Legat de consultarea ieşenilor, din cele mai mult de 400 de comentarii la postarea de pe pagina de Facebook a Primăriei, peste 95% se poziţionează total împotrivă. Pe lângă aspectele legate de estetica vizibilă din noile randări şi propunerile de a înlocui aleile confortabile pentru plimbat din prezent cu dale de granit („Groaznic!”, „Oribil!”, „cineva are de vândut pavele”, „Nu are ce căuta acolo!” etc.), cele mai multe temeri sunt legate de trauma tăierilor de copaci, specialitatea edililor ieşeni din ultimii 10 ani („Lăsaţi teii în pace!”, „Tăiaţi copacii ca să puneţi nişte porcării în loc?”).

Istoricul Primăriei Iaşi la acest capitol face ca nici măcar precizarea printr-un comentariu că vor fi tăiaţi doar arborii bolnavi să nu tempereze înverşunarea cetăţenilor. Aceştia sunt speriaţi de gândul că unul dintre ultimele spaţii publice care oferă confortul umbrei şi temperaturilor mai scăzute, oferit din plin de copacii înalţi ai Parcului Copou, va dispărea pe timpul şi după cele 36 de luni de „modernizare” promise de administraţie. Doamna Cătălina Neculau pare să le sintetizeze: „Ce aveţi cu teii, fraţilor? De ce asfaltăm atât? Şi aşa abia se poate respira. Câte grade vreţi vara? Chiar nu a învăţat nimic nimeni din masacrarea teilor de pe Ştefan cel Mare?”

Absolut toate argumentele legate de necesitatea şi oportunitatea implementării soluţiei, produse într-un birou de cineva care avea ca obligaţie să umple nişte rânduri fără a spune ceva concret şi aplicabil („îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă”, „satisfacerea nevoilor de agrement şi recreere”, „reducerea nivelului de poluare prin amenajarea de spaţii verzi”, „îmbunătăţirea aspectului estetic al oraşului”, „valorificarea resurselor locale” şi „dezvoltarea echilibrată şi durabilă a municipiului Iaşi”) sunt desfiinţate în comentarii de cei care chiar utilizează parcul. Iar în condiţiile în care planul prevede reducerea suprafeţei totale de spaţii vezi din parc, să spui că vrei să reduci poluarea, printr-un astfel de proiect, dintr-un oraş fruntaş la acest capitol la nivel naţional nu e doar hilar, ci de-a dreptul cinic.

Dacă citeşti raportul tehnic şi te uiţi la imaginile oferite de proiectant, vezi că inclusiv asigurările că nu vor exista tăieri suplimentare pe care s-au grăbit să le dea oamenii din departamentul de comunicare nu au un suport solid. Posibilitatea de a tăia arborii existenţi este menţionată de câteva ori, inclusiv legat de amplasarea unui foişor de dimensiuni superioare celui existent (50 mp suprafaţă, înălţime de 6,2m), iar prin mărirea suprafeţelor betonate, aşa cum am menţionat şi mai sus, spaţiile verzi se reduc.

In Iaşi nu s-a amenajat niciun parc nou de foarte mult timp, iar cele 10 ha ale Parcului Copou şi cele 5 ale Parcului Expoziţiei gem de oameni vara, când lumea caută un refugiu din calea soarelui dogoritor şi a zăpuşelii. Ieşenii cer doar îngrijirea mobilierului urban existent în parc, evitarea umplerii parcului de comercianţi care să-i altereze estetica şi asigurarea unor toalete disponibile de dimineaţa până seara. Exemplul toaletei automate din Parcul Expoziţiei e de evitat, aceasta, deşi a costat 30.000 de euro, fiind mai mereu nefuncţională. În loc să se concentreze asupra numeroaselor propuneri primite dinspre cetăţeni (inclusiv cu sugestii de amplasamente şi soluţii legale de intrare în posesie a terenurilor, acolo unde municipalitatea nu e deja proprietar), Primăria Iaşi şi-a propus să lege la cap oraşul cu încă un şantier fără să existe vreo nevoie reală, fără o soluţie care să justifice o intervenţie asupra celui mai vechi parc urban din România.

În epocă, numele actualului bulevard Carol I, fosta Uliţa Copoului, era Podul Verde, datorită zonelor cu vii şi grădini ce unea casele unor boieri precum Sturza, Ghica, Balş, Cantacuzino, Catargiu de pe dealul Copoului. Cu o construcţie demarată în anii 1833-1834, sub domnitorul Mihail Sturza, parcul, ce a mutat interesul boierilor dinspre Galata şi Bucium, găzduieşte mai mulţi arbori seculari, printre care teiul lui Eminescu, cu o vârstă de peste 500 de ani, determinată în 2013 de expertiza regretatului ing. Ioan Lupu. De altfel, în 1852 suprafaţa parcului era aproape dublă (19 ha). Comparativ, Parcul Cişmigiu din Bucureşti avea să fie construit abia în 1854, Parcul Sub Arini din Sibiu în 1856, iar Parcul Carol din Bucureşti în 1864.

Acelaşi parc Copou este locul în care este amplasat şi cel mai vechi monument de for public din România, „Obeliscul cu lei” - Monumentul Regulamentului Organic, dar şi Monumentul Legilor Constituţionale. Iniţial, construcţia fusese încredinţată arhitectului vienez Johann Freiwald, apoi inginerului rus Mihail Singurov (ambii au lucrat la Catedrala Mitropolitană), care nu au reuşit să-l realizeze din cauza problemelor ivite de aducerea blocurilor de piatră necesare de la Şcheia. Într-un final, în 1841, Gheorghe Asachi, cel care proiectase monumentul, şi-a asumat şi execuţia şi a izbutit să aducă materialele cu mari eforturi, în care trase de multe perechi de boi. Cei patru lei au fost sculptaţi de Johann Semser, la Liov (Lemberg/ Lwow), oraş care atunci făcea parte din Polonia.

Cei care au condus oraşul atunci şi ne-au lăsat atâtea elemente de patrimoniu cu care ne mândrim şi în zilele noastre au avut viziunea şi priceperea administrativă de a căuta şi a aduce arhitecţi, ingineri şi artişti din toată Europa pentru a da Iaşului o dimensiune europeană. În zilele noastre, deşi incapabili să genereze alte edificii sau spaţii publice de calitate şi impact similare, reabilitarea unui obiectiv de importanţa Parcului Copou este tratată superficial, mercantil, fără consideraţie şi respect pentru istorie şi fără a asculta nevoile şi rugăminţile cetăţenilor de a nu distruge singurul loc în care mamele îşi mai pot plimba landourile fără să-şi trezească copiii din somn, în care copiii se pot da cu role sau trotinete în siguranţă, în care tinerii îndrăgostiţi pot sta pe bancă la umbra unui tei şi în care femeile pot merge pe tocuri fără grija că şi le vor rupe sau se vor accidenta.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi