Iașul, în pragul unui proces de 30 milioane euro din cauza unui contract ratat cu cărbune: Primăria caută avocat

miercuri, 14 mai 2025, 03:30
3 MIN
 Iașul, în pragul unui proces de 30 milioane euro din cauza unui contract ratat cu cărbune: Primăria caută avocat

Primăria Iași caută avocat pentru un proces cu o miză de cel puțin 30 milioane euro. Litigiul s-a iscat în jurul derulării defectuoase a contractului de achiziție a cărbunelui din perioada 2022 – 2023.

Suma reprezintă cuantumul minim solicitat de furnizorul Vitol Geneva în contextul în care compania acuză Primăria că nu a dus la bun sfârșit contractul de livrare: din 154.000 tone contractate la Iași au ajuns efectiv puțin peste 85.000 tone.

Pentru a identifica un avocat, Primăria a lansat o procedură de achiziție: ofertantul trebuie să facă dovada că are experiență în litigii comerciale internaționale. În acest sens, municipalitatea solicită dovezi că avocatul interesat să fi fost implicat în soluționarea a cel puțin două astfel de litigii, fiecare cu o valoare de mininim 10 milioane euro, iar o parte din litigiu să fi fost o instituție publică.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

„Cunoștințe de specialitate în materia dreptului comercial internațional și dreptului englez (common-law), posibilitatea de a pleda în cadrul Curții Supreme de Justiție – Tribunalele Afacerilor și Proprietăților din Anglia și Țara Galilor – Tribunalul Comercial, precum și la instanțele superioare în eventualele căi de atac”, este cerința specifică solicitată de Primăria Iași în cadrul documentației de atribuire a contractului.

Cât va plăti Primăria pe avocați?

Primăria a invocat posibilitatea de a pleda în fața Curții Supreme din Anglia întrucât Vitol a deschis procesul la această instanță, contractul dintre cele două părți fiind încheiat sub incidența legislației engleze.

Documentația care stă la baza achiziției serviciilor de avocatură nu are prevăzută o sumă pentru valoarea contractului.

„Prețul oferit va fi stabilit pe oră și/sau zi, va fi ferm și nu poate fi modificat pe toată perioada contractului”, se mai arată în document.

În ceea ce privește criteriile de atribuire, prețul (cel mai mic dintre cele ofertate) are o pondere de 40%, în timp ce experiența similară de 60%. Punctajul maxim în cazul celui de-al doilea criteriu se acordă pentru minimum 4 contracte în care avocatul să fi fost implicat anterior, fiecare în valoare de cel puțin 10 milioane euro: 3 contracte similare au o pondere de 40%, iar existența a doar 2 contracte nu va fi punctată, dar oferta va fi considerată conformă.

Casele de avocatură interesate pot depune oferte cel târziu până pe 26 mai. Vitol a chemat în judecată Primăria Iași în noiembrie 2024.

„Cererea reclamantului este evaluată provizoriu la peste 24,8 milioane lire sterline”, se arată în cererea de judecată depusă de Vitol la Londra.

La cursul stabilit în octombrie 2024, suma ajunge la circa 30 milioane euro. Dar acest cuantum este unul minim și, după cum se arată și în cerere, este calculat „provizoriu”.

„Prin încălcarea contractului, pârâtul (Primăria Iași, n.r.) nu a plătit și nu a preluat posesia asupra 68.900 tone metrice de cărbune, în conformitate cu planul de livrare agreat între părți. Drept urmare, reclamantul a suferit pierderi și daune care reflectă diferența dintre prețul contractului și prețul pieței cărbunelui la momentul în care ar fi trebuit acceptată”, se mai precizează în cerere.

În februarie 2025, primarul Mihai Chirica își exprima speranța că litigiul va fi soluționat amiabil, cu toate că negocierile purtate timp de aproape 2 ani au eșuat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii