
Iașul, locul doi pe țară după numărul locuințelor vândute. Luna cea mai „fierbinte” a tranzacțiilor: februarie. În Iași se vinde cât în toată Moldova

Aproape 5.000 de locuințe s-au vândut în județul Iași în prima jumătate a acestui an. Recordul de vânzări la Iași, dar și în regiunea de Dezvoltare Nord-Est, a fost înregistrat în februarie, când s-au vândut peste 30% din totalul locuințelor tranzacționate în întregul semestru I din 2024.
Județul Iași a fost al doilea din țară, după Timiș, dar foarte aproape de acesta, ca număr de unități individuale tranzacționate, potrivit datelor agregate din statisticile Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Piața imobiliară a scăzut în întreaga țară
Cu o singură excepție (județul Olt), piața imobiliarelor a scăzut în toată țara. La nivel național, numărul locuințelor și al terenurilor intravilane sau extravilane, cu sau fără clădiri, s-a redus în prima jumătate a acestui an, când s-au tranzacționat 296.429 imobile, cu 23% față de perioada similară din 2023. Din 42 de județe (inclusiv Municipiul București), doar în județul Olt s-au vândut în acest an mai multe obiecte imobiliare decât anul trecut. De la 1.025 de tranzacții realizate anul trecut, Oltul a ajuns la 2.662, o creștere cu 160%.
Iașul, în schimb, s-a numărat printre județele cu cea mai mică scădere a numărului total de tranzacții imobiliare (-8%). Dacă în prima jumătate a anului trecut se vindeau aici 14.936 de case sau terenuri, numărul tranzacțiilor în primul semestru din 2024 a fost de 13.757. Evoluții în scădere mai mici decât Iașul au mai înregistrat doar județele Ilfov (-2%) și Brăila (-4%), în timp ce în restul județelor s-au perfectat până la -65% mai puține tranzacții imobiliare în acest an.
Cel mai mult s-au dus „la vale” terenurile
Cel mai mult au scăzut însă tranzacțiile cu terenuri, în timp ce vânzările de locuințe au crescut. În total, în România s-au vândut cu 16% mai multe locuințe în acest an față de anul anterior. Iar Iașul a fost unul dintre campionii acestor tranzacții: aici s-au vândut cu 77% mai multe locuințe decât anul trecut, ceea ce face ca Iașul să înregistreze a treia cea mai mare creștere a vânzărilor pe sectorul locuințelor (unități individuale), după Olt (+176% și Brăila +100%).
Din totalul locuințelor vândute în primul semestru din an (77.204), 31% din tranzacții s-au realizat în București.
Cu 4.857 de unități individuale vândute în primele șase luni, Iașul a fost județul cu al doilea cel mai mare număr de astfel de tranzacții, după Timiș.

Excluzând Municipiul București, în județele Timiș și Iași s-au tranzacționat cele mai multe locuințe în prima jumătate a anului 2024 (6,5%, respectiv 6,3% din totalul unităților individuale tranzacționate la nivelul țării); sursă date: ANCPI
În Iași, cele mai multe locuințe s-au vândut în primele trei luni din an, cu un vârf în luna februarie: cele 1.512 tranzacții înregistrate atunci reprezintă aproape o treime din totalul vânzărilor din prima jumătate a acestui an.

Aproape o tremie din totalul locuințelor vândute în Județul Iași în prima jumătate a anului 2024 au fost tranzacții realizate în luna februarie (31%), în timp ce în mai, luna cu cele mai slabe vânzări, s-au realizat 10% din totalul tranzacțiilor; sursă date: ANCPI
La nivelul Regiunii Nord-Est, numărul locuințelor tranzacționate a fost de aproape zece mii. Jumătate dintre aceste vânzări s-au înregistrat în județul Iași. Bacău și Suceava au avut 1.570, respectiv 1.378 de unități individuale vândute, în timp ce în județul Botoșani s-au realizat cele mai puține astfel de vânzări din regiune (523).
Pe luni, tranzacțiile la nivel național au „arătat” diferit decât la Iași: apetitul cel mai mare pentru vânzarea/cumpărarea de locuințe a fost aprilie, când în România s-au vândut 15.168 de locuințe, în timp ce în ianuarie (10.215) au avut loc cele mai puține tranzacții.
Publicitate și alte recomandări video