anunturi
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 18.05.2022

Iată „lista neagră” a companiilor care au trucat licitații. Sunt 35 de firme descoperite

GALERIE
consiliul concurentei
  • consiliul concurentei
- +

Consiliul Concurenţei a publicat pe site-ul său, pentru prima dată, lista neagră a firmelor care au fost implicate în investigaţii privind trucarea unor licitaţii publice. Printre numele cele mai cunoscute sunt Siveco, Electrica și Electromagnetica.

Lista conţine 35 de companii care au fost implicate în investigaţii privind trucarea de licitaţii, deciziile de sancţionare din ultimii trei ani, precum şi menţiuni cu privire la modalitatea de cooperare a acestora cu autoritatea naţională de concurenţă.

LISTA - AICI

Cel mai recent caz, încheiat anul trecut, a fost cel în care Siveco România şi Intrarom au fost sancţionate pentru încălcarea Tratatului de aderare la UE prin practici concertate de împărţire a pieţei în cazul unei licitaţii organizate de APIA.

Alte companii mari de pe lista neagră sunt Electromagnetica, Energobit, Electrica, Condmag, Cis-Gaz, Armax sau Vesta Investment.

Instituţia de concurenţă a decis să publice această listă pentru a veni în sprijinul autorităţilor care fac evaluarea.

digi24.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Spaima Constituţiei

Cătălin ONOFREI

Spaima Constituţiei

Asta-i pohta ce-au pohtit?

opinii

Omnia Vincit Amor

Florin CÎNTIC

Omnia Vincit Amor

Ca cercetător care a lucrat pe arhiva Mircea Eliade existentă la Colecţiile Speciale ale bibliotecii Regenstein a Universităţii din Chicago, mă întreb în fiecare an, pe 22 aprilie, ce mai rămâne din amintirea marelui istoric al religiilor azi, când discursul demolator este atât de hotărât cu predecesorii „incorecţi politic”. Însă, oricât de înverşunaţi ar fi detractorii lui, un singur lucru nu i-l pot lua: iubirea pe care i-a purtat-o Christinel.

Dorul şi amintirea de-a pururi

Grigore ILISEI

Dorul şi amintirea de-a pururi

În acest Floral 2022, în ziua de 18, cu 80 de ani în urmă, a venit pe lume în Bălăbăneşti, judeţul Covurlui, Ecaterina Şerbu, din 22 noiembrie 1965 Ecaterina Ilisei. S-a petrecut acea naştere de prunc în locul cu pricina, pentru că aici, în aşezarea dintre dealuri şi văi ameţitoare, îi duseseră soarta şi misia pe Constantin Şerbu, subofiţer de jandarmi şi şef de post, şi pe soţia lui Aneta, născută Moldoveanu, din părţile Constanţei, părinţii Ecaterinei. 

Enescu în presa română (I)

Alex VASILIU

Enescu în presa română (I)

Selecţii din interviurile acordate în România de George Enescu au fost publicate sporadic de-a lungul timpului, însă muzicologul şi compozitorul Laura Manolache a avut iniţiativa ordonării cronologice în două volume a unui număr impresionant de răspunsuri la întrebările jurnaliştilor. 

pulspulspuls

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Iată un pasaj care trebuie citit cu mare atenţie şi cu băgare de seamă

Stimaţi ieşeni, vă oferim pe astăzi un pasaj, unul mic dar tare interesant, din rechizitoriul care a dus la condamnarea la 10 ani a fostului premare de Bucureşti Sorin Oprescu. 

Caricatura zilei

Grătar la bloc, în balcon

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X