Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Iaşul marilor Uniri în viziunea lui Victor Bejan

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Având o astfel de istorie în spate, cartea-album este document îmbibat cu dragoste faţă de Iaşi şi România, un imn închinat istorie dulcelui Târg, menit să echilibreze, prin atmosfera şi sentimentele pe care le degajă, acele atitudini şi acele cărţi ce privesc istoria noastră dintr-un unghi din ce în ce mai derizoriu.

Istoria Iaşilor şi a celor două sau chiar trei Uniri, dacă punem în ecuaţie unirea realizată de Mihai Viteazul în 1600, are mai multe feţe şi faţete. O putem privi rotind în faţa ochilor doar partea goală a paharului sau partea plină în care plutesc cufundate într-un lichid gros, dulce-amărui, evenimentele majore ce au marcat destinul urbei noastre. Iaşul e, într-adevăr, un oraş al marilor uniri, dar e şi un oraş unde dezbinarea şi invidia se simt în elementul lor. Şi acesta e unul din zecile sau poate sutele de paradoxuri ce caracterizează urbea noastră. De aici şi neîmplinirile, de aici şi durerile înăbuşite sub spuza veacurilor, de aici şi lentoarea specific moldovenească.

Privită prin partea plină a paharului, trecutul Iaşilor are ceva din mirajul Mecăi, descrisă de Macedonski în poemul Noapte de decemvrie. Zidurile Mecăi sunt o iluzie întrezărită de poeţi ce stau la gura sobei privind cum fumul degajat de jeraticul amintirilor naşte fantasme de mărire. Istoria Iaşilor are şi ea ceva din obsesia unui miraj.

Privită prin partea goală a paharului, Iaşul păstrează între zidurile sale, poate chiar mai mult decât Bucureştiul, ceva din putreziciunea, viciile şi moliciunea levantină a caracterelor din Craii lui Mateiu Caragiale. E un oraş al visului, potopit de moliciune levantină. Un oraş greu încercat de istorie, unde, deseori, evenimente stau în loc, iar alteori, mai ales în momentele de cumpănă, se adună în noduri gordiene, pe care printr-o mişcare neaşteptată, hazardul le despică în două, eliberând istoria dintr-o strânsoare ce părea să-i fie fatală.

O astfel de încâlceală a existat în anii premergători Unirii Principatelor, dar şi în anii tragici de dinainte de Marea Unire din 1918, când Iaşul a devenit, pentru scurt timp ce-i drept, capitala României. În acest oraş, rămas cumva, cum zicea cineva, pe buza tutunului, s-au făcut toate demersurile pentru prima, dar şi pentru a doua unire; aici au fost constituite bazele României moderne.

Şi Unirea Principatelor, şi Marea Unire s-au făcut prin sacrificii enorme. Pe altarul Unirii, Iaşul şi-a sacrificat propriul său destin.

Menţionat pentru prima oară într-un privilegiu comercial (acordat negustorilor din Liov), emis pe 6 octombrie 1408, la Suceava de domnitorul Alexandru cel Bun, documentul aruncă o lumină fastă asupra locului: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Ţării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi că am încheiat cu sfetnicii şi cu orăşenii din târgul Liov şi cu tot poporul lor şi am făcut aşezământ despre vămi, în ţara noastră, şi am încheiat cu dânşii ca să umble în ţara noastră cu mărfurile lor”.

Chiar dacă existenţa oraşului e mult mai veche decât apare în document, hrisovul emis de Alexandru cel Bun nu numai că certifică existenţa Iaşilor, dar îi conferă, prin privilegiile acordate negustorilor lioveni (observăm că în târgul Ieşilor taxele vamale erau de două ori mai mici decât cele de la Suceava), un potenţial economic de dezvoltare în viitor. Fără aceste privilegii acordate, Iaşul ar fi rămas un simplu târg prăfuit, cum sunt atâtea azi pe harta Moldovei.

Al doilea punct nodal al istoriei Iaşului are loc în anul 1564, în timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu, când capitala Moldovei se mută de la Suceava la Iaşi.

De obicei, istoricii trec cu nonşalanţă peste acest episod, fără să menţioneze faptul că această mutare nu s-a făcut nici prin voinţa, nici printr-un capriciu al domnitorului, ci printr-o dispoziţie a Porţii Otomane, care a dat ordin ca zidurile „cetăţii de scaun”, probabil din pricina faptului că erau greu de cucerit, să fie dărâmate.

După mutarea capitalei Moldovei la Iaşi, Suceava intră într-un con nemeritat de umbră, iar Iaşul, prin schimbarea statului, cunoaşte o perioadă de înflorire, atât din punct de vedere economic, cât şi cultural, mai cu seamă în secolul al XIX-lea. După Unirea Principatelor, lucrurile se schimbă, şi, după cum au prevăzut mulţi dintre adversarii unirii, Iaşul, în ciuda promisiunilor şi sacrificiilor făcute, intră şi el într-un con de umbră şi într-o perioadă de stagnare, şi odată cu el, din cauza vitregiei istoriei (altă era soarta Moldovei când avea prin Nordul Bucovinei căi deschise spre Europa Occidentală, şi ieşire la Mare, şi alta soarta de acum), încetul cu încetul, toată Moldova.

Privită prin partea plină a paharului, „Iaşul - după cum spune Nicolae Iorga - este mai mult decât o ilustră capitală a Moldovei. Printre zidurile sale sălăşluiesc comori de artă pe care nici o urbe a României de azi nu le posedă cu atâta îmbelşugare”.

