VIDEO: Filmul accidentului de ieri de la Miclăuşeni. Două persoane şi-au pierdut viaţa
Eugen Damatar de 63 de ani si sotia Lucia de 60 circulau ieri spre Butea într-un Logan, dinspr (...)
citeste totmiercuri, 29.03.2023
Zilele trecute, pentru cei care mai aveau îndoieli a devenit evident că Iașul e tratat la capitolul „și altele” de către București. Alocarea pentru bugetele locale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2023, sume orientate pentru finanțarea unor investiții, este de-a dreptul catastrofală pentru municipiul Iași și, după cum susține deputatul PSD Marius Ostaficiuc, umilitoare în raport cu fondurile primite de alte municipii. „La o simplă trecere în revistă a sumelor alocate anul acesta, înțelegi imediat că Iașul nu este luat în serios, nici ca oraș, nici ca județ. Ca ieșean mă simt umilit, fie numai dacă mă uit și văd cât au primit orașe precum Timișoara sau Craiova”, a precizat parlamentarul.
Astfel, doar 1.462.000 lei vor ajunge la Iași, mare parte din sumă fiind alocată reabilitării Corpului B de la Palatul Copiilor, iar restul de 42.000 lei bani destinați finanțării unor licee tehnologice cu profil agricol. Orașe similare Iașului au o situație mult mai bună la capitolul finanțare de la centru. Un exemplu relevant este municipiul Timișoara căruia i s-au alocat 5.063.000 lei. Un alt exemplu este Craiova, care primește 4.232.000 lei.
Unor orașe mai mici li s-au alocat sume și de câteva ori mai mari decât capitalei Moldovei. Spre exemplu, municipiul Câmpulung (Argeș) va primi 4.200.000 lei, municipiului Deva i s-au alocat 2.795.000 lei, municipiul Făgăraș va primi 2.178.000 lei, orașul Victoria (Brașov) se laudă cu 2.300.000 lei, orașul Întorsura Buzăului cu 2.100.000 lei, orașul Baia de Aramă (Mehedinți) cu 2.130.000 lei. Ca și cum nu ar fi fost suficient, municipiul Iași e depășit și de unele comune, precum Dumbrăvița (Timiș) -2.492.000 lei, Sichevița (Caraș Severin) – 1.380.000 lei, Baraolt (Covasna) – 1.500.000 lei, Brănești (Dâmbovița) – 1.600.000 lei „Faptul că suntem depășiți de orașe mult mai mici, ba chiar și de comune, e menită să ne pună pe gânduri. Ne-am obișnuit să fim depășiți de Cluj, Timișoara, Oradea sau Craiova, însă acum, mai nou, constat că ne lasă în urmă și localități despre care edilii noștri nu știu nici măcar unde se află pe hartă”, a comentat deputatul Marius Ostaficiuc.
O discuție e legată și de prioritizarea unor cheltuieli. Dacă Iașul preferă să reabiliteze corpul B al Palatului Copiilor, Clujul alocă o sumă similară subvenționării energiei termice furnizată populației, iar Craiova investește toți banii în reabilitarea canalului colector de la stația de epurare a orașului.
Nici la nivel de județ nu stăm mai bine. Județul Iași are 3.700.000 lei, fiind depășit de județe precum Caraș Severin (19.000.000 lei), Timiș (12.622.000 lei), Alba (10.055.000 lei), Argeș (9.966.000 lei), Galați (9.700.000 lei), Suceava (8.791.000 lei), Prahova (8.735.000 lei), Brăila (8.505.000 lei), Maramureș (8.000.000 lei), Mureș (7.330.000 lei), Dolj (7.000.000 lei), Brașov (6.978.000 lei), Bihor (6.876.000 lei).
„În opinia mea, există o singură explicație rațională: liderii noștri locali pur și simplu nu contează la București. Nu au nicio autoritate, nu au nicio ușă importantă deschisă, nu sunt respectați și tratați ca niște lideri veritabili. Când s-a pierdut șirul dosarelor penale pe care le ai, când la Primărie descinde luni DNA și miercuri DIICOT, când o țară întreagă te vede urcat în dubă, ca inculpat, nu poți emite niciun fel de pretenții. E frustrant, ieșenii nu au nicio vină că acești oameni se agață de funcții, chiar dacă e evident că au devenit o povară, o piatră de moară pentru oraș și pentru județ”, a conchis deputatul PSD Marius Ostaficiuc.
Cuvinte cheie: + Marius Ostaficiuc, Iasul pe harta neagra a finantarilor de la centru, buget local
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.