Iaşul sub gerul crunt din 1926: oraşul îngheţa, oamenii degerau în trenuri, dar se făceau de zor planuri de viitor. Ce scriau ziarele ieșene acum 100 de ani

La început de ianuarie 1926, Iaşul îşi trăia iarna în toată asprimea ei, sub un cer de plumb şi într-un ger care părea să fi ales capitala Moldovei drept ţintă predilectă. În timp ce prin alte părţi ale ţării temperaturile se arătau mai îngăduitoare – la Craiova se înregistrau, uimitor, 14 grade peste zero – la Iaşi frigul „bântuia îngrozitor”, după cum consemnau ziarele vremii. Trenurile soseau cu întârzieri de ore întregi, iar călătorii, prinşi peste noapte în vagoane neîncălzite, coborau în gări cu picioarele degerate. Era o iarnă care nu ierta, dar pe care oraşul o suporta cu resemnarea deja exersată în deceniile grele de după război.

Foaia poporului, 1926-01-17 / nr. 3 nota:

„La Iaşi, începând din 10 Ian., bântue un ger îngrozitor. La Craiova, în ziua de 12 Ian. au fost 14 grade. Tot în aceasta zi, la Braila călătorii cu trenul au sosit cu o întârziere de mai multe ore. Frigul de peste noapte a fost foarte mare, aşa că unora le-a îngheţat picioarele în tren”.

Dincolo de ger, viaţa administrativă a oraşului mergea însă înainte. La mijlocul lunii ianuarie, Comisia interimară a Iaşului se reunea sub preşedinţia lui Constantin Toma pentru a discuta bugetul pe anul 1926. Cifrele, prezentate cu grijă şi optimism, arătau un oraş care încerca să se aşeze pe baze financiare solide: venituri de peste 81 de milioane de lei şi cheltuieli uşor mai mici, astfel încât exerciţiul bugetar se încheia cu un modest, dar simbolic excedent. Nu era doar o victorie contabilă, ci şi una de imagine, într-o epocă în care administraţiile locale se luptau cu lipsuri cronice.

Ce indicii găseau în bugetul de atunci

Bugetul nu însemna doar echilibru pe hârtie, ci şi promisiuni concrete. Se prevedeau fonduri pentru o nouă cazarmă a pompierilor, pentru refacerea halei, pentru îngrijirea grădinilor publice – acele insule de verdeaţă care ofereau ieşenilor un răgaz de respiraţie în oraşul dens şi prăfuit. Erau alocaţi bani pentru burse studenţeşti, semn că Iaşul continua să se perceapă pe sine drept un oraş universitar, dar şi pentru construirea unei vespasiene subterane, detaliu aparent mărunt, dar grăitor pentru preocuparea faţă de igiena urbană. Chiar şi funcţionarii vârstnici, aproape de pensie, îşi găseau locul în acest buget, prin promisiunea unor salarii de bază majorate la ieşirea din activitate.

„Noul buget al primăriei Iaşi

IAŞI. 16 – Comisia interimară a oraşului a ţinut aseară şedinţă sub prezidenţia d-lui Const. Toma.

S’a luat în discuţie bugetul comunei pe anul 1926. D. Const. Toma a făcut o expunere asupra noului buget arătând că el prevede la venituri suma de 81.326.000 lei şi la cheltueli suma de 81.193.000 lei, astfel încât bugetul se închee cu excedent de 133 000 lei.

Bugetul este de fapt de 18.230.000 sumă la care se adaugă şi subvenţia statului acordată comunei Iaşi prin noua lege administrativă.

1. Toma a arătat că prin noul buget s’a ţinut seamă şi de funcţionarii comunali a căror stare materială a fost îmbunătăţită simţitor-

Bugetul prevede şi o importantă sumă pentru construirea unei cazărmi pentru pompieri, complectarea refacerea halei, îngrijirea grădinelor publice.

De asemenea se mai prevede şi suma de 150.000 Iei pentru bursele studenţeşti, precum şi 200.000 lei pentru construirea unei vespasiane subterane.

A mai fost trecută în buget şi o sumă pentru bătrânii funcţionari spre a li se mări salariile de bază la eşirea lor la pensie.

Membrii comisiei interimare deşi cunoşteau țifrele din buget, au ascultat expunerea d-lui Const. Toma pe care l’au felicitat pentru munca depusă la primărie.

Bugetul a fost votat apoi în unanimitate.

Şedinţa s’a ridicat la ora 9 seara”.

Argus, 1926-01-18 / nr. 3821

În plan demografic, Iaşul se confirma drept unul dintre marile oraşe ale României Mari. Cu aproximativ 185.000 de locuitori, se afla imediat după Bucureşti şi Chişinău, într-o competiţie tăcută cu Galaţiul şi Brăila. Era un oraş viu, numeros, cu ambiţii şi probleme pe măsură, prins între gloria culturală a trecutului şi provocările modernizării accelerate.

„Cele mai noui date statistice”

Ziarul Patria reda cifrele după „cele mai noui date statistice” și ordona orașele principale ale României, în ordinea descrescătoare a mărimii populației. Lista cuprindea multe orașe care acum sunt în Republica Moldova sau în Ucraina.

„Populaţia oraşelor. După cele mai noui date statistice oraşele principale ale României au următoarea populaţie: Bucureşti 800.000, Chişinău 190.000, Iaşi 185.000, Galaţi 180.000, Cernăuţi 115.000, Timişoara 100.000, Brăila 100.000, Ploeşti 98.000, Cluj 95.000, Oradea-Mare 90.000, Arad 79.000, Craiova 70.000, Constanţa 65.000, Sătmar 59.000, Braşov 53.000, Cetatea Albă 50.000, Ismail 50.000, Tighina 50.000, Bălţi 45.000, Buzău 45.000, Hotin 40.000, Sibiu 40.000, Botoşani 36.000, Soroca 36.000, Bazargic 35.000, Turnu Severin 35.000, Târgul-Mureş 34.000, Sighetul Mar. 30.000, Bârlad 30.000, Bacău 28.000, Focşani 26.000, Piatra-Neamţ 25.000, Bolgrad 25.000, Orheiu 25.000, Roman 25.000, Lugoj 24.000, Giurgiu 23.000, Tulcea 23.000, Piteşti 22.000, Călărași 22.000, Tecuci 21.000, Târgu-Jiu 20.000, Caracal 20.000”

Patria, 1926-01-17 / nr. 12

În același timp, o fotografie publicată de ziarul Opinia la 20 ianuarie 1926 surprindea, într-o formulă aproape exotică pentru cititorul ieșean al vremii, ceea ce ziarul numea „sporturi de iarnă”: patinajul cu pânze, un amestec de schi, navigație și experiment tehnic – „cel mai nou sport care se practică acum în Germania și în țările scandinave”, după cum preciza legenda.

Opinia 1926-01-20 / nr. 5592

Imaginea spune mult mai mult decât pare la prima vedere. Pentru cititorii ieșeni din 1926, fotografia avea probabil ceva de spectacol și de promisiune. În timp ce orașul îngheța sub temperaturi necruțătoare, în paginile ziarului apărea ideea că frigul poate fi domesticit, transformat în sport, în experiență modernă. Un contrast puternic între realitatea trăită pe străzile Iașului și imaginarul occidental al unei ierni „civilizate”, alunecând lin pe gheață, purtat de vânt.

Publicitate și alte recomandări video