În timpul călătoriei, cuplul participă la întâlniri în mediul şcolar, fiind prezenţi copii cu sau fără dizabilităţi, cărora le transmit mesajul că există persoane care fac sport în ciuda handicapului mintal. De asemenea, încurajează oamenii să se alăture şi să sprijine organizaţiile neguvernamentale care ajută deja astfel de persoane. „Aici, în România, nici nu vă daţi seama cât de mult sunt prezente peste tot generozitatea, simţul familiei şi al solidarităţii, în contradicţie cu individualismul pe care-l întâlnim din ce în ce mai mult în Occident", a spus Emilie Sanchis pentru „Ziarul de Iaşi".

„România ni s-a părut extrem de frumoasă la munte şi în satele autentice. Iaşul este, pentru noi, oraşul cel mai frumos dintre toate cele traversate (am văzut şi Clujul, Târgu-Jiul, Bucureştiul, Brăila şi Galaţiul). Există la Iaşi atât clădiri excepţionale, cât şi multă verdeaţă şi pace. Până şi circulaţia ni se pare mai puţin nebunească decât în celelalte oraşe prin care am trecut şi apreciem existenţa unor piste pentru biciclişti. La Iaşi, deci, nu sunt lucruri care să ne fi displăcut, dar am remarcat lipsa unei solide infrastructuri sportive, ceea ce ni se pare o mare lipsă pentru un oraş de această dimensiune, lucru pe care, de altfel, ni l-au semnalat şi părinţii cu handicap", ne-a povestit Emilie Sanchis.

Ei şi-au vândut casa, mobila şi maşinile, pentru a putea cumpăra echipamentul şi pentru a-şi asigura cheltuielile zilnice ale călătoriei (între 20 şi 30 de euro, în funcţie de ţara străbătută), care este prevăzută pentru un an şi jumătate (cu reîntoarcerea în ianuarie 2023). „Suntem amândoi pasionaţi de călătorii, de sport, de descoperiri şi întâlniri cu oameni noi. Visam, de ceva timp, să descoperim lumea, dar nu voiam s-o facem fără să dăm acestei dorinţe un sens, un obiectiv solidar. Aşa că am ales tema incluziunii prin sport a persoanelor cu handicap mintal, subiect prea puţin abordat, din păcate. Am parcurs 5.622 km în 133 de zile. Am dormit 58 de nopţi în cort şi 78 în diverse locuri modeste de cazare", ne-a detaliat Davy Sanchis.

Înainte de a se implica în acest proiect, aveau nişte vieţi „mai degrabă clasice”, consideră ei: Emilie era funcţionară (cu responsabilităţi administrative şi financiare), iar Davy era responsabil de comerţul cu lemn. „Nu am întâlnit propriu-zis greutăţi importante în timpul călătoriei, cât mai degrabă mici incidente, cum ar fi probleme cu o anume piesă de la bicicletă, inexistentă în comerţ şi pe care fabricantul a trebuit să ne-o trimită direct din Taiwan, o fraudă din cardul bancar şi, aici, în România, nenumăraţii câini vagabonzi foarte agresivi, care încearcă mereu să te muşte de picior, sau criza sanitară, care ne-a obligat să anulăm anumite activităţi dinamice", a adăugat bărbatul.

Cei doi sunt convinşi că societatea de consum şi materialismul nu reprezintă fericirea, în vreme ce comunicarea cu ceilalţi o face. „Cu lucruri simple, putem fi la fel de fericiţi de clipa prezentă şi ne putem satisface nevoile esenţiale (să mâncăm, să ne spălăm, să dormim, să iubim şi să fim iubiţi...), realizând totodată activităţi care ne aduc libertate şi plăcere. Suntem cu toţii foarte diferiţi, din punctul de vedere al culorii pielii, al religiei, limbii, handicapului... dar aceasta este, tocmai, o bogăţie. E trist că aceste diferenţe sunt, uneori, sinonime conflictului, mai degrabă decât cu toleranţa şi pacea. Acesta este, de fapt, şi mesajul pe care dorim să-l transmitem, în numele unei societăţi mai incluzive, care crede în umanitate, în frumuseţea inimii şi nu respinge handicapul sau diferenţele", punctează Emilie şi Davy Sanchis. Detalii, AICI https://bikeupanddown.blogspot.com/?mâ1