Iaşul universitar de acum 100 de ani: studenții erau împărțiți după religie -„creștini”, „mozaici” și „alte confesiuni”

Autorii considerau necesar „a însemna aci câteva date despre activitatea desfăşurată la Universitate, în cursul anului 1924—1925”, adăugând că, „cu toate frământările ce au avut loc în cursul acestui an, viaţa universitară n’a fost lipsită de rezultate bune”.

Textul trece meticulos în revistă resursele instituţiei: „Fondurile particulare ale Universităţii au fost în cursul anului de 522.568 lei numerar şi 1.394.250 în efecte”, iar pentru studenţi „s’a acordat diverse burse în valoare de 1.212.400 lei”. La catedre activau 61 de profesori, alături de „5 agregati, 29 conferenţiari şi 7 suplimentari”, dintre care unii acopereau două cursuri prin suplinire.

„Creştini”, „mozaici” şi, mai rar, „alte confesiuni”

Partea centrală a raportării priveşte numărul studenţilor. Aici apare una dintre particularităţile cele mai grăitoare ale epocii: clasificarea obligatorie pe confesiuni, cu distincţia fermă între „creştini”, „mozaici” şi, mai rar, „alte confesiuni”. Fiecare facultate este prezentată în acelaşi mod. Pentru cititorul de azi poate părea o clasificare stranie, dar în România interbelică apartenența confesională era o categorie administrativă folosită frecvent în instituțiile publice. La Iași, această împărțire nu era doar o formalitate: ea contura exact felul în care fiecare facultate își forma comunitatea.

Numărul total al studenților ajungea la 4. 634, iar la Facultatea de Drept erau înscriși cei mai mulți studenți; „La total 1.765 studenţi şi studente”, dintre care 1,493 creștini și 272 mozaici. Aici se vede cea mai mare diferență între numărul studenților creștini și al celor mozaici, semn că, în acei ani, facultatea era dominată de studenți creștini, iar studenții evrei ajungeau mult mai rar la Drept.

La Facultatea de Litere, prezența studentelor era semnificativă, ceea ce arăta deschiderea timpurie a acestei facultăți către educația femeilor, într-o perioadă în care alte domenii erau încă reticente. Din totalul de 610 cursanți, 497 erau creștini și 113 mozaici. Dintre aceștia, 381 erau studente creștine și 83 studente mozaice, în timp ce studenții bărbați însumau 116 creștini și 30 mozaici. Aceste cifre relevă un raport clar în favoarea femeilor, un fenomen încă rar pentru acea epocă.

„Mozaicii” era mai mulți la Medicină față de „creștini”

La Facultatea de Științe, totalul studenților și studentelor înscriși este raportat ca fiind 987, însă calculele corecte arată că numărul real ar trebui să fie 1.040, evidențiind unele erori în datele interbelice. În rândul creștinilor, erau 493 studenți bărbați și 355 studente, iar în rândul mozaicilor, 126 studenți și 46 studente. Din alte confesiuni, 15 studenți și 5 studente completau această distribuție.

Adevărata ruptură apare la Medicină. Documentul notează: „În total 826 studenţi şi studente (n.r. 823!)”, dintre care creștinii sunt 406, iar mozaicii 417. Studenții mozaici erau majoritari, o situație cu totul aparte, explicată prin orientarea tradițională a comunității evreiești către profesiile medicale, considerate accesibile și respectate în epocă.

Aceeași direcție se vede și mai clar la Farmacie. Din „446 studenţi şi studente”, doar 89 erau creștini, în timp ce 354 sunt mozaici. Este cea mai puternică prezență a studenților evrei din întreaga universitate, aproape patru din cinci studenți. Tabloul confesional era completat de alți trei studenți de confesiuni diverse.

Privite împreună, aceste cifre arată o universitate în care realitatea confesională nu era o notă de subsol, ci o structură oficială.

„Numărul total al studenţilor este de 3.070 şi al stuentelor de 1.564. Totalul general este de 4.634. Dintre aceştia 1.325 sunt mozaici”, punctează articolul care poate fi citit pe platforma Ziarele Arcanum. Aproape o treime dintre studenții care frecventaseră Universitatea din Iași în anul 1924-1925 venea din comunitatea evreiască, un procent mult mai mare decât ponderea acestora în populația României.

Câte locuri era în cămine

În statisticile de acum un secol, această segmentare nu este comentată, ci doar consemnată. În schimb, pentru cititorul de astăzi, ea deschide o fereastră spre modul în care funcționa societatea universitară interbelică, cu reguli și ierarhii pe care le considerăm astăzi depășite, dar fără de care povestea orașului universitar Iași nu ar fi întreagă. Pe lângă datele academice, articolul urmărea şi partea socială a vieţii studenţeşti, într-un oraş în care instituţiile de cazare şi alimentaţie erau esenţiale. „Căminul studenţilor a întreţinut 280 studenţi şi studente cu locuinţă şi masă şi 50 externi”, iar pentru locuit existau trei mari spaţii: Colegiul Latin cu 140 locuri, căminul din Sărărie cu 20 şi căminul „Humpel” cu 120. Masa în aceste instituţii costa 5 lei pe zi.

Cantina din Păcurari, sub direcţia d-lui R. Şuţu, oferea mese gratuite: „s’a dat masa la 712 studenţi şi 100 studente gratis”. În acelaşi cartier, un cămin găzduia 60 de studente. Un alt cămin, condus de d-na A. Cosmovici, adăpostea 206 tinere din toate facultăţile. Privit astăzi, articolul publicat în Viitorul oferă o imagine a unui sistem universitar organizat după criterii care ţin atât de administrarea instituţiei, cât şi de structurile sociale ale epocii. Dintre acestea, împărţirea riguros consemnată a studenţilor în funcţie de confesiune rămâne poate cel mai fidel martor al mentalităţilor şi practicilor de acum un secol.

Publicitate și alte recomandări video