Iorga vede Iaşul ca pe o Meca: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea [...]. În conştiinţa lui naţionala ar fi o lipsă, dacă el n-ar fi văzut oraşul care a fost şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei...”

Azi Iaşul este bântuit de acele nostalgii şi de regrete ce răzbat printre rândurile scrise de Ion Creangă după plecarea lui Eminescu în capitală: „Bădie Mihai, ai plecat şi mata din Ieşi, lăsând în sufletul meu multă scârbă şi amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bini pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ş-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. (...) Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uzitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase… Dar coşcogeamite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă… Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric şi Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de agheasma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi... Cu toată dragostea, Ionică”. Cu tot mirajul înşelător al dulcelui Târg, Bucureştiul, chiar dacă e departe de a fi o Mecă pentru spiritualitatea românească, goleşte în fiecare epocă vechea capitală a Moldovei de tot ce are ea mai bun. Deşi rând pe rând, au plecat din Moldova, Cuza, Kogălniceanu, apoi Maiorescu, şi Eminescu, şi alte spirite înalte, totuşi, din când în când, cum s-a întâmplat în perioade de aur a Vieţii Româneşti, a Însemnărilor ieşene, dar şi a perioadei în care, nu se ştie prin ce miracol, s-ar întors aici George Călinescu, deşi Iaşul i-a fost aproape fatal, să scrie Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, Iaşul renaşte din propria-i cenuşă.

În albumul Iaşul - istorie vie a celor trei Uniri, apărut la Ed. Timpul în 2020, Victor Bejan priveşte istoria Iaşului prin prisma paharului plin, acoperit de pâcla deasă a marilor zidiri. Volumul, după cum declară însuşi autorul lui, e o reverenţă făcută sutelor de mii de români, care, prin jertfa lor, au înfăptuit miracolul României Mari, şi a celorlalte uniri. E şi o reverenţă şi o datorie, şi un jurământ făcut strămoşilor săi, unul dintre ei fiind preotul Dionisie Bejan (la un moment dat, preşedinte al Consiliului Naţional Român din Bucovina), celălalt, bunicul pe linei maternă, profesorul Gheorghe Vasilache, combatant în primul Război Mondial, precum şi fratele acestuia, Grigore Vasilache, căzut pe front la luptele de la Mărăşeşti.

Volumul este închinat, totodată, şi memoriei tatălui său, ilustrul medic Vlad Bejan, şi a altor rude apropiate, care luptând în ultimul război, au încercat ca să se „menţină graniţele fireşti” ale României în matca lor, iar mai târziu, spre sfârşitul anilor optzeci şi nouăzeci, au luptat, cum a fost cazul doctorului Vlad Bejan, pentru unirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei cu patria mumă.

Volumul este punctat cu tot felul de fotografii inedite din albumul de familie Bejan, printre care şi imaginea pianinei Marei Uniri, aflată azi în proprietatea familiei Victor Bejan, instrument mirific la care a fost compus, de către preotul Alexandri Cristea, cântecul „Limba noastră”, pe versurile lui Alexei Mateevici, devenit între timp imnul Basarabiei.

Având o astfel de istorie în spate, cartea-album este document îmbibat cu dragoste faţă de Iaşi şi România, un imn închinat istorie dulcelui Târg, menit să echilibreze, prin atmosfera şi sentimentele pe care le degajă, acele atitudini şi acele cărţi ce privesc istoria noastră dintr-un unghi din ce în ce mai derizoriu. 

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Operaţiunea „Gunoiul”

Cătălin ONOFREI

Operaţiunea „Gunoiul”

Când normalul pare ceva complet anormal.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Super-mega

Briscan ZARA

Super-mega

Fără teama că exagerez spun că viitorul nu sună deloc bine pentru televiziunile clasice, le prevăd o dispariţie totală sau cel puţin o trecere în planul doi, cam cum este azi teatrul radiofonic. În curând oricare cetăţean cu o cameră de luat vederi sau un telefon performant va putea avea propriul lui show cu invitaţi importanţi în sufrageria casei. Şi e o activitate perfectă şi fructuoasă pentru noile generaţii care nu îşi găsesc rostul pe lume.

Situaţia femeii reflectată în statisticile oficiale

Ciprian IFTIMOAEI

Situaţia femeii reflectată în statisticile oficiale

În România, femeile reprezintă 51,1% din totalul populaţiei rezidente (stabile), care se referă la persoanele care au locuit la reşedinţa obişnuită o perioadă neîntreruptă de cel puţin 12 luni înainte de momentul de referinţă. 

Comemorarea unui martir

Mihai DORIN

Comemorarea unui martir

Duminică, 21 februarie ac, Episcopia Romano-Catolică de Iaşi a oficiat o ceremonie de comemorare a preotului martir, Dumitru Matei, executat cu exact 70 de ani în urmă, la 21 februarie 1951, la închisoarea Jilava, în urma unei sentinţe de condamnare la moarte pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti.

pulspulspuls

Iată care e noua socoteală politică cu vicii! Mihăiţă a dat cu oiştea-n gard

Iată care e noua socoteală politică cu vicii! Mihăiţă a dat cu oiştea-n gard

Una la rece pe azi din cotloanele fierbinţi ale politichiei de Bahlui, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.