Iașul, sub un val de poluare masivă: inversiunea termică face aerul irespirabil. Șefa de la Mediu: „Ieșeni, purtați măști!”

marți, 21 ianuarie 2025, 12:13
5 MIN
 Iașul, sub un val de poluare masivă: inversiunea termică face aerul irespirabil. Șefa de la Mediu: „Ieșeni, purtați măști!”

Ne sufocăm în Iași! În ultima săptămână, aerul din Iași a revenit irespirabil. Din cauza inversiunii termice, poluarea a atins cote foarte mari în ultima săptămână, iar calitatea rea sau foarte rea a aerului a fost înregistrată în aproape toate zonele din municipiu, acolo unde sunt montate stații de analiză a aerului. Iar veștile rele nu se termină aici: fenomenul de inversiune termică va continua și în următoarele zile, spune șefa Agenției de protecția Mediului, Galea Temneanu, care transmite un îndemn: „Ieșeni, purtați măști!”

Mai mult, dacă puteți evita ieșirile în oraș, ar fi bine s-o faceți. Și, oricât de convinși ați fi că mersul pe jos e sănătos, ar trebui să vă gândiți de două ori înainte de a decide să faceți sport în aer liber în aceste zile.

„În special persoanele din grupe vulnerabile, copii, vârstnici, persoane cu boli cardiace sau respiratorii au trebui să evite expunerea. A fost un fenomen prelungit de inversiune termică, început de săptămâna trecută. Au fost apoi vreo două zile de pauză și acum s-a accentuat din nou. Și din păcat va mai continua până joi, 23 ianuarie, cel puțin”, spune ing. Galea Temneanu, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Iași.

Inversiunea termică este un fenomen care se petrece atunci când aerul cald se află deasupra unui strat de aer rece, ceea ce este diferit de situația normală, în care aerul rece se află la sol, iar cel cald la înălțime. Acest fenomen apare mai frecvent pe timpul nopții sau în zonele montane, când radiația solară nu mai încălzește suficient terenul.

În mod normal, aerul cald urcă, iar aerul rece coboară, dar în cazul inversiunii termice, acest proces este blocat. Astfel, aerul rece rămâne aproape de sol, iar cel cald stă deasupra lui. Un efect important al inversiunii termice este că poluarea rămâne „captivă” în apropierea solului, deoarece nu poate urca în straturile superioare ale atmosferei. Acest lucru poate duce la acumularea de smog, mai ales în orașele mari, unde traficul și industria produc cantități mari de poluanți. În esență, inversiunea termică poate crea condiții de vreme mai nefavorabile, cu un aer mai viciat, mai ales în zonele urbane, și este un fenomen important de care trebuie să ținem cont atunci când vorbim despre poluare sau prognoze meteo.

Dacă în decembrie ieșenii au putut respira un aer de calitate bună sau măcar acceptabilă aproape în fiecare zi, începutul anului 2025 s-a dovedit unul mult mai dificil din acest punct de vedere. O spune și șefa Agenției pentru protecția Mediului Iași, atunci când confirmă că ultima lună din 2024 a fost cu precipitații, vânt și fără depășiri ale valorilor normale ale poluanților.

„Ziarul de Iași” a verificat și buletinele zilnice emise de Agenția pentru Protecția Mediului și astfel am realizat un grafic al celor mai toxice zile de până acum. Astfel, am descoperit și care sunt zonele în care se înregistrează cel mai frecvent depășiri ale nivelurilor normale de poluanți. În primele 21 de zile din ianuarie (azi până la ora 11:00), Tomești a fost cea mai poluată zonă Iași, cu nouă zile cu o calitate rea a aerului și trei cu o calitate foarte rea. A doua cea mai poluată zonă e aproape de centrul orașului, în zona Cantemir-Decebal, acolo unde s-au înregistrat șapte zile cu o calitate rea a aerului și trei zile cu aer foarte rău de respirat. La polul opus, cele mai puțin poluate zone au fost Oancea Tătărași și Bosia – Ungheni. Lipsesc însă stații de măsurare în zone cunoscute pentru traficul infernal, care ar concura probabil cu zonele cu cel mai poluat aer: Păcurari, CUG, Bucium, Tudor Vladimirescu.

Iar dacă aveți superstiții, poate vă mai trece teama de ziua de 13. Luni, 13 ianuarie a fost ziua cu cel mai curat aer din Iași: patru din cele șase stații au înregistrat valori acceptabile ale aerului și două au raportat valori bune. În schimb, în perioada 15 – 17 și 19-21 ianuarie, ieșenii au inhalat aer o calitate rea sau foarte rea, cu un vârf azi, 21 ianuarie, când de dimineață trei din cele șase stații de monitorizare a aerului înregistrau deja valori foarte rele, iar alte trei valori rele ale aerului.

Particule în suspensie (PM10 și PM2.5)

Particulele în suspensie, cunoscute sub numele de PM10 și PM2.5, reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru calitatea aerului din județul Iași. Aceste particule sunt generate de diverse surse, cum ar fi traficul rutier intens, arderile industriale și încălzirea rezidențială pe bază de combustibili fosili. La începutul anului 2025, valorile medii zilnice ale concentrațiilor de PM10 și PM2.5 în Iași depășesc frecvent limitele stabilite de normele europene, punând în pericol sănătatea locuitorilor.

Dioxidul de azot (NO2)

Dioxidul de azot este un poluant major emis în principal de vehiculele cu motoare diesel și de procesele industriale. NO2 contribuie la formarea smogului și a ploii acide și are efecte adverse asupra sistemului respirator. Datele din primele luni ale anului 2025 arată că nivelurile de NO2 în Iași sunt ridicate, în special în zonele cu trafic intens.

Impactul asupra sănătății

Poluarea aerului are consecințe grave asupra sănătății umane, afectând în special copiii, vârstnicii și persoanele cu afecțiuni cronice. Expunerea pe termen lung la particulele fine și la alți poluanți atmosferici poate provoca boli respiratorii și cardiovasculare, cancer pulmonar și poate agrava astmul și alte afecțiuni respiratorii cronice.

„Situația poluării este foarte gravă. Apar tot felul de modificări ale sistemului respirator. Particulele acestea mici intră în sânge și dau tot felul de tulburări. Dar dau inclusiv modificări psihice”, spune prof. dr. Traian Mihăescu, renumit specialist în boli respiratorii.

Bolile respiratorii

Inhalarea particulelor fine și a gazelor poluante irită căile respiratorii și poate duce la inflamații, infecții și scăderea funcției pulmonare. În județul Iași, la începutul anului 2025, se observă o creștere a numărului de cazuri de bronșită cronică, astm și alte afecțiuni respiratorii.

Bolile cardiovasculare

Poluarea aerului contribuie la dezvoltarea bolilor cardiovasculare prin intermediul inflamației sistemice și stresului oxidativ. Studiile epidemiologice arată o legătură clară între nivelurile ridicate de poluare a aerului și incidența crescută a infarctului miocardic, a accidentelor vasculare cerebrale și a altor afecțiuni cardiace în județul Iași.

Calitatea aerului poate fi verificată în timp real aici.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii