de restricțiile cauzate de pandemia de Covid-19 care a dat peste cap tot ce înseamnă activitate sportivă. Sunt condiții speciale de protecție în care ținem concursul de la Iași.
Cu toate acestea, valoarea competiției este una ridicată și așteptăm rezultate spectaculoase de la sportivii participanți, indiferent că vorbim de competiția de seniori sau de cele de juniori.
Tirul sportiv este unul dintre cele mai nobile sporturi, fiind inclus în programul olimpic încă de la prima ediție a Jocurilor Olipice, în 1896. Să nu uităm nici faptul că Iașul a dat deja un campion olimpic la tir, pe Alin Moldoveanu, în 2012, la Olimpiada de la Londra. Avem speranțe că sportivii români care vor participa la Olimpiada de anul viitor vor aduce noi medalii. Sunt mulți tineri talentați care pot face performanță în următorii ani”, a declarat Maricel Popa, președintele clubului sportiv Omega Tehnoton.
La concursul de la Iași participă și Alin Moldoveanu, medaliat cu aurul olimpic la Londra în 2012, dar și Eliza Molnar, campioană europeană cu echipa României de senioare în 2018 în proba de pușcă aer comprimat de la Gyor (Ungaria).
Cuvinte cheie: + campionatului național de tir sportiv
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Charles Geschke, co-fondator al companiei Adobe care a ajutat la dezvoltarea PDF, a murit
Florin Cîţu: Aştept desemnarea ministrului Sănătăţii de la USR PLUS
Dîncu, despre coaliţie: Seamănă cu CDR. Voiculescu joacă rolul lui Traian Băsescu
România, locul şase în Uniunea Europeană la producţia de grâu obţinută anul trecut
Litoralul românesc: Ce oferte şi preţuri au hotelierii pentru vacanţa de Paşte şi 1 Mai
O tranşă uriaşă de vaccin Pfizer soseşte luni în România. Câte doze ajung la Iaşi
GCS: 2.265 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus. 160 de pacienţi au decedat
Doi dintre pacienţii COVID aduşi de la Bucureşti la Iaşi au murit după câteva ore
Funeraliile prinţului Philip: O imagine cu Kate Middleton a devenit virală
Nulla, Nulla. FC Argeș-Politehnica Iași, 0-0. Ia lanterna, Herr Sibiu!
Serviciile secrete din Rusia şi Belarus susţin că au dejucat un atac asupra lui Lukaşenko
(FOTO) Aşa arată noul „brand” al Iaşului? O maşină distrusă ia ochii turiştilor care vin în oraş
Report de peste 5 milioane de euro la Joker şi de peste 1,57 milioane de euro la Loto 6/49
Pentru că s-au vaccinat. De azi, în Israel masca nu mai este obligatorie pe stradă
NASA: Zborul mini-elicopterului Ingenuity, ataşat roverului Perseverance, ar putea avea loc luni
Începe sezonul grătarelor. Cu câte persoane ai voie să stai în „jurul focului”
Medicul Beatrice Mahler: O parte din personalul de la ATI ”a abandonat lupta”
Alexei Navalnîi ar putea face stop cardiac în orice minut, avertizează medicii săi
The Sunday Times: Nave de război britanice vor ajunge în Marea Neagră în luna mai
Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi şi învinuieşte Moscova pentru explozia din 2014
Cinci situații bizare în traficul din Iași. Cât de periculoasă e semnalizarea rutieră în oraş
(FOTO) Un şofer din Iaşi „a vrut” să intre cu tot cu maşină într-un magazin Praktiker
Actorul George Ivaşcu, noul conducător al masoneriei din România
Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)
Ieşenii au schimbat scenariul Covid: De la roşu la galben. Ce se anulează?
Sute de locuri libere la Iaşi pentru vaccinare imediată, cu Pfizer şi Moderna
Nu pierdeți Festivalul ”ouălor încondeiate”. Are loc azi şi mâine, la Palat
Dosarul „Pizza pentru poliţişti”: începe judecata. Comenzile deveniseră normă de serviciu
VIDEO O studentă de la Fizică, în finala naţională a concursului de ştiinţă FameLab
Ce a păţit un ieşean care a muncit în Belgia pe promisiunea unui consătean
Iată lista: cum s-au împărţit ieri pe comune 27 milioane de lei din impozitele ieşenilor!
Verdict final pentru elevul care şi-a transformat prietenele de clasa a VIII-a în prostituate
Două companii cu afaceri importante în Iaşi au fost premiate pentru performanţele lor
Doi ani de închisoare pentru că a băgat în pantaloni un robinet, la Leroy Merlin
Şoferiţă prinsă beată la volan: un an de închisoare cu executare
Un vis spulberat; echipa feminină de tenis de masă Politehnica Iaşi a ratat caliicarea în Superligă
VIDEO Trei țigănci din Iași, experte în ascunsul cascavalului sub fuste. Filmate într-un supermarket
Iași-Antalya în sezonul estival, cursă aeriană propusă pentru aprobare de Wizz Air
Nicolae GRECUDe la Koudela la Schär, via Şovre |
Eugen MUNTEANUMetamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV) |
pr. Constantin STURZUIar şi iar despre pocăinţă |
Aurelian-Petruș PLOPEANUCum a devenit Europa un model civilizaţional? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.